PRINCIPII PENTRU O VIAŢĂ SĂNĂTOASĂ

 

Mănâncă sănătos. Din fericire, să ai o dietă sănătoasă nu trebuie să fie o provocare pentru nimeni. Funcţionează pe acelaşi principiu ca şi alte lucruri în viaţă: pe masură ce practici ceva cât mai mult, cu atât devine mai uşor de făcut. Evită să consumi alimente în faţa televizorului sau a calculatorului, în drum spre serviciu ori în timp ce faci orice alta activitate. Acorda-i mesei tale timpul şi locul cuvenit pentru a te bucura de acest obicei. În plus, vei manca doar atat cât să te saturi: creierul tau îţi va comunica mult mai repede când ai atins nivelul de saturaţie şi astfel vei evita mâncatul excesiv. Mănâncă când eşti liniştit/ă şi calm/ă şi mestecă încet, astfel mâncarea se combină eficient cu enzimele din salivă, ceea ce înseamnă o sursă bună de nutrienţi pentru tractul digestive. Mănâncă variat şi nu rămane toată viaţa legat/ă de obiceiurile alimentare formate în copilarie.

Practică orice activitate. Pentru a avea o viaţă lungă şi fără boli, alături de o dietă sănătoasă, trebuie să faci şi sport. Mai exact, orice tip de activitate fizică. Găseşte câteva exerciţii sau sporturi care te atrag şi practică-le constant. Încearcă să faci sport de doua ori pe săptămână. Sportul poate deveni o activitate care să reduca simptomele stresului, depresiei şi anxietăţii şi să vă dea o stare generală de fericire. Orice tip de activitate moderată, cum ar fi mersul pe jos, înotul, ciclismul sau sporturile organizate, poate contribui la aptitudinea fizică.

Oferă-i organismului suficient timp să se odihnească. Realitatea este că, dacă nu dormi suficient nu vei avea un nivel optim de energie şi de productivitate în ziua respectivă. Este important să te trezeşti în fiecare dimineaţă la aceiaşi oră şi să mergi la culcare când te simţi oboist. Lipsa somnului poate duce la: apariţia anxietăţii, a depresiei; diminuarea procesului de colectare a informaţiilor şi creşterea riscului de obezitate.

Ai grijă la stress. Stresul ne însoţeşte la fiecare pas, mai mult decât putem conştientiza, iar asta ne influenţează foarte mult stilul de viaţă. De exemplu, stresul poate conduce la anumite schimbări comportamentale, cu consecinţe pe termen scurt: alimentaţie nesănătoasă, lipsa energiei, schimbarea stării de spirit, neglijenţă în viaţa de zi cu zi. Stresul ne doboară astfel sistemul imunitar şi iminent vor apărea afecţiuni care pot fi destul de grave. Există totuşi metode prin care am putea să ţinem sub control efectele stresului asupra organismului nostru. Putem căuta metode prin care ne putem relaxa, de la yoga si meditaţie, până la practicarea unor sporturi şi mersul la somn. Ceea ce ne face să ne simţim bine, ceea ce ne deconectează de la tot ce ţine de haosul din lumea exterioară, ceea ce ne face să ne acordăm timp pentru persoana noastră. Toate acestea ajută la eliminarea stresului si îngrijirea organismului.

Gândeşte pozitiv. Puterea gândului reprezintă unul dintre cele mai importante mecanisme pe care omul le deţine pentru a înţelege viata şi a o modela. Gândurile creează realitatea; trebuie să păstrăm controlul asupra minţii şi să influenţăm gândurile în mod pozitiv. Trebuie să evităm supărările, gândurile negative, trebuie să evităm să ţinem emoţii şi stări negative în suflet, pentru că sunt mari consumatoare de energie, ce afectează sănătatea organismului nostru. Studiile au arătat că pacienţii afectaţi de boli grave, dar care au păstrat o gândire pozitivă, au supravieţuit mai mult decât cei care au acceptat realitate cu mai multă obiectivitate.

Pune preţ pe moderaţie. Moderaţia este un principiu important în stilul de viata sănătos. Trebuie să găsim un echilibru. Putem face orice vrem, atâta timp cât facem cu moderaţie. Orice abuz are consecinţe nefaste asupra sănătăţii. Atât alimentele, cât şi alcoolul, tutunul şi cafeaua trebuie consumate cu moderaţie, iar secretul sănătăţii este conştientizarea riscurilor la care ne expunem atunci când depăşim limitele. Totusi, moderaţia nu se rezumă doar la alimentaţie. Suprasolicitarea atât la locul de muncă, la şcoală, cât şi în alte activităţi slăbeşte sistemul imunitar şi ar trebui să ţinem cont să nu facem abuz de acesta. Cu toate acestea, trebuie să fim atenţi sa nu fim prea stricţi cu noi înşine. Dacă pierdem o noapte pe săptămână cu prietenii, dacă lucrăm câteva ore în plus într-o zi, dacă petrecem prea multe ore în faţa calculatorului, daca nu mergem la sală sau dacă uităm de dieta într-o zi, nu înseamnă că am pierdut controlul. Totul are anumite limite, iar uitarea acestora în anumite momente este ceva omenesc, toată lumea o face. Trebuie să fim moderator până şi cu limitele.

Material realizat în cadrul proiectului “Eşti ceea ce mănânci! Mănânci ceea ce cumperi!”, implementat de Asociaţia “Tinerii Voluntari – Valea Călugărească”, finanţator de DJST Prahova

 

Bibliografie:

https://www.csid.ro/health/sanatate/cum-te-imbolnaveste-lipsa-de-odihna-16397445

http://fitclub.ro/sanatate/importanta-sportului-in-viata-de-zi-cu-zi

http://multicrudi.ro/10-principii-sanatoase-la-baza-unei-vieti-frumoase/

https://ceicunoi.wordpress.com/2014/05/15/ce-faci-sa-fii-sanatos-5-sfaturi-practice-pentru-o-viata-lunga-si-sanatoasa-s/