PREMIERĂ PRAHOVA. Interviu cu Alexandra Putanu - Amintiri despre televiziune şi bacalaureat
Alexandra Putanu este tânăra care deţine un CV impresionant în televiziune, actorie, modă şi blogging.
Alexandra Putanu, pe numele de scenă, Alejandra, este absolventă a şcolii de televiziune Intact Media Academy şi a cursului de Prezentator TV, organizat de Dalles Go (Pro TV).
În prezent este blogger, deţinătoarea paginii „Blogul Alejandrei”, fotomodel, actriţă, online influencer, creatoare de conţinut pentru canalul ei de YouTube şi TikToker, unde a strâns un număr de peste 20K de urmăritori.
Recent, Alexandra a terminat cursurile de Social Media şi PR din cadrul Dalles GO, şi a ales să îşi continue studiile în Cibernetică, Statistică şi Informatică economică la Universitatea din Bucureşti.
La vârsta de 18 de ani a devenit prezentatoare TV
"Am avut ocazia să-mi descopăr înclinaţia pentru televiziune, devenind astfel prezentatoarea a două emisiuni TV: "Satul de dincolo de Bucureşti" şi "Lumea artiştilor", transmise de postul de televiziune LINKPRESS TV. Jobul de Prezentator TV de la LinkPress TV m-a determinat să îmi doresc să urmez cursuri de specialitate în domeniul televiziunii şi să activez în continuare în acest domeniu al mass-mediei şi al artei", a povestit fosta prezentatoare TV.
În luna februarie 2018, Alexandra s-a înscris la şcoala de televiziune Intact Media Academy, specializarea prezentator-tv, iar în perioada cursurilor, a fost prezentatoare şi reporter în cadrul emisiunii Observator, prezentând un jurnal de ştiri şi rubrica Meteo.
"Intact Media Academy o fost pentru mine o călătorie frumoasă şi unică în lumea televiziunii, pe parcursul căreia am descoperit că îmi pot depăşi limitele, că visul meu poate deveni realitate. Am urmat cursurile de Prezentator TV prin intermediul cărora am experimentat domeniul televiziunii şi am pătruns în industria mass-media", ne-a mai dezvăluit Alexandra.
Elevă de nota 10. Alexandra a terminat un liceu cu profil real, specializarea Matematică-informatică. Atât la Evaluarea Naţională, cât şi la examenul de Bacalaureat, aceasta a obţinut note de zece: "Mediatizarea bacalaureatului reprezintă un stres în plus pentru un elev care urmează să-l susţină. Consider că trebuie să fie pus un accent foarte mare pe bacalaureat, mai ales pentru că este şi un subiect foarte mediatizat în televiziune", a declarat Alexandra pentru Revista Babilon.
Vise împlinite
Potrivit blogului său, Alexandra şi-a îndeplinit visele, pas cu pas. (https://alejandrap16.wordpress.com/
"Consider că fiecare vis al meu mi s-a îndeplinit treptat. Am fost actriţă, prezentatoare, am avut colaborări cu cele mai renumite televiziuni din ţară şi am pătruns în aproape toate colţurile mass-media. Am cunoscut oameni minunaţi, iar drumul meu nu se termină aici”, a declarat frumoasa bloggeriţă pentru A7TV.
 
 
INTERVIU PENTRU INFO PLOIEŞTI CITY
Cu o naturaleţe unică, modestie şi sinceritate, Alexandra Putanu ne-a acordat un amplu interviu.
 
GD: Pe 30 august se celebrează "Sfântul Alexandru". Se apropie ziua ta de nume. Îţi dorim "La mulţi ani!" de pe acum!
Alexandra Putanu: Mulţumesc frumos!
GD: Ce a făcut Alexandra Putanu în aceste luni de izolare?
