Interviu premiera (locala ) . Mariana Cojocaru, de la astrologie, la psihologie şi numerologie

 Fără îndoială mulţi dintre ploieşteni şi prahoveni au auzit de Mariana Cojocaru (astrolog, psiholog, numerolog şi doctor în medicină genetică (Facultatea “Carol Davila “-Bucuresti), S-a născut pe 7 februarie 1967 în Buhuşi, judeţul Bacău, şi chiar dacă şi-a descoperit pasiunea pentru ştiinţele astrologice în anul 1988 a devenit cunoscută publicului larg în anul 2004, atunci când a apărut la televiziunile centrale.

În 1999, a fost plecată în Thailanda, acolo locuind timp de 4 ani, şi a studiat astrologia karmică: „În Thailanda am pătruns tainele astrologiei karmice, am urmărit spiritul eliberat de suferinţă al călugărilor budhisti prin meditaţie, am descoperit taina mantrelor, incantaţiile, am înţeles importanţa comunicării mele cu natura", scrie astrologul Mariana Cojocaru pe site-ul personal. 

Apoi Mariana a studiat psihologia, iar în anul 2007 a devenit membru cercetător al Federaţiei Americane a Astrologilor.

În anul 2010, Mariana Cojocaru a câştigat premiul pentru excelentă în astrologie, iar după un an a fost desemnată “Astrologul anului 2011 “de revistă “Lumea Misterelor “, iar în anul 2013, din partea publicaţiei de mai sus, Mariana a primit un nou premiu de excelentă în astrologie. 

 

A colaborat cu (Kanal D – octombrie 2011-prezent); (Giga Tv – ianuarie - august 2012); (TVR octombrie 2006-septembrie 2008); (Antena Star - fosta Antena 2 - martie 2009-decembrie 2012).

A semnat articole de psihologie în mai multe reviste, precum: Ioana şi Ioana Horoscop; Femeia (Beau Monde şi Femeia de azi) – în perioada noiembrie 2007 – octombrie 2014.

A fost invitată la emisiunile: Vorbeşte Lumea (Pro TV); Agenţia VIP (prime time şi ediţia de week-end), Refresh by Oana Turcu şi Ediţia Festivala cu Jorge (toate la Antena Stars); Voi cu Voicu, Dincolo de aparenţe, Subiectiv (Ediţie de Paşte), Numai de bine (toate Antena 3); Pulsul Zilei (TVR); E vremea ta, Se zice că..., Vreau să fiu sănătos, Duelul pianelor, Perfect –imperfect (toate TVR 2); Revista online Kfetele (Kanal D); Prietenii de la 11 (Antena 1).

În prezent colaborează cu TVR- emisiunea “E Vremea ta “(Prime Time), Antena 1- Prietenii de la 11, Antena 3-Subiectiv (Ediţii Speciale).

De menţionat, asa cum ne-a declarat a fost dată afară de la RTV de redactor sef - Chelemen, în “complicitate “cu nevasta să Denişa Pascu, rău făcându-i şi Andreea Cretulescu, Cristina Herea, Cristina Herea şi Olimpia Simion.

Mariana Cojocaru

Tel: 0770770101-Scoala de Astrologie Talismane Mariana-talismane personalizate. http://www.marianacojocaru.com

Şi facebook: https://www.facebook.com/mariana.cojocaru121312?ref=br_rs

 

Interviu Mariana Cojocaru.

GABRIEL DIMA: De ce astrologie psihologie şi numerologie?

MARIANA COJOCARU:

Ca să mă cunosc pe mine şi să înţeleg ce mistere ascund cei din jur. Să pot descifra misterele vieţii şi să-i pot ajuta cu întreaga mea cunoaştere pe oameni.

G.D. Ce face Mariana Cojocaru în timpul liber?

M.C.:

Meditează, călătoreşte (mănăstiri, biserici), merge la piscină (sala) pentru relaxare, asculta muzică, se documentează (citesc), etc.

G.D. Ce alte pasiuni mai ai?

M.C.: Vreau să deschid o Şcoală de Astrologie. O simt că este pe Misiunea Mea de viaţă.

G.D. Cel mai important premiul?

M.C.:

Sunt mai multe şi-i apreciez pe cei care mi le-au oferit. E o recunoaştere a faptului că am muncit foarte mult şi a faptului că sunt Iniţiată şi Specialistă în Astrologie Karmică. Nu cum este Voropchievici, care nu e numerolog şi nici astrolog (nu există horoscop cu rhune!). Alina Bădic+unii din invitaţii ei (de mama ei am auzit că este bună), Carmen Harra (Mureşan-cântăreaţa de la Studio B) sau Lidia Fecioru (Genială şi iniţiată este Sora Ei- Sura- Alexandra Mosneaga). Camelia Pătrăşcanu nu ştia nici ce este Luna Neagră în astrograma şi a spus pe post ca nu există Lună Neagră. Svarlefus face un horoscop plat, dealtfel şters cum este şi ea.S.A.M.D

G.D.: Cel mai penibil/frumos moment de până acum?

