
Biroul de Informare şi Relaţii Publice a întocmit o sinteză a cauzelor finalizate de procurorii anticorupţie în lunile ianuarie şi februarie 2023, altele decât cele deja mediatizate prin intermediul comunicatelor de presă:
1. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Târgu Mureş au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor:
ŞAGĂU ZENOVIA-MARIA, la data faptelor director adjunct în cadrul Serviciului Public de Utilităţi Municipale din aparatul de specialitate al Primăriei Municipiului Târgu Mureş pentru săvârşirea infracţiunilor de:
- instigare improprie la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (două fapte),
- fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (două fapte),
Trei persoane fizice, doi administratori ai unei societăţi comerciale şi un şef de serviciu din cadrul aceleiaşi firme, pentru săvârşirea unor infracţiuni de instigare improprie la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată,
Persoană fizică, diriginte de şantier, pentru săvârşirea a două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut, în esenţă, următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2020, în contextul derulării unui contract ce avea ca obiectiv “Lucrări de amenajare Parc Municipal, Centru de Atletism şi Stadion” încheiat între Primăria Municipiului Târgu Mureş şi o asociere de firme din care făcea parte şi societatea celor trei inculpaţi, trimişi în judecată în prezenta cauză, inculpata Şagău Zenovia-Maria, în calitatea menţionată mai sus, cu încălcarea prevederilor legale, ar fi semnat şi aprobat mai multe documente (parte dintre acestea conţinând aspecte necorespunzătoare adevărului) ce ar fi permis decontarea nelegală de către instituţia publică a unor facturi ce priveau achiziţia unor materiale de construcţie în valoare totală de 2.148.464 lei cu TVA.
În realitate, la data achitării facturilor, majoritatea materialelor de construcţie nu s-ar fi aflat în patrimoniul constructorului, fiind achiziţionate de acesta ulterior.
În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.
Primăria Municipiului Târgu Mureş s-a constituit parte civilă în cauză.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Mureş cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
2. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Suceava au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor:
ASOCIAŢIA CRESCĂTORILOR DE ANIMALE SIMINA, judeţ Suceava, pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,
Persoană fizică, la data faptelor reprezentant al Asociaţiei Crescătorilor De Animale Simina, pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,
HALIŢĂ GHEORGHE, la data faptelor primar al comunei Siminicea, judeţ Suceava, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut, în esenţă, următoarea stare de fapt:
În perioada 2010 - 2014, reprezentantul Asociaţiei Crescătorilor De Animale Simina, beneficiind de ajutorul primarului Haliţă Gheorghe, ar fi depus la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (A.P.I.A.) mai multe documente false şi inexacte (declaraţii, contracte de închiriere), pentru a obţine în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de plată unică pe suprafaţă, pentru suprafeţe de teren pe care nu le deţinea în realitate.
O parte din documentele depuse la APIA ar fi fost eliberate de către inculpatul Haliţă Gheorghe, în calitate de primar al comunei Siminicea, judeţ Suceava.
Prin aceste demersuri, ar fi fost obţinute pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 642.683 lei, sumă cu care A.P.I.A. s-a constituit parte civilă în cauză.
În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Suceava cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
3. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Braşov au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a patru inculpaţi, între care şi societatea comercială S.C. Hix Consulting SRL, pentru săvârşirea unor infracţiuni de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, comise în forma autoratului, a complicităţii şi a instigării.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut, în esenţă, următoarea stare de fapt:
În perioada 2012 - 2014, în contextul implementării proiectului intitulat „Construire centru de prelucrarea datelor pagini web – Hix, P+E şi împrejmuire”, administratorul S.C. Hix Consulting SRL, la instigarea unuia dintre inculpaţi şi cu complicitatea celui de-al treilea, ar fi depus la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit mai multe documente ce conţineau date inexacte şi false (contracte de muncă, documente privind aparenţa derulării unei proceduri de selecţie de oferte).
Aceste demersuri ar fi avut ca urmare obţinerea pe nedrept de fonduri nerambursabile în valoare totală de 823.369 lei.
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale s-a constituit parte civilă cu suma menţionată mai sus.
În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Braşov cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
4. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a şapte inculpaţi, pentru săvârşirea unor infracţiuni de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, comise în forma autoratului şi a complicităţii.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut, în esenţă, următoarea stare de fapt:
În perioada 2012 - 2015, în contextul solicitării unui sprijin financiar pentru Măsura 112 - Instalarea Tinerilor Fermieri, trei dintre inculpaţi, beneficiind de ajutorul celorlalţi, ar fi depus la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (A.F.I.R.) mai multe documente false (adeverinţe, declaraţii pe proprie răspundere, etc.) prin care atestau că îndeplinesc condiţiile de eligibilitate prevăzute de lege pentru accesarea fondurilor nerambursabile.
Aceste demersuri ar fi avut ca urmare obţinerea pe nedrept de fonduri nerambursabile în valoare totală de 1.001.604 lei.