Alexandra Putanu:
Perioada aceasta a fost una destul de diferită. Anul acesta au avut loc foarte multe schimbări, oamenii au înţeles cât de importantă este păstrarea distanţării sociale. Am renunţat la foarte multe activităţi pe care le-am avut programate anul acesta. Au fost multe evenimente anulate, cursurile nu s-au mai făcut fizic, ci online. Totodată, ne-am dat seama cât de puternică a devenit tehnologia. Fără aceasta, nu ne-am fi putut desfăşura activitatea de acasă. Foarte multe acţiuni s-au mutat în online. Anul acesta a fost o provocare pentru noi, mai ales pentru cei care au dat admitere anul acesta, evitând astfel cozile uriaşe care se formau în alţi ani pentru înscrierea la universitate. Pe de-o altă parte, dacă privim şi partea pozitivă, putem spune că în această perioadă am învăţat să le acordăm mai multă importanţă lucrurilor pentru care înainte nu aveam timpul necesar. În aceste luni de izolare am preferat să păstrez distanţarea socială şi să îmi desfăşor activitatea de acasă.
GD: Ce realizări ai avut anul acesta?
Alexandra Putanu:
Pot spune că în această perioadă am avut timp să învăţ foarte multe. Anul acesta am absolvit cursurile de Prezentator TV (Pro TV), Social Media şi PR din cadrul Dalles GO şi totodată am dat admitere la Universitatea din Bucureşti, alegând să-mi continui studiile în Cibernetică. Cursurile de Social Media susţinute de Monica Jitariuc m-au ajutat să aflu cum pot deţine controlul comunicării eficiente în lumea online. Monica m-a învăţat cum pot creşte în mod organic pe reţelele de socializare, prin contentul creat. O recomand cu mare drag pe Monica Jitariuc. Este o persoană extraordinară. În perioada cursurilor de PR predate de Ioana Manoiu, am învăţat cum să iniţiez şi să dezvolt o strategie de PR, să abordez un program şi un plan de comunicare pe o perioadă îndelungată, să comunic prin canale media convenţionale, dar şi prin Social Media, să organizez evenimente, să rezolv rapid crize de imagine. Pe parcursul cursului de PR, am descoperit cum pot să proiectez o imagine profesională credibilă şi să învăţ cum să gestionez managementul reputaţiei, dezvoltându-mi abilităţile de comunicare. Cursul de Prezentator TV susţinut de Andreea Caranda m-a ajutat în acumularea şi exersarea cunoştinţelor pentru îndreptarea defectelor verbale, identificarea şi manipularea sunetului ca expresie a unui implus firesc, depistarea raportului dintre vorbirea fiziologică şi cea de performanţă, exerciţii de respiraţie condusă, respiraţie pe efort fizic, controlul respiraţiei şi al volumului de aer în vorbirea cotidiană sau publică, pentru evitarea "pierderii suflului’’ sau a pierderii atenţiei interlocutorului. La finalul acestei experienţe am înţeles modul de funcţionare a unei instituţii media şi am învăţat să folosesc tehnologiile informaţionale într-un mod cât mai obiectiv şi benefic pentru dezvoltarea mea personală.
GD: Cum a fost perioada în care ai fost prezentatoare TV?
