Festivalul Neversea cauta peste 1.000 de voluntari

Fanii celui mai mare festival de pe o plajă din Europa, Neversea, pot trăi în această vară una dintre cele mai frumoase experienţe din viaţa lor. Organizatorii festivalului caută peste 1.000 de voluntari care să li se alăture în cea de-a patra călătorie de la malul Mării Negre. Cei care doresc să se înscrie în cea mai tare experienţă a verii, au şansa să vadă culisele evenimentului, să facă parte din echipele artiştilor internaţionali şi să guste din ceea ce înseamnă lumea fantastică a celui mai aşteptat festival de la malul Mării Negre.

Alan Walker, Alesso, Black Eyed Peas, Dimitri Vegas & Like Mike, Don Diablo, KSHMR, Nervo, Nicky Romero, Parov Stelar, Steve Aoki, Timmy Trumpet, ZHU, BBNO$ sau Paul Kalkbrenner sunt câţiva dintre artiştii care vin în această vară, între 7 şi 10 iulie, la Neversea.

Pentru a putea intra în echipa voluntarilor, participanţii trebuie să aibă între 16 şi 35 de ani. Perioada de recrutare are loc între 19 aprilie şi 19 mai, iar răspunsurile vor fi trimise de organizatori pe e-mail pe 25 mai. Înscrierea pentru voluntariat se face online pe neversea.com/volunteers.

Cei peste 1.000 de norocoşi vor fi repartizaţi în festival în funcţie de preferinţele, aptitudinile şi abilităţile lor. Departamentele unde pot activa sunt: angels (artişti), acreditări, check-in, emergency team, logistică, comunicare, user experience şi acces. Voluntarii vor beneficia de un program de pregătire în care vor învăţa tehnici şi elemente de management al proiectelor, comunicare, customer care şi self-management. Fiecare va primi câte un echipament şi acces în festival.

Voluntarii aleşi se vor bucura de cea mai frumoasă vară la mare alături de organizatorii celui mai mare festival de muzică de pe o plajă din Europa, de artişti şi DJ-i de top la nivel mondial, de experienţe unice, de prieteni şi de oameni noi veniţi din toate colţurile lumii la Neversea.

Abonamente Neversea 2022

Cei care nu şi-au achiziţionat încă un abonament pentru cea de-a patra ediţie a festivalului Neversea o pot face de pe neversea.com/tickets la următoarele preturi:

  • General Access – 134 euro + taxe

  • General Access Risk Free – 144 euro + taxe

  • VIP – 260 euro + taxe.

În acest an, fanii pot cumpăra abonamente şi în rate, exclusiv prin Aplicaţia Extasy, care poate fi descărcată din Google Play pentru Android şi din iOS pentru iPhone.

Cei care au abonamente ANYTIME pot alege să participe la ediţia din această vară sau la una dintre următoarele două ediţii, iar cei care au Freedom Passports pot opta pentru ediţia din acest an sau pentru cea de anul următor.

Cea de-a patra ediţie a festivalului Neversea are loc între 7 şi 10 iulie 2022, la Constanţa. Peste 150 de artişti naţionali şi internaţionali vor completa line-up-ul distracţiei, timp de 4 zile şi 4 nopţi, pe The Island of Dreams.

Sursa:Comunicat Festival Neversea