Cea mai mare discotecă în aer liber din Europa va avea loc în inima Iaşiului! SNAP!, ICE MC, Fun Factory, Kaoma, East 17, Milli Vanilli vor anima distracţia la Diskoteka Festival 2023
Festival DISKOteka, festivalul pionier al conceptului retro music în România, reactivează distracţia muzicală ”ca pe vremuri”, de această dată în Iaşi, între 9 -10 septembrie, a.c.
Pentru marea întâlnire dintre generaţii vin în inima Moldovei ambasadori ai prolificei perioade muzicale, o parte importantă a celor mai reprezentativi artişti ai anilor ‘80-’90, la nivel global. Emblematicele vedete ale genurilor care au bucurat generaţii aduc distracţia într-un loc emblematic pentru arhitectura, istoria şi cultura oraşului, km 0 al capitalei Moldovei, în parcul Palatului Culturii.
Un spaţiu care, pe perioada evenimentului, va prinde altă dimensiune şi formă graţie efectelor multimedia. SNAP!, ICE MC, Fun Factory, Kaoma (ce au reputat un succes global de Cartea Recordurilor cu ”Lambada”), East 17, Milli Vanilli, dar şi legendarii Mauro, Saragossa Band (”Rasta man”, ”Zabadak”), Francesco Napoli (autorul marelui succes ”Balla, balla”, una dintre  cele mai ascultate melodii ale anilor ‘80) şi simboluri ale muzicii româneşti, în frunte cu Gheorghe Gheorghiu, vor traversa live trei decenii de succese muzicale nemuritoare, readuse în actualitate şi asamblate de Dj Conte.
DISKOteka Festival propune o călătorie emoţionantă în timp peste melodii ce activează puternice trăiri ale tinereţii multora şi frumoase amintiri. Pentru prima oară în Iaşi, Diskoteka Festival -Retro Nostalgia Music, grandofestivalul emoţiilor şi amintirilor îi provoacă pe cei ce au trăit perioada cea mai creativă a muzicii de discotecă la două zile de neuitat.
Comunicat - Carmen Vasilescu - PR