TRENUL VIETII NOASTRE


7 octombrie 2019
Catalina Dan

TRENUL VIETII NOASTRE

TRENUL VIETII NOASTRE  

Urcăm şi coborâm des, se mai produc accidente, avem parte de surprize plăcute în unele staţii şi tristeţe adâncă la altele. Ne naştem şi urcăm în tren. Întâlnim oameni despre care credem că ne vor însoţi pe tot parcursul călătoriei noastre. Cum ar fi părinţii noştri. Din păcate, adevărul este altul. Ei coboară la o staţie şi ne lasă pe noi fără dragostea şi ataşamentul lor, fără prietenia, protecţia  şi compania lor. E drept că în tren urcă alte persoane care vor ocupa un rol important pe parcursul desfăşurării călătoriei noastre. Acestea sunt fraţii, prietenii noştri şi acei oameni minunaţi pe care îi iubim din diferite motive. Unele dintre aceste persoane care urcă în tren privesc călătoria ca o plimbare scurtă. Alţii găsesc numai tristeţe pe parcursul călătoriei. 
 
Mai există şi alţii în tren, care sunt permanent prezenţi şi gata de a oferi ajutorul lor celor care au nevoie de el. Unii lasă în urma lor când coboară un dor veşnic. Alţii urcă şi coboară, iar noi abia dacă îi observăm. Ne miră faptul că unii pasageri, pe care îi iubim cel mai mult, se mută în alt vagon şi ne lasă singuri în această etapă a călătoriei noastre. Bineînţeles, noi nu ne oprim, ne străduim să-i găsim, ne înghesuim, trecem sau ne mutăm şi noi dintr-un compartiment în altul. Din păcate, în unele cazuri, atunci când îi găsim, nu ne putem aşeza lângă ei, deoarece locul este deja ocupat. Nu face nimic, aşa este călătoria. Plină de provocări, vise, fantezii, speranţe şi despărţiri dar fără întoarcere. 
 
Deci trebuie să facem călătoria în condiţiile cele mai bune cu putinţă. Trebuie să încercăm să ieşim la capăt cu cei care merg împreună cu noi, să căutăm să luăm ceea ce este mai bun în fiecare dintre ei. Să ne aducem aminte că în oricare etapă a călătoriei poate exista un coleg de-al nostru care să ezite şi care probabil are nevoie de înţelegerea noastră. Poate că şi noi vom şovăi des şi vom căuta pe cineva care să ne înţeleagă. 
 
Misterul cel mare al călătoriei este că nu ştim când vom coborî definitiv din tren. Dar nici când vor coborî cei ce călătoresc alături de noi. Culmea, nici măcar cel care stă pe locul de lângă noi. Nu ştiu de ce, cred că o să fim cuprinşi de duioşie atunci când vom coborî definitiv din tren. 
 
Despărţirea de câţiva prieteni pe care i-am întâlnit va fi dureroasă. Va fi întristător să-i laşi singuri pe cei mai dragi. Dar am speranţa că odată şi odată va veni gara centrală. Acolo o să-i vedem sosind, cu bagaje pe care nu le-au avut atunci când au urcat în tren. Ceea ce ne va face fericiţi va fi faptul că şi noi am avut o contribuţie în sporirea bagajelor lor şi în creşterea valorii acestora. 
 
Cred că imediat de la urcarea în trenul vieţii  trebuie să ne străduim să avem o călătorie bună, iar la sfârşitul ei să putem spune că a meritat osteneala. Să încercam să lăsăm după noi, atunci când coborâm, un loc gol ce se va umple de dor şi amintiri frumoase din partea celor care au urcat mai târziu şi care călătoresc mai departe. 
 
Călătorie plăcută! Va imbratisez .

CABINET PSIHOLOGIC - Cătălina DAN
0727228057 AVIZAT de Ministerul Transporturilor pe SIGURANŢĂ TRANSPORT 2017.
Oferă următoarele servicii psihologice în cele 3 specializări:
PSIHOLOGIE CLINICĂ psiho-diagnostic şi evaluare subiectiv - emoţională, cognitiva, comportamentală, bio-fiziologica, a personalităţii, consiliere şi terapie sportivă (copii, adolescenţi, adulţi) - rapoarte de evaluare pentru comisia de handicap, etc
.
PSIHOLOGIA TRANSPORTURILOR - Psiholog Specialist -
Testări şi evaluări în vederea obţinerii permiselor auto (toate categoriile)- pe SIGURANŢA TRANSPORTURILOR 2017 (Cabinet agreat de Ministerul Transporturilor)- prevenţie şi consiliere, etc.
PSIHOLOGIA ORGANIZĂRII MUNCII - Evaluări în vederea angajării, cele periodice, susţinerea examenelor, (cabinet agreat de ANAF), selecţie de personal, intervievări, etc.
Servicii de calitate
Profesionalism
Confidenţialitate
Vă aşteptam cu mare drag! -
Pentru programări Luni-Vineri 8.00-18.00.
Pentru alte detalii vizitaţi pagina de facebook: https://www.facebook.com/Cabinet-Psihologic-Ploiesti-Catalina-Dan

 

 

 

 

 


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating
(24 vizualizări)

Tags:
psihologie
catalina dan
social
oameni
zambete
psiholog catalina dan
psiholog
Adăugaţi un comentariu:
Din aceeaşi categorie:

















Responsive website newspaper by eng. Constantin Ianc