IL VOLO ADUCE MUZICA LUI ENNIO MORRICONE ÎN CONCERTELE DE LA BUCUREŞTI ŞI CLUJ-NAPOCA

Ne mai despart doar câteva zile de întâlnirea publicului din România cu celebrul trio pop-opera IL VOLO, în concertele „IL VOLO SINGS MORRICONE AND MORE” de la Bucureşti şi Cluj-Napoca

Primele concerte al trupei Il Volo din cadrul turneului mondial „Il Volo Sings Morricone and more” găzduite de Arena di Verona şi de Teatrul Antic din Taormina au fost susţinute cu casa închisă, iar artiştii au fost ovaţionaţi de cei peste 40.000 de spectatori care au umplut sălile până la refuz.

Acelaşi concert de succes va fi prezentat publicului din România pe 16 iulie, la Sala Palatului din Capitală cu participarea Orchestrei Metropolitane Bucureşti condusă de dirijorul şi orchestratorul Daniel Jinga.

Două zile mai târziu, pe 18 iulie, tenorii Piero Barone, Ignazio Boschetto şi baritonul Gianluca Ginoble vor cânta pentru prima dată pe scena sălii BT-Arena din Cluj-Napoca acompaniaţi de New Hope Orchestra sub bagheta dirijorului Flaviu Mogoşan.

Spectatorii vor fi purtaţi într-o călătorie copleşitoare în arta marelui compozitor italian Ennio Morricone dar şi prin minunatele refrene ale unor melodii veritabile precum „Nesum Dorma”, „All by myself”, „My Way”, „Delilah”, „Un amore cosi grande”, „La donna e mobile”„Caruso”, sau „Volare”. Bineînţeles, din repertoriul concertului nu va lipsi piesa de referinţă trio-ului -„Grande Amore”. Muzica de film inconfundabilă a unuia dintre cei mai mari compozitori şi dirijori ai secolului XX, Ennio Morricone, melodiile de succes sau ariile de operă care au făcut înconjurul lumii şi au scris pagini importante în istoria muzicii clasice şi moderne reprezintă ingredientele acestui spectacol unic, pe care publicul îl va păstra în suflet pentru toată viaţa.

IL VOLO – Video: https://youtu.be/tCbRgQzygsk

Turneul mondial „IL VOLO SINGS MORRICONE AND MORE” cuprinde peste 100 de concerte. După seria de reprezentaţii programate în marile oraşe europene, Il Volo va traversa America de Nord, Japonia şi Australia.

Biletele pentru concertele de la Sala Palatului (16 iulie) şi de la BT Arena (18 iulie) pot fi achiziţionate din reţeaua EVENTIM.RO, la preţuri ce variază în funcţie de categoria de loc. Având în vedere faptul că unele categorii de bilete au fost deja epuizate, organizatorii le recomandă tuturor celor interesaţi să îşi rezerve cât mai curând locul dorit.

IL VOLO a început să răspândească frumuseţea muzicii clasice, a operei tradiţionale şi fenomenul belcanto-ului italian în întreaga lume, dorind să asigure continuitate muzicii clasice şi să atragă tinerii spre acest gen muzical. Primul eveniment „IL VOLO – Tribute to ENNIO MORRICONE” a avut loc pe 5 iunie 2021, la Arena di Verona şi a fost transmis în direct pe postul de televiziune RAI 1. Concertul s-a bucurat de un succes uriaş, înregistrând o audienţă record de 4.702.000 de telespectatori.

Albumul „IL VOLO sings Morricone” lansat în anul 2021, cuprinde 14 melodii din repertoriul marelui compozitor Ennio Morricone. Albumul a fost realizat la numai un an de la moartea domniei sale, în semn de apreciere şi respect profund pentru întreaga sa activitate. Pentru înregistrările finale ale albumului, IL VOLO a colaborat cu artişti de anvergură precum, violonistul David Garrett pentru piesa „La Califfa”, violoncelistul Stjepan Hauser de la 2Cellos în „Se”, trompetistul Chris Botti în „Come Sail Away” şi flautistul Andrea Griminelli în „Nella fantasia”, de asemenea, şi cu Orchestra Roma Sinfonietta dirijată de Maestrul Rota, orchestră care a performat alături de Ennio Morricone pe marile scene din lume încă din anul 1994, anul înfiinţării.