M.C.:

Sunt multe momente frumoase în viaţa mea. Călătoriile unicat din care am învăţat şi am simţit foarte multe lucruri (Thailanda, Efes-Turcia-Mormantul/Altarul Fecioarei Maria, Top Kapi-Sultanul Suleyman Magnificul, Basilica de sub ape- Istanbul, Pamukkale, Marmaris-Turcia, Praga-Cehia, Italia-Roma, Capri, Iugoslavia, Egipt, Cipru, Rodos-Grecia, Germania şi România). Cel mai penibil moment a fost de RTV de 1 Decembrie 2017. Nu îmi place să fiu asociată în emisiuni cu neaveniţii din domeniu (Chelemen şi nevastă-sa l-au adăugat pe Voropchievici şi au anunţat că moşul face previziunile până la sfârşitul anului şi nu eu). Am păţit şi la Antena 1 o dată, dar reporterul şi-a cerut scuze când ne-am reîntâlnit.

G.D. Presa mondenă spune că fata ta Eliza îţi seamănă ca o picătură de apă. Profesional, de ce nu?

M.C.:

Semăna cu mine, când făcea poze pentru cataloage (foto-model), dar între timp s-a schimbat şi fizic şi la caracter (Ascendent în Săgetător). Profesional am îndrumat-o personal să urmeze Psihologia, dar nu îi place să profeseze.

G.D.: Cea mai tare bâlba dintr-o emisiune...

M.C.:

Am cântat la emisiunea "O dată-n Viaţă" şi am schimbat 2 versuri. Sper că nu s-a observat. Aşa mi-au spus mulţi...

G.D.: Muntele sau marea?

M.C.:

Şi marea şi muntele.

G.D.: Care este programul tău zilnic?

M.C.:

Încerc să mă menţin în formă, cu o dietă controlată (mănânc câte puţin din fiecare). Am avut fluctuaţii de greutate, pe care nu le prea plac.

G.D.: Cum te menţii în formă?

M.C.:

Încerc să mă menţin în formă, cu o dietă controlată (mănânc câte puţin din fiecare). Am avut fluctuaţii de greutate, pe care nu le prea plac.

G.D.: Subsemnatul este în zodiac Balanţei. S-au aliniat planetele pentru aceasta zodie, în ultimele 2 luni ale anului?

M.C.:

Da, eşti Balanţă, dar ai Karma de Vărsător. Doi ani foarte importanti -2017 şi 2018. Cu schimbări.

G.D. Mâncarea preferată este...?

M.C.:

Pârjoalele moldoveneşti şi bucăţele tradiţionale din zona mea (Moldova). Peştele, excelent în diete (am mâncat peşte pe săturate la mare cu Radu Radhu)

G.D.: Ce deteşti cel mai mult la cei din jur?

M.C.:

Agresivitatea în orice formă (fizică, verbală), invidia şi privirea urâtă, trădarea (vinderea de secrete tip paparazzo), linguşeala, infidelitatea. Pe scurt, schizotimicii (indiferent de zodie). Nu suport persoanele care îşi fac operaţii estetice. Menţionez că nu mi-am făcut nicio operaţie estetică.

G.D.: Ce notă (pe o scară de la 1 la 10) ar merita Mariana Cojocaru?

M.C.:

Sunt o persoană modestă, nu îmi acord nota mie. Toată viaţa am studiat şi, chiar şi în Şcoală şi în Liceu, dar şi în Facultate am primit note mai mici când merităm mai mult. Când am luat 10 în Facultate la Matematică, m-am dus la Profesorul Puiu şi i-am arătat lucrarea. Nu mai luasem 10 la Mate din clasa a VIII-a. Am crezut că a greşit şi că era nota altcuiva. M-am şi speriat să văd 10. La Bac, profesoara de LB. Romana mi-a tăiat nota 10 de pe lucrare şi a pus nota 9. A spus tuturor că va chema comisie naţională să le arate că nu sunt de 10. Toată viaţa am studiat, să le arăt că nu sunt ce credeau ei. Pot să declar cu mâna pe inimă, că sunt profesori pe care îi respect şi profesori care nu merită respectaţi. Aşa e şi în televiziune şi în presă, e plin de neaveniţi. Eu am ajuns unde sunt prin forţe proprii, alţii/altele prin destrăbălare. Acum sunt Doctor în Genetică Medicală, deşi era să renunţ pe ultima sută de metri. Am primit semne de la Sf. Arsenie Boca. Şi, în ziua în care pică Guvernul Ponta eu îmi susţineam Lucrarea de Doctorat.

G.D.: În locul meu, ce întrebare i-ai adresa Marianei Cojocaru?

M.C.:

Cât eşti de fericită Mariana Cojocaru? Şi aş răspunde aşa: Nu merită să te naşti în această ţară. Unii fură banii de la cei săraci şi nu fac nimic la locul de muncă (vezi inclusiv firmele căpuşa). Au salarii şi pensii astronomice, iar unii copiii se culca nemâncaţi seara. Cei care fură şi se îmbuibă nu se gândesc la amărâţi. Nu suport nici curvele sau cocotele mascule, care fac orice pentru cariera lor. O ţară a extremelor: unii sunt "bot de aur", alţii excremente ale societăţii.

G.D. Un mesaj pentru cititorii nostri : 

M.C.: 

Un gând bun pentru cititorii tăi ploieşteni: "Atunci când îţi cunoşti astrograma karmică personală, vei înţelege cu exactitate care este rostul tău pe Pământ, în această lume."