Pe măsură ce avansezi cu lectura prin geografia paginilor scrise de Doina Ruşti, călătorind prin "staţiile " poveştilor sale, poveştilor noastre, în care ne regăsim, în care ne întâlnim, constaţi că, de fapt, te reîndrăgosteşti de scris, de literatură, de cartea meşteşugită şi dăruită, de universul acesta unic, veridic, vrăjit, al cuvintelor distribuite în povestea cărţii, tot aşa cum vara, tuberozele, iasomia, regina nopţii, florile de tei, împreună cu cele de salcâm, alcătuiesc un inedit buchet de miresme, ce se resimt, la justa valoare, îndeosebi, în aerul răcoros al nopţii, atunci când pendulul anunţă lejer ora 00 : 00...
Doar câteva din staţiile rustiene : " Fantoma din moară ", " Zogru", "Lizoanca", " Mămica la două albastrele", " Cămaşa în carouri", "Patru bărbaţi plus Aurelius", " Omuletul roşu ", "Manuscrisul fanariot ", "Mata Vinerii", " Logodnica", " "Homeric", "Paturi oculte", " Ciudăţenii amoroase din Bucureştiul fanariot"...
Ştefania Argeanu: Tu eşti o scriitoare - cititoare înzestrată cu harul rabdarii. Al răbdării de a cerceta în stil detectivistic ce se află intr-un înscris al vremurilor fanariote, şi avansezi cu această căutare mereu la un nivel superior, de impact, dincolo de ceea ce se poate vedea, simţi, percepe doar cu ochii fizici. Tu, Doina Rusti, citeşti manuscrisele timpurilor si aici, acum ma refer indeosebi la cele publicate de V.A.Urechia cu ochii inimii. Cum, când l-ai descoperit pe V.A.Urechia ? În ce fel s-a modificat ceva în interiorul fiinţei tale după această descoperire , după cercetarea si asimilarea operei lui ?
Doina Ruşti:
Desigur, ştiam despre el din şcoală, citisem ceva proză păşunistă, epigrama veninoasă la adresa lui Eminescu şi … pe scurt, aveam părere proastă despre el. Abia târziu, am descoperit Istoria românilor, carte monumentală, cu mii de pagini de documente, mai ales particulare, şi l-am reevaluat. Alături de el, au mai fost şi alte cărţi, printre care Arhondologia lui Sion, cărţile lui Cantemir, Istoria.. lui Ionnescu-Gion, Istoria otomanicească a lui Ianache Văcărescu, Familiile boiereşti de Lecca, Istoria lui Xenopol, dar şi multe documente de arhivă, corespondenţă etc.
Câteva pilde despre oamenii epocii fanariote, de la care ne putem inspira, in parcursul propriei deveniri. De exemplu, la un moment dat, scrii urmatoarea propoziţie despre Ciptoreanca, în capitolul Iubire toxică : "Fosta sclava îşi cunoaşte valoarea, a făcut un drum greu spre actualul statut social."
Ştefania Argeanu: Ce înseamnă pentru un personaj ( care are rolul de sclava) să îşi cunoască valoarea ? În prezent, se ţes nişte firisoare invizibile între cele două concepte : "valoare ", respectiv "statut social" ?
Doina Ruşti:
Valoarea o ştii doar tu, iar statutul social este ceea ce reuşeşti să impui în faţa celorlalţi. Ciptoreanca devenise om liber şi avea pretenţii, în ciuda faptul că-şi cheltuise moştenirea. Ştia c-a dobândit libertatea greu, iar asta îi dă o anumită aroganţă.
Ştefania Argeanu: Care sunt acele "cateva lucrusoare" care ţie "îţi alină greierasii din sânge"?
Doina Ruşti:
Scrisul, întâlnirile - anumite întâlniri -, parfumurile, poveştile uimitoare.
Ştefania Argeanu: Cum ajung retetarele şi plantele să schimbe vieţile oamenilor ?
