Super interviu cu cea mai buna pianista din Romania,IOANA MARIA LUPASCU .
 
 
Despre Ioana Maria Lupaşcu, putem spune foarte multe. Este una dintre cele mai bune pianiste şi artiste din ţară, modestă, sinceră, naturală şi zâmbitoare.
Pe lângă toate acestea a avut deosebită plăcere să acorde pentruwww.infoploiesticity.ro un amplu interviu, un interviu sincer şi dinamic.
 
 
GABRIEL DIMA: Pentru cei care nu te cunosc. Cine este Ioana Maria Lupaşcu?
 
IOANA MARIA LUPAŞCU:
Un artist, o pianistă, un om care învaţă în fiecare zi să trăiască viaţa aşa cum vine ea, care se lasă în voia lui Dumnezeu. Am trecut prin multe situaţii extreme în viaţa şi am învăţat să mă bucur de farmecul fiecărei zile.
 
G.D.: Cel mai penibil/moment de până acum...?
I.M.L.:
Greu de spus. Nu cred că am trăit aşa ceva sau poate nu mi-am dat seama, ceea ce ar fi cu adevărat penibil .
 
G.D.: Când ai avut pentru prima dată emoţii?
I.M.L.:
Întotdeauna. Dar mereu diferite. Probabil primele emoţii au venit odată cu primul campionat la înot la care am participat la 5 ani şi muzicale la primul recital la 6 ani. Dar aceea era mai mult o frică. Acum emoţia este diferită. Este o tensiune care explodează pe scenă. Nu poţi face arta fără emoţie. Poţi, dar este inutilă şi scopul nu este deloc atins. Scopul fiind să ajungi în inima ascultătorului să îi transmiţi emoţie. Ce să transmiţi dacă tu nu ai?
 
G.D.: De ce ai ales pianul şi acest gen de muzică?
I.M.L.:
Nu l-am ales eu, ci tata. Când aveam şase ani făceam înot de performanţă, gimnastica ritmică, pian. Dorea să îmi găsească drumul. Şi la înot am fost bine dar viaţa unui sportiv este mai scurtă în profesie fata de a unui muzician şi tata a preferat să continui pianul. Alegerea mea către pian a venit mult mai târziu, atunci când am putut să renunţ şi am înţeles că de fapt nu este o obligaţie, ci o pasiune. Din acel punct, totul s-a schimbat în interiorul meu, înţelegând că asta doresc să fac. Şi am depus toate eforturile pe care nu le depusesem până atunci.
 
 
G.D.: Cu ce artist roman (din orice domeniu muzical) ai face un featuring?
I.M.L.:
Nu şti. Deja fac featuring cu cei mai mari artişti în domeniul lor. Uite: Daniela Nane. Cine mai e că ea. Cânt cu Cezar Ouatu. Cine mai e ca el? Cu Ştefan Ignat, cu Luminiţa Petre, cu Fernando Mihalache şi mai subt şi mă bucura extrem. Am ajuns la un moment în care nu îmi doresc neapărat ceva, ci mi se propune. Eu doar accept sau nu. Dar...  exista un artist italian cu care aş face featuring. Cel mai frumos bărbat şi cel mai talentat de pe acest pământ .
 
G.D.: Cum se împacă jurnalismul cu pianul? Ştim că eşti colaboratoare (teme muzicale) la revista Q Magazine.
I.M.L.:
Am fost, numai sunt (Q magazine). Dar mai scriu. Uneori revista “Casa Artelor “sau “Euphonia “sau alte diverse publicaţii îmi mai cer articole şi îmi face plăcere să scriu. Se împacă foarte bine, pentru că eu îmi aleg subiectele şi este tot o formă de exprimare creativă. Îmi place şi îmi vine foarte uşor să scriu.
Eu sunt creativă şi în casă. Îmi pictez pereţii sau diverse dulapuri. Acum am învăţat să fac mozaic cu gresia şi mi-am făcut singură o parte din casa aşa.
 
 
 
G.D.: Ce alte pasiuni mai are Ioana Maria Lupaşcu?
I.M.L.:
Aş avea , dar le înfrânez cam pe toate . Este o metodă de lucru cu sine. Îmi decorez casă singură , în schimb.
 
G.D.: Mai ai timp şi de tine? Cum arată o zi din viaţa ta?
I.M.L.:
Haha, nu. Extrem de rar. Timpul meu se împarte între tot ce ţine de profesie: studiu, pregătire, trimis diverse mailuri, prezentări, etc şi educaţia fetei mele de care eu mă ocup. Eu o duc la şcoală, o iau, facem temeşi diverse activităţi împreună. Rar am timp şi pentru mine şi mă simt de parcă este timp furat. O spun râzând, să ştii, pentru că această balanţa este foarte frumoasă şi viaţa mea atât de plină emoţional.
 
