EXCLUSIV.INTERVIU CU LOREDANA CHELBA, între afaceri, modă şi dorinţa de a schimbat oraşul prin zâmbet.
 
 
O prezenţă constantă pe social media, este peste tot şi face proiecte în atâtea direcţii încât mulţi îşi pun întrebarea: Ce face de fapt Loredana Chelba, cu ce se ocupă? Despe agenţia de publicitate şi cea de comunicare, despe cartea pe care a scris-o, despre revista Lace Magazine şi multe altele într-un interviu exclusiv cu Loredana.
 
Despre ploieşteanca Loredana Chelba am putea spune multe la superlativ, este stilist de modă, jurnalist de profesie,  are o agenţie de publicitate de mai bine de 7 ani  şi una de PR înfiinţată recent.
 
A lansat în vara anului 2019 cartea "Vitejie pe tocuri", detalii aici: http://infoploiesticity.ro/monden/2651-bloggerita-loredana-chelba-isi-lanseaza-cartea--vitejie-pe-tocuri.html
La acea vreme Loredana a declarat pentru Info Ploieşti City următoarele:
 
„Cartea este despre experienţele mele de viaţă, despre drumul pe care l-am parcurs până în acest moment, drum care m-a ajutat să-mi găsesc echilibrul şi să mă identific pe mine. Este despre copilărie şi despre efectele pe care le pot avea anumite traume asupra omului matur, dacă acestea nu sunt identificate. Este despre maternitate. Este despre femeia secolului XXI. Cartea are şi mica secţiune de Lifestyle & Stil, unde doamnele pot găsi sfaturi legate de stil personal, imagine, modă”
 Am mai spune noi, pentru că „Vitejie Pe Tocuri" este brandul cu care oamenii din Ploieşti sunt deja familiarizaţi, acesta fiind numele blogului pe care Loredana la creat în 2014.
 
“Şi pentru că, aşa am fost „botezată" acum mulţi ani, de către o colegă de birou în vremea în care făceam naveta cu trenul către Bucureşti, pe tocuri, în fiecare zi. Mi-a spus într-o dimineaţă: “cum vii tu măi, Lore, în fiecare dimineaţă aşa ca o „Vitejie pe tocuri"” mi-a spus colega mea Carmen, a declarat pentru www.infoploiesticity.ro, Loredana Chelba.
 
Anul trecut, în plină pandemie, a lansat revista Lace Magazin, o revistă în care găsim informaţii utile din diverse domenii, dar şi interviuri cu diverşi oameni ai momentului.
Loredana este pasionată de modă, scris, citit, cappuccino cu scorţişoară, muzică rock, jazz şi filme alb-negru.
Pentru a nu dezvălui noi totul şi a lua bucuria cititorilor să o descopere, o lăsăm pe Lore. (aşa cum îi spun eu) să spună despre ea în interviul de mai jos.
 
 
GABI DIMA:Bine te-am găsit, Loredana!  Ştiu că te-ai născut la Breaza. Cum era copilăria în micul oraş aflat pe Valea Prahovei?
      LOREDANA CHELBA:
Copilăria mea  a fost bucurie pură deşi nu a fost neapărat lipsită de griji. A fost despre alergat desculţi prin iarbă, despre explorat dealuri, despre jucat pititea în seri târzii de vară, “înghiţiţi” mult de noapte până ne băgau părinţii în casă forţat, despre vacanţe la ţară, mers la colindat, seri de iarnă la săniuş în miros de fum, despre fructe mâncate direct din pom, despre simplitate şi fericire necondiţionată de lucruri materiale (am vorbit la plural pentru că a mea copilărie a fost alături de fratele meu, Bogdan, pe care l-am pierdut când eu aveam 13 ani şi cred că acela a reprezentat de fapt sfârşitul copilăriei mele)
 
G.D.:Cea mai frumoasă amintire din copilărie?
L.C:
Cea mai frumoasă amintire din copilărie este…vacanţa de vară petrecut la bunici, la Secăria. Acolo timpul stătea în loc, joaca era o activitate neîncetată şi iubirea venea din toate părţile.
 
 
G.D.:Când ai avut cele mai mari emoţii?
L.C.:
Când am devenit mamă. Este singura emoţie pe care nu am prevăzut-o vreodată şi care m-a învăluit, făcându-mă să uit tot ceea ce credeam că ştiu despre mine.
 