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale s-a constituit parte civilă cu suma menţionată mai sus.
În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Mehedinţi cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
5. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Galaţi au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unei inculpate, pentru săvârşirea infracţiunilor de:
- folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene,
- fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut, în esenţă, următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2021, inculpata ar fi depus la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (A.P.I.A.) mai multe documente falsificate chiar de ea (adeverinţe, contract închiriere, etc.) pentru a obţine în mod injust sume de bani în cadrul schemei de plată unică pe suprafaţă, pentru o suprafaţă de teren de 32,60 ha pe care nu o deţinea în realitate.
Prin aceste demersuri, inculpata ar fi obţinut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 34.053 lei, sumă cu care A.P.I.A. s-a constituit parte civilă în cauză.
În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Brăila cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
6. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Galaţi au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut, în esenţă, următoarea stare de fapt:
În perioada aprilie 2014 - iulie 2016, inculpatul ar fi de pus la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit mai multe documente în care erau consemnate date false (contract de vânzare cumpărare, declaraţie pe propria răspundere, etc.) în scopul îndeplinirii condiţiilor de eligibilitate în cadrul în cadrul Măsurii 112 – Instalarea tinerilor fermieri.
Prin aceste demersuri au fost obţinute pe nedrept fonduri nerambursabile în valoare totală de 178.840 lei, sumă cu care Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale s-a constituit parte civilă în cauză.
În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Vrancea cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
7. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Galaţi au dispus sesizarea instanţei de judecată, în baza dispoziţiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei a unui inculpat, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de:
- folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,
- fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată.
În acordul de recunoaştere a vinovăţiei, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
În perioada 2019 - 2020, inculpatul ar fi depus la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (A.P.I.A.) mai multe documente falsificate chiar de el (adeverinţe, contract închiriere, etc.) pentru a obţine în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de plată unică pe suprafaţă, pentru suprafeţe de teren pe care nu le deţinea în realitate.
Prin aceste demersuri, inculpatul ar fi obţinut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 53.986 lei, sumă cu care A.P.I.A. s-a constituit parte civilă în cauză.
În prezenţa avocatului, inculpatul a declarat expres că recunoaşte comiterea faptei reţinute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi este de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate, precum şi cu forma de executare a acesteia, respectiv 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani şi interzicerea unor drepturi.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei comunei Rîmnicelu, judeţul Brăila sau la Şcoala Gimnazială din comuna Rîmnicelu.
Dosarul de urmărire penală privindu-l pe inculpat împreună cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei au fost înaintate la Tribunalul Brăila.
8. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia au dispus sesizarea instanţei de judecată, în baza dispoziţiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei a inculpatului MINEA CIPRIAN, la data faptelor funcţionar în cadrul Compartimentului Registrul agricol din cadrul Primăriei Râu Sadului, judeţ Sibiu, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de:
- folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,
- fals intelectual, în formă continuată.
În acordul de recunoaştere a vinovăţiei, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
În perioada 2015 - 2020, inculpatul Minea Ciprian ar fi depus la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (A.P.I.A.) mai multe documente care conţineau date false şi inexacte (adeverinţe, contracte de concesiune, etc.) pentru a obţine în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de sprijin pe suprafaţă, pentru suprafeţe de teren pe care nu le deţinea în realitate.
O parte din documentele depuse la APIA în scopul menţionat mai sus ar fi fost falsificate chiar de inculpat.
Prin aceste demersuri, inculpatul Minea Ciprian ar fi obţinut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 211.988 lei, sumă cu care A.P.I.A. s-a constituit parte civilă în cauză.
În prezenţa avocatului, inculpatul a declarat expres că recunoaşte comiterea faptei reţinute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi este de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate, precum şi cu forma de executare a acesteia, respectiv 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani şi interzicerea unor drepturi.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile în cadrul Primăriei Avrig sau Complexului Naţional Muzeal Astra din judeţul Sibiu.
Dosarul de urmărire penală privindu-l pe inculpat împreună cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei au fost înaintate la Tribunalul Sibiu.
9. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Galaţi au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut, în esenţă, următoarea stare de fapt:
În perioada 2013-2014, în contextul solicitării unui sprijin financiar în cadrul proiectului “Instalarea tinerilor fermieri - Măsura 112”, inculpatul ar fi depus la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (A.P.D.R.P.) mai multe documente care conţineau date nereale (declaraţii pe propria răspundere, contracte, etc.) în scopul dovedirii îndeplinirii criteriilor de eligibilitate, prevăzute în Ghidul Solicitantului - Măsura 112.
Prin aceste demersuri, inculpatul ar fi obţinut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 107.304 lei, sumă cu care Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (A.F.I.R.) s-a constituit parte civilă în cauză.
În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Vrancea cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
Cu referire la toate cauzele anterior menţionate, facem precizarea că trimiterea în judecată şi acordul de recunoaştere a vinovăţiei reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Menţionăm că toate comunicatele au fost întocmite în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relaţia sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.