NU ORICE COPIL ARE CAPACITATEA DE A SE ADAPTA SAU A ISI REVENI.

În primul rând este necesar să ştii faptul că a fi rezilient presupune să ai o abilitate pentru care te-ai antrenat, că nu este un dat sau o trăsătura de personalitate cu care tu sau copilul tău v-aţi născut.

A fi rezilient presupune să îţi educi, depistezi şi să fii dispus tot timpul să înveţi noi tipare de gândire şi de comportament.

Rezilienţa constă în capacitatea unui om de a trece peste momentele dificile din viaţă, peste traume, suferinţe sau tragedii.

Totodată presupune şi un anumit tip de rezistenţă, putere psihică de a înfrunta emoţiile şi gândurile asociate cu situaţia dificilă prin care trecem, dar nici să fii de neclintit sau singur să înduri o situaţie. Evenimentele stresante fac parte din copilărie şi majoritatea tinerilor învaţă treptat să le facă faţă, totuşi stresul care în timp devine copleşitor poate duce la tulburări de limbaj sau chiar probleme psihice.

În ziua de astăzi copilul este un „copil zorit”, adică presiunile vieţii moderne îi forţează pe copii să crească şi să se maturizeze mult prea repede şi să aibă o copilărie stresantă. Avem aşteptări de la ei să aibe rezultate bune la şcoală, să participe şi la olimpiade, să practice şi la sporturi de performanţă şi să mai satisfacă nevoile emoţionale ale părinţilor.

Copiii iau contact cu numeroase probleme ale adulţilor, prin intermediul televizorului cât şi în viaţa reală, înainte să poată stăpâni problemele copilăriei. Au deja cunoştinţe despre sex şi despre violenţă şi deseori sunt puşi în situaţia de a-şi asuma responsabilităţi de adult, se mută frecvent, sau îşi schimbă şcoala şi sunt nevoiţi să lase în urmă prietenii.

Ritmul agitat, programul încărcat corelat cu anumite schimbări, presiuni şi/sau aşteptări din partea părinţilor sau profesorilor pentru copii devine stresant. În fond, ei sunt şi rămân nişte copii, simt şi gândesc precum copiii şi au nevoie de anii copilăriei ca să se dezvolte sănătos şi armonios.

Copiii sunt mai vulnerabili decât adulţii în faţa vătămărilor psihice ca urmare a unui eveniment traumatic, iar reacţiile lor variază în funcţie de vârstă. Copiii mai mici, care nu înţeleg de ce s-a produs evenimentul, tind să se concetreze asupra consecinţelor, pe când copiii mai mari sunt mai conştienţi de forţele subiacente care au provocat evenimentul şi mai îngrijoraţi în privinţa acestora.

Impactul unui eveniment traumatic este influenţat de tipul evenimentului, de cât de mult este supus copilul la el şi de cât de mult este afectat el, familia sau prietenii. Aceste reacţii, apar de regulă în două stadii: în primul rând frica, refuzul de a crede, negare, durere şi uşurare dacă cei dragi sunt nevătămaţi, iar al doilea, după câteva zile sau săptămâni, regresie în dezvoltare şi semne de suferinţă afectivă, anxietate, retragere, tulburări de somn, pesimism cu privire la viitor sau jocuri corelate cu tematica evenimentului.

Dacă simptomele persistă mai mult de o lună, copilul ar trebui să beneficieze de consiliere sau psihoterapie reacţiile copiilor la un eveniment traumatic variază în funcţie de vârstă, în cazul unora efectele se păstrează ani întregi, iar în cazul altor copii pot să îşi piardă încrederea în capacitatea adulţilor de a-i apăra şi se pot teme de repetarea evenimentului.

Copiii rezilienti sunt cei care îşi păstrează calmul în faţa dificultăţilor sau a ameninţărilor, ori care îşi revin excelent după evenimentele traumatice. Aceşti copii nu posedă nişte calităţi extraordinare ci reuşesc, în ciuda circumstanţelor adverse, să se folosească de potenţialul lor, de resursele interioare învăţate de la părinţi. INTELEPCIUNE si IUBIRE !

 

CABINET PSIHOLOGIC - Catalina DAN
0727228057 AVIZAT de Ministerul Transporturilor pe SIGURANTA TRANSPORT 2017.
Ofera urmatoarele servicii psihologice in cele 3 specializari:
PSIHOLOGIE CLINICA- psiho-diagnostic si evaluare subiectiv- emotionala, cognitiva ,comportamentala, bio-fiziologica,a personalitatii, consiliere si terapie suportiva (copii, adolescenti, adulti) -rapoarte de evaluare pentru comisia de handicap, etc
.
PSIHOLOGIA TRANSPORTURILOR- Psiholog Specialist -
testari si evaluari in vederea obtinerii permiselor auto (toate categoriile)- pe SIGURANTA TRANSPORTURILOR 2017 (Cabinet agreat de Ministerul Transporturilor)- preventie si consiliere, etc.
PSIHOLOGIA ORGANIZARII MUNCII - Evaluari in vederea angajarii, cele periodice, sustinerea examenelor,(cabinet agreat de ANAF), selectie de personal, intervievari, etc.
Servicii de calitate
Profesionalism
Confidentialitate
Va asteptam cu mare drag!- Pentru programari Luni-Vineri 8.00-18.00.


Pentru alte detalii vizitati pagina de facebook: https://www.facebook.com/dan.catalina.33

Foto:adevarul.ro