Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Marius Voineag, a avut  o întâlnire de lucru cu procurorul şef al Parchetului European (E.P.P.O.),  Laura Codruţa Kovesi
 
Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, domnul Marius - Ionuţ Voineag, a avut în cursul zilei de 08 mai 2023, la sediul instituţiei, o întâlnire de lucru cu procurorul şef al Parchetului European (E.P.P.O.), doamna Laura Codruţa Kövesi.
Discuţiile au vizat următoarele teme: cooperarea E.P.P.O. – D.N.A. în vederea îmbunătăţirii nivelului de detectare a fraudelor contra intereselor financiare ale UE; dezvoltarea proiectelor comune; operaţionalizarea structurilor de suport din Cluj şi Timişoara; aspecte organizatorice privind activitatea E.P.P.O. în România.
Din delegaţia E.P.P.O. au mai făcut parte domnul Cătălin Borcoman, procuror european, domnul Marius Bulancea, Şeful Unităţii Operaţiuni şi Suport al Colegiului Procurorilor Europeni, doamna Dana-Manuela Ana – procuror european delegat, coordonatorul activităţii E.P.P.O. în România. 
De asemenea, la întrevedere au fost prezenţi din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie procurorii şefi adjuncţi, doamna Monica Danciu şi doamna Tatiana Toader, procurorul şef al Secţiei de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, domnul Paul Dumitriu, procurorul şef al Serviciului de cooperare internaţională şi programe, doamna Alexandra Lăncrănjan şi consilierul procurorului şef, doamna Anca Jurma.
Sursă:Comunicat DNA