Doina Ruşti:
Prin latura lor vrăjită dar mai ales prin mitologia întreţinută subtil de-a lungul istoriei. Nu există propriu-zis plante miraculoase, cât încrederea fabulatorie a oamenilor în existenţa unei anume plante a tinereţii eterne, a vindecării tuturor rănilor, a naşterilor miraculoase ş.a.m.d În Homeric am scris despre o astfel de plantă, căutată de-a lungul timpului, în virtutea unor vagi informaţii, pe care timpul şi oamenii le-au dezvoltat, le-au exagerat.
Ştefania Argeanu: De ce o îndeletnicire nobilă, al cărei nucleu este a învăţa şi a educa, a transmite stări de spirit benefice, cum este cea de a fi dascăl, " se află la temelia multor psihoze”?
Doina Ruşti:
Afirmaţia mea e legată de povestea unui călugăr, care, ajuns boier, începe s-o facă pe profesorul cu sclavii săi. Schimbarea poziţiei sociale e aici determinantă. Desigur, vorbesc aici despre dorinţa intrinsecă a omului frustrat care vrea să dea lecţii. Vedem şi acum oameni ajunşi într-o funcţie pe care au visat-o mult timp şi care îşi folosesc didactic această poziţie. Chiar recent, o aspirantă din aria literaturii, ajunsă într-o funcţie de decizie, în chiar primele zile a dat telefon tuturor cunoştinţelor şi ore în şir a denigrat o scriitoare de succes. De ce? Din mediocritate. E simptomul porcarului. Cantemir are o astfel de poveste despre porcarul ajuns împărat, care îşi începe domnia prin a se răzbuna pe tipii antipatici din satul său.
În altă ordine, a crede că îl poţi învăţa pe altul e o înfumurare. Iar poziţia de pedagog, ca şi cea de părinte, are adeseori în subterană un vis demiurgic, aberant şi distructiv. Cred în educaţia autodidactă şi mai ales într-un dascăl pe care să nu-l poţi copia.
Ştefania Argeanu: Ce legătură fină se stabileşte între educaţie şi psihoză? Care este demersul / mecanismul acestei (de) formări ?
Doina Ruşti:
Când nu evoluezi, când nu înveţi de la elevi, intri într-un fel de carusel care te descentrează, iar deruta ta se reflectă în elevi. Un profesor ar trebui să-şi schimbe cursurile la doi ani. Altfel, în miezul repetiţiei se strecoară angoasa, care erodează mecanismele comunicării, iar de aici la psihoză nu mai e decât un pas. A încerca să faci din oameni ceva ce există doar în mintea ta - ei bine - de aici începe boala.
Ştefania Argeanu:Ce înseamnă să porţi cu tine, să porţi în tine "nostalgia vremurilor "? Cum se desfăşoară acest fenomen lăuntric în existenţa scriitorului ? Ce reflexii / consecinţe aduce cu sine ?
Cum reuşeşti tu, Doina Rusti, să-ţi pui în aplicare ideile si să accesezi imaginaţia creativă de care dispui, în acest univers trepidant, glisand între real şi virtual, în care
aproape totul poartă amprenta unui ritm alert, în care mergem rapid dintr-un punct A în punctul B , suntem setaţi cumva pe sistemul lui repede înainte...?
Doina Ruşti:
Nu ştiu ce să-ţi răspund. Trăiesc oarecum declepsidrată, împrăştiată într-un univers subiectiv. Nu am televizor. Mă pun la curent cu istoria curentă cam o dată la 6-7 luni. Iar asta se întâmplă cam de 20 de ani încoace. Prin urmare, pot să spun că e foarte reconfortant să-ţi iei distanţă de la ceea ce se petrece în jur. Bineînţeles, există şi o latură inconvenabilă. Un artist nu poate să ajungă la receptor, decât social, luând parte la evenimente, ieşind în stradă, uneori, prefăcându-se că-i pasă etc. Dacă ne uităm la creatorii de top - sunt în general oameni participativi, fără operă. În ceea ce mă priveşte, dintre mijloacele de exteriorizare şi chiar de promovare, am ales lecturile cu public sau filmate, am ales să scriu în blogul din Adevărul şi să povestesc pentru Litera MOV, tocmai pentru a nu-mi trăda pasiunea. E modul meu de participare socială.
Ştefania Argeanu:În ce găseşti tihnă ? Simţi nevoia de a te odihni, de a - ţi încărca bateriile ?