G.D.: Ştiu că eşti (probabil) cea mai apreciată şi bună pianiste din ţară. Care este cel mai important trofeu?
I.M.L.:
Nu am atât de multe pentru că am renunţat foarte repede la viaţa competiţională. Eram studentă lui Lazăr Berman şi îi tot prezentam concursuri la care doream să merg. De exemplu era unul foarte important la New York. M-am întrebat de ce vreau să particip. Pentru premiul reprezentat de concerte, firesc. Mi-a spus că un alt elev al său câştigase ediţia anterioară şi organizatorii nu onoraseră premiul. Câştigase, dar nu a cântat nicăieri. Pierdere de vreme. Apoi mi am dorit să merg la un alt mare concurs, cu numele unui compozitor pe care îl iubesc cel mai mult. Mi -a spus că el a refuzat să mai meargă în acea comisie deşi era chemat anual. În ultimul an în care acceptase să prezideze comisia, un pianist coreean cântase precum.."al doilea Liszt". Comisia a decis să nu îl treacă în etapa următoare. Berman s -a înfuriat şi a părăsit comisia atunci şi pe vecie. Şi m-am gândit că dacă toată energia pe care o depun în a merge la concursuri o voi depune în a construi o carieră... voi avea o carieră . Kissin nu a câştigat mari concursuri şi marile concursuri au laureaţi anual, care... nu cânta. Acesta a fost raţionamentul meu. Am trofee bineînţeles, dar trofee pentru mine sunt altele. Marele trofeu al studenţiei mele au fost cei cinci ani că studentă a lui Lazăr Berman.
 
 
G.D. În locul meu, ce întrebare incomoda iai adresa Ioanei Lupaşcu?
 
I.M.L.:
M-ai făcut să zâmbesc larg. “De ce te-aş ajuta? “
 

G.D. Pe o scară de pe 1 la 10, ce notă merita Ioana Lupaşcu?

I.M.L.:

Pe o scară de pe 1 la 10, ce notă merita Ioana Lupaşcu?

Primul impuls este să zic zece plus

 

dar adevărul este că eu mă privesc mereu extrem de critic încercând mereu să corectez, să îmbunătăţesc, să îmbogăţesc, să ajustez. Munca cu sine nu se termină niciodată. Doar... la sfârşit.

                       

G.D.: Ce fel de presă citeşti? Print sau on-line?

I.M.L.:

Mai mult online. Dar şi print când am răgazul necesar.

 

G.D.: Ce sfaturi ai da unui tânăr care vrea să

Calce pe urmele tale? Să devină un mare pianist.

I.M.L.:

Cât de mare ajunge fiecare este răspunsul pe care ni-l dă viaţă. Sfatul meu este să lucreze cu smerenie şi să se privească cu ochii lui Dumnezeu. Este mulţumit Dumnezeu de mine acum? Asta este o întrebare cheie în viaţa fiecăruia, care ne ajuta să ne ghidăm pe drumul drept.

Mai am un sfat. Să îşi găsească un adevărat maestru, unu pe care îl admiră fără echivoc.

 

G.D.: Ce părere are Ioana Lupaşcu despre proiectul Info Ploieşti City? (Proiectul de care ne ocupăm de 7 ani). Promovăm şi susţinem tinere talente locale.

I.M.L.:

Care alta... decât foarte bună, căci talentul are nevoie să fie cunoscut. Aşa cum presa tabloidă a făcut gustul oamenilor să coboare şi astfel să coboare şi vibraţia lor, aşa voi ridicaţi. Cum să fie asta, dacă nu minunat.

 

G.D.: Ce deteşti cel mai mult la oameni?

I.M.L.:

Încerc să nu detest nimic. Ce deteşti te defineşte, ştii? Este o oglindă, ceilalţi sunt o oglindă. Îi iau pe ceilalţi aşa cum sunt, fiecare avem defecte şi calităţi. Dar pe de altă parte, deşi tolerez fără aşteptări pe oricine, în viaţa mea se intra foarte greu.

 

G.D.: Unde te-ai vedea peste 30 de ani?

I.M.L.:

Asta ştie doar Dumnezeu. De când trăiam în Italia şi credeam că acolo voi rămâne dar Dumnezeu a făcut să mă întorc, numai îmi fac eu astfel de planuri. Dumnezeu ştie şi mă poartă, eu trebuie doar să îmi fac treaba pe care mi-o dă El, cât mai bine pot. Să mă fac vrednică de la ceea ce doreşte Dumnezeu de la mine.

 

G.D. Un mesaj pentru cititorii Info Ploieşti City, iubitorii pianului şi cei ai muzicii.

I.M.L.:

Un salut afectuos şi cald, cititorii tăi sunt şi publicul meu mult iubit.

 

Foto: Gabriela Alba, Emilia Nicolae şi Ioana Maria Lupaşcu.

 

Mai multe despre Ioana Maria Lupaşcu aici:  şi aici

 
 

Foto: Gabriela Alba, Emilia Nicolae şi Ioana Maria Lupaşcu.