Alexandra Putanu:
În urma acestei experienţe am avut ocazia să-mi descopăr înclinaţia pentru televiziune, devenind astfel prezentatoarea a două emisiuni TV: "Satul de dincolo de Bucureşti" şi "Lumea artiştilor", transmise de postul de televiziune LINKPRESS TV. La acest post am debutat iniţial în calitate de prezentatoare de ştiri, urmând ca apoi să mi se propună să prezint proiectul "Satul de dincolo de Bucureşti", devenind ulterior şi realizatoarea emisiunii "Lumea artiştilor". Emisiunea "Satul de dincolo de Bucureşti" punea accent pe tradiţiile poporului român, pe obiceiurile date uitării, dar şi pe poveştile de viaţă ale artiştilor populari, mari iubitori de folclor. În cadrul emisiunii am discutat cu invitaţii despre importanţa păstrării tradiţiilor, despre autenticitatea costumului popular şi păstrarea obiceiurilor. Emisiunea s-a difuzat săptămânal în regim de live. Am realizat în total 20 de ediţii, durata unei emisiuni fiind de o oră şi 30 de minute. Emisiunea "Lumea artiştilor" vorbeşte despre viaţa artiştilor contemporani şi despre talentele muzicale. Emisiunea a fost realizată şi produsă de mine, având difuzare săptămânală, cu o durată de o oră/ediţie în regim de live. Jobul de Prezentator TV de la LinkPress TV m-a determinat să îmi doresc să urmez cursuri de specialitate în domeniul televiziunii şi să activez în continuare în acest domeniu al mass-mediei şi al artei".
GD: Cât de mult te-a ajutat Intact Media Academy în formarea ta?
Alexandra Putanu:
După absolvirea şcolii de televiziune Intact Media Academy, am făcut practică în toate redacţiile Antena TV Group, unde am aplicat secretele din spatele televiziunii despre care la cursuri am aflat doar teoretic. În această perioadă am prezentat Observatorul de la Antena 1, care a conţinut un jurnal de ştiri alături de rubrica Meteo. Am activat în calitate de Prezentator TV-Reporter, dar şi în calitate de redactor. Am pătruns în redacţia de ştiri "Observator", unde am învăţat cum să răspund întrebărilor: CINE, CE, CÂND, UNDE, CUM şi DE CE?, cum să identific şi să creez o ştire, şi cum să o redactez în programul creat special pentru editarea ştirilor, CMS. A urmat apoi o perioadă de lucru pe teren, în calitate de Reporter TV, unde am învăţat cum să filmez o ştire, cum să aleg un sincron sau VOX potrivit pentru TV şi cum să realizez un stand-up sugestiv pentru subiectul pe care îl prezint. De asemenea, am aflat şi ce se ascunde în spatele unui Voice Over reuşit. După ce filmam materialul pentru Observator, reveneam în redacţie pentru a monta BETA respectivă, definită ca fiind cea mai complexă ştire de televiziune. Totodată, am învăţat cum să aleg un titlu şi subtitlu potrivit pentru subiectul meu. Una dintre cele mai dificile părţi, dar şi cea mai esenţială a fost alegerea secvenţelor pentru BETA, care poate dura foarte mult şi este decisivă în licenţierea materialului prezentat.
GD: Ce ai face într-o lume paralelă?
Alexandra Putanu:
 Muzică.
GD: Marea sau muntele?
Alexandra Putanu:
Vara prefer marea, iar iarna muntele.
GD: Care ar fi cea mai tare experienţă a ta?
Alexandra Putanu:
Să mă întorc în timp.
GD: Cum te descurci într-o situaţie limită?
Alexandra Putanu:
Întotdeauna depinde de context. Îmi amintesc un moment în care am fost pusă într-o situaţie limită şi am reuşit să trec cu bine. Trebuia să particip la o emisiune televizată şi am aflat vestea fix atunci când am ajuns la platou, pentru că eu iniţial am aflat că trebuie să vin doar pentru un casting. Problema a fost că la garderoba televiziunii nu se găsea mărimea potrivită pentru pantofii de care aveam nevoie, eu nefiind anunţată înainte de formatul emisiunii şi de vestimentaţia pe care trebuia să o am. De asemenea, nu aveam nici posibilitatea de a părăsi locaţia deoarece emisiunea începea în câteva minute. Din fericire, am avut noroc. Până la urmă am găsit mărimea potrivită iar emisiunea s-a filmat.
 
GD: Nu a trecut mult timp de când ai susţinut examenul maturităţii. Care este opinia ta despre examenul de bacalaureat?