Doina Ruşti:
Somn, filme, vacanţe, documente particulare.
Pentru personajul Nicola Gheorghiu, exista "...soarele incomparabil al Bucureştiului, care aprinde focul în orice om..."
Ştefania Argeanu:Care este pentru tine geografia acestui soare care îţi bucură sufletul şi te binedispune cu a lui infinită luminozitate ?
Doina Ruşti:
Secret. Paradisul de poşetă nu se divulgă.
Ştefania Argeanu:Crezi în energia unui anumit loc ? De unde îşi aprovizionează, la rându-i, doza de afectivitate, un astfel de topos ?
Doina Ruşti:
Categoric. Fiecare loc emană un mesaj, are o forţă specifică. Locuri benefice în Bucureşti sunt pe la Precupeţii Vechi, pe malul Dâmboviţei, pe Lipscani, la intersecţia de lângă Banca Naţională etc. Dar există şi spaţii înfiorătoare, ca Biserica Zlătari şi nordul oraşului, în bună parte a lui.
Ştefania Argeanu:Apare consemnat într-un document ce implica achiziţionarea unui ceas, sub auspiciile fanariote? Există intr-unul din buzunarele tale o astfel de poveste ?
Doina Ruşti:
O, da, ceasurile erau aduse din Occident, via Braşov. Mai ales în epoca lui Brâncoveanu, se cumpărau ceasuri cu bani din visteria ţării, pentru a le face cadou autorităţilor turce, de unde deducem că erau foarte preţuite în Imperiu. Sub fanarioţi se mai banalizaseră, nu mai apar des printre daruri. Trebuie spus că listele de cumpărături sunt foarte minuţioase - sunt notate obiectele, cu preţul şi persoana căreia îi fusese destinat cadoul. Sunt destule informaţii aici, în listele cu cheltuielile visteriei, aş putea scrie o poveste. Pe vremea fanarioţilor ceasurile sunt menţionate în listele de zestre, dar nu foarte des.
Ştefania Argeanu:Mă întâlnesc, la un moment dat, în paginile "Ciudăţeniilor amoroase" cu această constatare : " Nicio armă nu e mai puternică decât cuvântul, când vine vorba despre nemurire. Iar dacă acest cuvânt mai are şi aura fermecată, ieşită din sufletul unui poet, succesul e absolut." De ce sunt cuvintele cheia spre nemurire ? Cu ce sunt ele inzestrate astfel încât au puterea de a tergiversa, de a anula chiar vârsta timpului ?
Doina Ruşti:
N-o lua chiar ad litteram! Aici îl ironizam pe Rigas, care şi-a pus tot talentul la bătaie ca sa-l salveze pe Pazvantoglu. Uneori cuvintele se pierd, ca fluturii la finele verii. Doar cuvintele ieşite dintr-o insatisfacţie atinsă de aripa tragediei - au cu adevărat rezistenţă.
Ştefania Argeanu:O reţetă liniştitoare , simplă, pentru a întâmpina vara din ediţia 2022 cu o îmbrăţişare, pe care, încă, nu ai dezvaluit-o într-o carte...
Doina Ruşti:
O cură de slăbire. Mănânci doar de două ori pe zi şi faci mişcare.
Ştefania Argeanu:Respiraţia este un soi de barometru interior al dispoziţiei. Ce semnifică pentru tine să respiri ? Dar a fi conştientă de respiraţia ta ?
Doina Ruşti:
E o întrebare grea. De multe ori uit să respir, intru pe turaţie mică şi mi se face rău.
Ştefania Argeanu:Ce povestea are coperta Ciudăţeniilor amoroase …?
Doina Ruşti:
Este o reproducere după un tablou a lui Jean-Étienne Liotard, pictor care a călătorit la Stambul, dar şi prin imperiu, petrecându-şi aproape un an în Moldova, pe la 1742. Tabloul înfăţişează o femeie la baia turcească, împreună cu servitoarea. Deşi în titlu se specifică faptul că personajul principal e o turcoaică, totuşi indiciile vestimentare o plasează mai curând în partea creştină a imperiului.
Ştefania Argeanu:În privinţa picioroangelor, ce îmi poţi spune ?