G.D.: Povestea " Vitejie pe tocuri" am aflat-o. Povesteşte-ne despre Lace Magazine. De unde ţi-a venit ideea? Ce pot să citească oamenii în această revistă? Ţinând cont că on-line-ul primează.
L.C.:
Având agenţie de publicitate şi lucrând în publicitate de la 19 ani, am făcut multe reviste. Grafică, concept, producţie. Mereu am visat însă să am o revistă ca o scenă, unde să defileze oameni de calitate din  toate domeniile. Ideea a pornit de la faptul că viaţa mi-a adus în cale oameni incredibili, oameni care nu ar veni vreodată în faţă să spună: “Sunt incredibil în ceea ce fac”, pentru că oamenii incredibili sunt şi foarte modeşti, aici intervin eu. Îi aduc în Lace şi vă spun eu, X e incredibil! Cu argumente, evident! Uneori prin interviuri sau chiar material semnate de ei.
 
G.D.:Cum îţi păstrezi calmul într-o situaţie limită?
L.C.:
Nu mi-l păstrez, dar caut soluţii. Întotdeauna le găsesc.
 
G.D.:Zilnic eşti zâmbitoare. Cum reuşeşti să ai o stare zen în timpurile de azi?
L.C.:
 Nu e o stare zen, pentru mine zâmbetul este un stil de viaţă. Nu găsesc niciun motiv pentru care să nu zâmbesc. Asta nu înseamnă că sunt mereu fericită sau că viaţa mea e perfectă, înseamnă însă că zâmbetul meu e o “instigare” la speranţă şi bucurie.
Bucuria de a trăi o viaţă frumoasă.
 
G.D.:Carismă, pozitivitate, modestie. Sunt atuurile tale. Ce defecte ai?
L.C.:
Mulţumesc  pentru cuvintele frumoase, Gabi. Sunt materializarea haosului. E greu de trăit cu mine.
Întotdeauna fac ceva, nu ştiu să mă relaxez, mă implic în zeci de lucruri în acelaşi timp, sunt tot timpul în viteză.
 
G.D.:Ce ai face într-o lume paralelă?
L.C.:
Aş crea-o pe asta în care trăim acum, cu bine şi rele. Şi cu Agnes în prim-plan. 
 
G.D.:Ce detestă Loredana Chelba la oameni?
L.C.:
“Detest” e un cuvânt greu, eu iubesc mult oamenii şi sunt fascinată de ei. Nu-mi place însă aroganţa.
Consider că nimeni pe lumea asta nu trebuie să se simtă mai presus de altcineva indiferent cât de sus s-ar simţi.
 
G.D.:Ne îndreptăm spre final, ştiu că şi tu urmăreşti proiectele, acţiunile şi campaniile desfăşurate de INFO PLOIEŞTI CITY. Cum ţi se par?
L.C:
Admir activitatea şi perseverenţa ta. Ştiu sigur că pui suflet în ceea ce faci şi asta se vede!
 
G.D.:Este bine să te implici umanitar în zilele noastre? Tu ai făcut-o foarte des.
L.C.:
Nu am făcut-o atât de des pe cât aş fi dorit. Implicarea umanitară trebuie să devină un crez şi pentru noi. E o luptă însă pentru schimbarea mentalităţii. Trebuie să învăţăm să DĂRUIM mai mult fără a aştepta ceva la schimb.
Trebuie să înţelegem că în viaţă putem deveni foarte rapid cel care are nevoie de ajutor la un moment dat. Oamenii în general sunt ocupaţi cu propria fericire şi atunci e greu să arunce o privire la vecinul mai nefericit sau cu diverse probleme.
 
 
G.D.:Ce notă ar merita Loredana Chelba pe o scară de la 1 la 10?
L.C.:
Am fost mereu un copil de 8. Tot acolo sunt. Şi asta e perfect că la acest nivel eşti în continua dezvoltare şi căutare.
 
G.D.: Ce fel de presă citeşti? Print sau on-line? 
L.C.:
Doar print. Iubesc printul, de aceea am creat Lace Magazine. Pe  print informaţia e mai dichisită, mai bine documentată şi scrisă cu responsabilitatea peniţei autorului. Pe print ea rămâne, nu funcţionează “delete”
 
G.D.:Un mesaj pentru cititorii Lace Magazine, prahoveni şi cititorii noştri.
L.C.:
Mulţumesc pentru atenţie, pentru sprijinul pe care mi-l oferiţi la fiecare iniţiativă pe care o dezvolt. Eu cred că împreună putem redesena vibe-ul oraşului industrial. Să facem Rai, din ceea ce avem şi să dezvoltăm!