Alexandra Putanu:
Din punctul meu de vedere, bacalaureatul şi evaluarea naţională sunt cele mai importante examene din viaţa oricărui absolvent de liceu. Consider că trebuie pus un accent foarte mare pe bacalaureat, mai ales pentru că este şi un subiect foarte mediatizat în televiziune. Acest examen a însemnat la vremea respectivă totul pentru mine, a fost cel mai important obiectiv de atins în viaţa mea la momentul respectiv. Deşi activez în domeniul presei şi al televiziunii, pot spune că am remarcat în mass-media o atenţie exagerată acordată acestui examen. Mediatizarea bacalaureatului reprezintă un stres în plus pentru un elev care urmează să-l susţină. Cel puţin, pentru mine aşa a fost, chiar şi după fiecare simulare de examen. În momentul în care vedeam la televizor un reportaj sau citeam o ştire despre ce s-a dat în săptămâna respectivă la bacalaureat, nu mă simţeam comodă să aud păreri despre acest subiect. De asemenea, nu mă încânta nici ideea de a oferi un VOX imediat după ce ieşeam din sala de examen. În presă se pune un accent foarte mare pe rata promovabilităţii la bacalaureat, fapt ce determină un oarecare stres, atât pentru un absolvent care s-a pregătit, cât şi pentru un elev care speră doar să obţină o notă de trecere. Acestui examen i se acordă o atenţie foarte mare, este excesiv de vorbit în presă. Referitor la subiecte, nu ştiu cât de mult ajută opinia mea la momentul actual. Eu am susţinut bacalaureatul în vara anului 2017. La limba română era o altă structură pe atunci. Pot spune doar că prin muncă şi noroc se pot obţine rezultate foarte bune.
GD: Cât de mult timp te-ai pregătit pentru acest examen?
Alexandra Putanu: 
Pentru bacalaureat am luat decizia de a mă pregăti cu mult timp înainte. Am început să lucrez modele de examen încă de la începutul clasei a XI-a. Tot atunci am ales şi materia la care să susţin cea de-a treia probă. Am preferat să învăţ din timp pentru a putea acumula cât mai multe informaţii. Nu mi-a plăcut niciodată să învăţ cu o zi înainte. Plus că materia de bac reia ceea ce s-a învăţat în liceu. De când am început clasa a XII-a mă pregăteam în fiecare zi. Cea mai solicitantă perioadă, de învăţare continuă a fost înainte de simulări şi evident, înaintea susţinerii probelor finale, când mă ocupam numai de bacalaureat.
GD: Ai avut parte de întâmplări neplăcute înainte, după sau chiar în timpul examenului de bacalaureat?
Alexandra Putanu: 
Nu ştiu dacă a fost o întâmplare neplăcută, însă a fost una foarte stresantă. Îmi amintesc că în perioada în care am susţinut examenul de bacalaureat am nimerit o căldură infernală. Toată săptămâna au fost înregistrate temperaturi caniculare. Era extrem de cald. Cea mai fierbinte perioadă din acel an a avut loc exact când eu am dat bacalaureatul. Ţin minte că şi atunci când am susţinut evaluarea naţională din clasa a VIII-a, a fost cald, însă nu la fel cum a fost în săptămâna în care am avut bacul. În sala în care am susţinut examenele era aproape imposibil să respiri. Pe lângă emoţiile incontrolabile, vremea caniculară era singurul element care mai lipsea. Mi-a fost foarte teamă la prima probă, mai ales pentru că atunci accesul în sală s-a făcut şi foarte târziu, din cauza unei slabe organizări. Emoţiile puternice şi căldură infernală te puteau face să-ţi pierzi concentrarea foarte uşor. În cele din urmă, lucrurile au decurs bine. Căldura nu a reuşit să-mi învingă ţelurile.
GD: În liceu te considerai o elevă model?