Doina Ruşti:
Se purtau în toată Europa, erau din lemn şi făcute să protejeze încălţămintea.
Ştefania Argeanu:Atmosfera ademenitoare a romanelor tale care se înscriu în tripticul rustian : " Manuscrisul fanariot " , " Mata Vinerii ", "Homeric ", cât şi în colecţia celor 47 de "Ciudăţenii amoroase din Bucureştiul fanariot ", recent publicată, de altfel, este creionata, amplificată şi pigmentata de perioada fanariotă. Ai documentat meticulos şi, totodată, în stilul tău, infuzat de magic, captivant, fantastic istoria secolului al 18 lea. Cum ai iniţiat un prim dialog , o primă întâlnire de factură istorică, astfel încât un teritoriu privit adesea ca fiind arid, labirintic, inuman, neinteresant să fie cucerit de toată atenţia, concentrarea ta, necesitând o cantitate de energie vitală, o implicare laborioasă ? Care a fost resortul motivant ?
Doina Ruşti:
Când scriu, sunt acolo, iar lumea scrisului e singura realitate. Scriu de fiecare dată cu bucurie şi cu o curiozitate in crescendo, pentru că, deşi ştiu linia epică de la început, mereu am întrebări legate de detalii, de partea nevăzută a lumii. Iar întrebările mele duc inevitabil spre amintiri, experienţe şi lecturi.
Ştefania Argeanu: Recomandă-ne câteva cărţi şi câteva filme, care să ne apropie de istorie, să ne imblanzeasca percepţiile deformate preluate din manuale, din orele de la clasă...
Pentru istoria Franţei, dar şi pentru atitudinea faţă de istorie, epoci şi măreţie - recomand mereu Numai Dumnezeu şi noi de Michel Folco. Dar în ultima vreme s-a declanşat chiar o modă a ficţiunii istorice, cultivându-se un soi de monografie subiectivă. Literatura plasată în epoci îndepărtate rezistă însă tot prin latura estetică. Aş recomanda în sensul acesta romanul multi-premiat O regina pe esafod de Hilary Mantel.
Despre filme… discuţia e lungă.
Ştefania Argeanu:Cum ti-a fost ţie predată istoria în şcoală ? Există un model uman care ţi-a insuflat bune practici, în acest sens ?
Doina Ruşti:
Profesoara mea din liceu, d-na Toltea (Liceul Ibrăileanu din Iaşi), mi-a trezit interesul faţă de Balcani, dar şi faţă de detalii, de personaje secundare. Mereu introducea o notă subiectivă în expunerea şcolară. Şi-acum îmi amintesc cum, vorbind despre epoca legionară, a trecut de la atrocităţile consemnate în manual, la o zi, în care oraşul ei se transformase în infern, ea însăşi, copil fiind, privea de la fereastră coloane lungi de oameni care păşeau pe sticlă pisată. De la ea am înţeles că toate istoriile sunt subiective.
-P.S. : Vă dezvălui un amănunt exotic : în timpul triplei lansări de carte de la Iaşi, din 11 mai 2022, găzduită de terasa Librăriei Cărtureşti, Doina Ruşti îşi surprinde audienţa, in stilul ei inconfundabil, ceea ce, ulterior, mi-am dat seama că a oferit, de fapt, densitate ficţională întâlnirii. Mă refer la acea clipă când, cu o dezinvoltură pe care doar generoasa creativitate o poate imprima momentului, făcându-l de neuitat, scoate din buzunarul ivoire al sacoului, un mănunchi de creioane îmbrăcate în culoarea roscovului, adresând celor prezenţi la eveniment invitaţia de a primi câte un astfel de creion, împreună cu intrebarea " Cine îşi doreşte să devină scriitor ? "... Fabuloasă a fost intervenţia Doinei Ruşti, când emoţiile triplicarii s-au topit, iar dialogul cu moderatoarea, conf.univ.Emanuela Ilie şi cu publicul, a fost precum apa de izvor, proaspăt, echilibrat, dar şi zglobiu, tonic, emanând viaţă, picături alese din solarul chihlimbar al unei continue admiraţii...
Interviu realizat de scriitoarea Ştefania Argeanu pentru www.infoploiesticity.ro