Piero, Ignazio şi Gianluca îi dedică regretatului muzician o parte din cariera lor extraordinară, realizând un proiect rafinat, destinat să ajungă direct în inimile a milioane de oameni din întreaga lume. Vocile unice ale celor trei artişti aduc în prim plan melodiile de neuitat ale celebrului dirijor, muzician, compozitor şi autor, unele dintre cele mai importante coloane sonore de film din istoria cinematografiei italiene şi internaţionale, cum sunt „Once Upon a Time in America”, „The Bad, The Good and The Ugly” sau „Cinema Paradiso”. Acest proiect global, marcat nu numai de lansarea iminentă a albumului ci şi de organizarea acestui turneu mondial, a fost susţinut chiar de familia maestrului Ennio Morricone. Albumul conţine şi piesa „The Ecstasy of Gold”, extrasă de pe coloana sonoră a filmului „The good, the ugly, the bad”, însoţită pentru prima dată de un text scris de fiul său, Andrea Morricone.

Despre Il VOLO

Gianluca Ginoble, Ignazio Boschetto şi Piero Barone şi-au început cariera la vârsta de 14 ani, când au apărut într-o emisiune TV. Producătorul i-a reunit într-un trio şi le-a ales numele de scenă - IL VOLO. Datorită talentului lor uimitor, artiştii au împărţit scena cu unii dintre cei mari artişti internaţionali, precum Barbra Streisand, Andrea Bocelli, Bono, Carlos Santana sau Eros Ramazzoti. Sunt singurii interpreţi italieni care au fost invitaţi să participe la ”We Are The World” For Haiti, în 2010, alături de alte 80 de vedete mondiale şi primii artişti italieni din istorie care au semnat primul contract cu o casă de discuri din Statele Unite al Americii. Au lansat cinci albume de studio cu statut de platină şi au obţinut două nominalizări la Premiile Grammy.

În 2015, au câştigat concursul Sanremo cu piesa Grande Amore şi au reprezentat Italia la Eurovision. Apoi, au lansat albumul „Notte Magica – un omagiu adus celor trei tenori”, inspiraţiilor lor, Carreras – Domingo - Pavarotti, iar în 2016 şi 2017 susţin un turneu mondial înregistrând un succes fără precedent. Concertul lor de deschidere de la Florenţa a fost susţinut chiar de Placido Domingo şi a fost difuzat în 500 de cinematografe din Italia şi din întrega lume. În 2019 se întorc din nou pe aceeaşi scenă şi câştigă admiraţia publicului cu melodia Musica Che Resta. Albumul Musica, cu melodia Musica Che Resta, s-a aflat în Top 10 al celor mai bine vândute albume de pe iTunes, în 14 ţări – Malta, Brazilia, Israel şi multe altele, fiind al doilea cel mai bine vândut album în Japonia, după Bohemian Rhapsody.

Favorit al Papei Francisc, trio-ul a fost invitat, la începutul anului 2019, să participe la cea de-a XXVI-a ediţii a Zilei Mondiale a Tineretului din Panama; aici au cântat „Ave Maria” în prezenţa a peste un million de spectatori.

Pe 2 iunie 2022Il Volo a interpretat Imnul Italiei la Forumurile Imperiale de la Roma în cadrul paradei anuale de Ziua Republicii.

Un alt eveniment important este cel din 22 iunie 2022, în care trio-ul a deschis a X-a Întâlnire Mondială a Familiilor de la Roma, în cadrul Festivalului Familiilor în prezenţa Papei Francisc.

Eveniment organizat de BG Sound Stage LTD.

Sursa:Comunicat de presa ArtNation