Alexandra Putanu: 
Atunci nu mă vedeam o elevă model, însă acum aş putea spune că am fost. Nu ştiu dacă la vremea respectivă am fost un exemplu. Spun asta pentru că întotdeauna îmi lucram temele şi mă interesa ceea ce se preda la ore. Îmi plăcea să vin cu lecţia învăţată. Nu pot afirma că am fost o elevă perfectă. Recunosc că nu eram foarte bună la toate materiile, însă făceam eforturi pentru a progresa, îmi dădeam interesul de a avea rezultate cât mai bune. Şi chiar reuşeam să evoluez. În ceea ce priveşte stilul meu vestimentar, adeseori am fost admirată pentru faptul că în fiecare zi purtam uniforma şcolară. De asemenea, în liceu nu îmi plăcea să absentez. Eram prezentă la fiecare oră. Dacă se întâmpla să nu ajung la şcoală, se întâmpla din motive foarte grave. Într-un an am fost foarte aproape să câştig un premiu pentru „elevul cu 0 absenţe”. Având în vedere toate cele menţionate, da, cred că am fost o elevă model în liceu.
GD: Cum a fost pentru tine trecerea de la liceu la facultate?
Alexandra Putanu: Primul semestru a fost foarte ciudat deoarece eu eram obişnuită cu o altă structură, un alt mod de predare şi de învăţare. Eram obişnuită să dau lucrări mult mai des, nu doar la final de semestru. Însă, pe parcurs mi-am dat seama că la facultate este mult mai lejer ca la liceu, iar asta pentru că la universitate tu alegi ce faci cu timpul tău şi ai libertatea de a decide cum să înveţi.
GD: Ce gen de muzică asculţi?
Alexandra Putanu:
 Latino
GD: Citatul tău preferat este...?
Alexandra Putanu:
"Don't underestimate me. I know more than I say, think more than I speak and notice more than you realize".
 
GD: Ai un număr destul de mare de urmăritori pe reţelele de socializare. Felicitări! Pe Instagram ai depăşit pragul de 10K. Te poţi considera un Influencer?
Alexandra Putanu:
Mulţumesc frumos! Cu toate acestea, nu mă consider un Influencer. Cu toţii avem libertatea de a ne inspira de la cei pe care îi urmărim pentru a găsi o variantă mai bună a noastră. Conţinutul pe care îl postez mă reprezintă pe mine în totalitate.
GD: Ce părere ai despre promovarea de produse pe Instagram?
Alexandra Putanu:
Contentul meu de pe Instagram nu se bazează pe plasarea de produse. De asemenea, nu sunt de acord cu promovarea în exces a unor produse doar pentru a avea cât mai multe colaborări. Dacă doresc să laud un produs, o fac fără să mi se ceară şi doar după ce sunt convinsă în totalitate de acesta. De asemenea, înainte de a accepta o colaborare analizez produsul o perioadă de timp pentru a-mi da seama dacă fac alegerea potrivită. Un cont de Instagram creat doar pentru plasarea de produse îşi va pierde credibilitatea în timp, iar asta pentru că oamenii se vor plictisi să vadă mai întâi "produsul" şi după "Influencerul". Dacă promovezi în fiecare zi câte un produs diferit, este clar că nu îţi vei putea convinge publicul, ci doar viitorii colaboratori.
GD: Putem spune că ai devenit celebră şi pe TikTok, unde ai un număr de peste 20K de urmăritori. Cum ai ajuns la un asemenea succes?
Alexandra Putanu:
 Da, aşa este. Foarte mulţi oameni susţin că mă cunosc de pe TikTok, iar asta pentru că mi-am dat interesul şi mi-am dorit să creez un content cât mai potrivit pentru această platformă. Sunt TikToker de la începutul acestui an. Recunosc că am luptat foarte mult pentru a ajunge la acest număr, încercând să creez content potrivit pentru categoria de public care accesează această aplicaţie. Pentru mine TikTok-ul este un fel de hobby, pe care îl practic în timpul liber, dar şi o modalitate de relaxare. Este foarte frumos să stabileşti ieşiri cu prietenii pentru a filma pentru TikTok sau să profiţi de orice ocazie pentru a crea clip-uri. TikTok-ul este o modalitatea de a te descoperi şi de a-ţi testa abilităţile în realizarea de videoclipuri cât mai captivante. Poţi învăţa foarte multe trucuri pe TikTok şi îţi poţi valorifica originalitatea ideilor.
