CUM SĂ NE MANIFESTĂM IUBIREA ?

Limbaje emoţionale prin care oamenii înţeleg şi exprimă iubirea: folosirea complimentelor şi a cuvintelor de încurajare; acordarea unui timp anume celui de lângă noi; darurile materiale pe care le facem; serviciile pe care le aducem; mângâieri.

În iubire cauţi să îl mulţumeşti pe acela pe care îl iubeşti, nu să obţii ceea ce îţi satisface ego-ul tău. Omul pe care îl încurajăm simte că îi acordăm încredere şi interes. Încurajarea celui de lângă noi cere implicare şi efort. Doar exersându-ne empatia, aflând care îi sunt dorinţele vom putea să îi dăm curaj. Folosirea cuvintelor de încurajare - spuse cu dragoste şi pe un ton blând - presupune o luptă cu sine, mai ales dacă suntem obişnuiţi să fim critici cu cei din jur.

Iubirea este o relaţie egalitară, nu una de subordonare. Obligându-l pe celălalt, transformăm iubirea într-o relaţie tiranică, în care unul ordonă, celălalt se supune. Această atitudine denotă că îl dispreţuim pe cel de lângă noi şi că îl folosim ca pe un mijloc prin care căutăm să ne atingem scopurile personale. „Iubirea care nu-i iubire": dominatoare, ea sufocă şi ignoră personalitatea şi libertatea celuilalt, vrând „să-i facă binele cu sila".

Complimentele sunt, de asemenea, foarte importante. Soţul care îi spune soţiei: „Ce bine arăţi în rochia aceasta!" sau „Mâncarea pe care ai gătit-o a fost excelentă!" îi arată că îi dă atenţie şi că preţuieşte ceea ce face. Cat ne costa sa avem iubirea in manifestare?

A iubi înseamnă să acorzi timp. În zilele noastre foarte mulţi copii se plâng de faptul că părinţii nu mai au timp pentru ei. A petrece un timp cu copilul tău, a întreprinde ceva împreună înseamnă să-i oferi atenţie, să îi arăţi că îl preţuieşti. Să manifeşti interes pentru ce simte, ce gândeşte, ce doreşte. Mai târziu, copilul îşi va aminti de acest timp petrecut cu părinţii săi şi îşi va extrage din el energia sufletească pentru a merge mai departe.

Cine iubeşte dăruieşte şi se dăruieşte. Darurile sunt simboluri vizuale ale iubirii . Prin ele arătăm că ne-am gândit la persoana respectivă, că nu am dat-o uitării. A te dărui înseamnă să fii prezent când partenerul are nevoie de tine.

Când iubim facem diverse servicii, prin care îl despovărăm pe cel de lângă noi.

De asemenea, arătăm iubire prin mângâieri fizice. Studiile de specialitate arată că acei copii care sunt sărutaţi, mângâiaţi des şi ţinuţi în braţe se dezvoltă armonios afectiv, comparativ cu aceia care au fost privaţi de contactul fizic cu părinţii lor sau au avut parte de reguli si strictete.

Psihanalistul Erich Fromm asemăna iubirea cu o artă în care puţini excelează. Nu putem iubi, spune el, „fără o autentică smerenie, fără curaj, credinţă şi disciplină".

Va imbratisez sufletul .

Psiholog Catalina Dan

 CABINET PSIHOLOGIC - Catalina DAN

0727228057 AVIZAT de Ministerul Transporturilor pe SIGURANTA TRANSPORT 2017.

Ofera urmatoarele servicii psihologice in cele 3 specializari:

PSIHOLOGIE CLINICA- psiho-diagnostic si evaluare subiectiv- emotionala, cognitiva ,comportamentala, bio-fiziologica,a personalitatii, consiliere si terapie suportiva (copii, adolescenti, adulti) -rapoarte de evaluare pentru comisia de handicap, etc

.

PSIHOLOGIA TRANSPORTURILOR- Psiholog Specialist -

testari si evaluari in vederea obtinerii permiselor auto (toate categoriile)- pe SIGURANTA TRANSPORTURILOR 2017 (Cabinet agreat de Ministerul Transporturilor)- preventie si consiliere, etc.

PSIHOLOGIA ORGANIZARII MUNCII - Evaluari in vederea angajarii, cele periodice, sustinerea examenelor,(cabinet agreat de ANAF), selectie de personal, intervievari, etc.

Servicii de calitate

Profesionalism

Confidentialitate

Va asteptam cu mare drag!-

Pentru programari Luni-Vineri 8.00-18.00.

Pentru alte detalii vizitati pagina de facebook:https://www.facebook.com/Cabinet-Psihologic-Ploiesti-Catalina-DAN