GD: Ce părere ai despre” mania” TikTok?
Alexandra Putanu:
TikTok-ul a devenit un must have pentru majoritatea influencerilor şi a persoanelor publice. Este un trend care a prins şi în România abia la finalul anului trecut. Aplicaţia TikTok a evoluat într-un mod accelerat devenind virală în foarte scurt timp. Multă lume s-a familiarizat cu această platformă. Totuşi, această aplicaţie este interpretată greşit atât de cei care o utilizează, cât şi de urmăritorii ei, iar asta se întâmplă pentru că acel content uneori tinde către anumite extreme care nu pot fi acceptate de alţi oameni, creând astfel controverse. TikTok-ul a crescut mult mai rapid în comparaţie cu perioada de popularizare a Instagram-ului, însă, din păcate este pe cale să decadă la fel de rapid. Sunt ţări care au luat în calcul interzicerea acestei aplicaţii.
GD: Cât de educativ crezi că este conţinutul care se găseşte pe Youtube?
Alexandra Putanu:
 Din punctul meu de vedere, în momentul de faţă televizorul poate fi mult mai educativ decât YouTube-ul, iar asta pentru că în televiziune există CNA. Dar depinde şi de tipul de conţinut. Dacă ştii să accesezi canalele potrivite, poţi învăţa lucruri foarte utile pe YouTube. Important este ca Youtube-ul să facă selecţia potrivită.
GD: Ce planuri ai pentru viitor?
Alexandra Putanu:
 În primul rând, îmi doresc ca situaţia să revină la normal pentru a-mi putea desfăşura activitatea la fel ca înainte. În rest, vor urma colaborări şi proiecte noi. Să sperăm că totul va fi bine!
GD: Un mesaj pentru cititorii noştri...
Alexandra Putanu:
 Le doresc multă sănătate, mai ales în această perioadă dificilă!
QUIZ INTERVIU:
GD: Ce ai alege dintre următoarele:
A) Televiziune
B) Radio
C) Presă scrisă
D) Online
Alexandra Putanu: A şi D
 
GD: Băutura ta preferată este:
A) Cafeaua
B) Ceaiul
C) Sucul
D) Apa
Alexandra Putanu: C
GD: Stilul de dans preferat:
A) Salsa
B) Tango
C) Vals
D) Cha-cha-cha
Alexandra Putanu: B
 
GD: Activitatea preferată în timpul liber:
A) Mersul pe jos
B) Dansul
C) Muzica
Alexandra Putanu: A
GD: Reţeaua de socializare pe care o foloseşti cel mai mult este:
A) Facebook
B) Instagram
C) TikTok
D) LinkedIn
Alexandra Putanu: A şi B
GD: Ce alegi între:
A) Blogging
B) YouTuber
C) TikToker
D) Influencer
Alexandra Putanu: A, B şi C
GD: Culoarea preferată?
A) Gri
B) Roşu
C) Negru
D) Turcoaz
Alexandra Putanu: D
 
GD: Marca favorită?
A) Samsung
B) LG
C) Apple
D) HTC
Alexandra Putanu: A
GD: Ţara unde ţi-ai petrece următoarea vacanţă este...?
A) Spania
B) Olanda
C) Grecia
D) Turcia
Alexandra Putanu: A
GD: Postul de televiziune unde te vom revedea în viitor:
A) TVR
B) PRO TV
C) Antena
D) Kanal D
Alexandra Putanu: B şi C