Interviu cu Sandra Simion (colaboratoare Info Ploieşti City). “De curând fac parte din echipa Info Ploieşti City. Este o echipă unită şi super mişto. Proiectele sunt frumoase

Sandra Nicoleta Simion este una dintre tinerele talente locale care promite să aibă o carieră frumoasă în arbitraj.

Sinceră, serioasă, mereu cu zâmbetul pe buze, Sandra este colaboratoarea site-ului nostru de puţin timp, însă proiectul InfoPloiestiCity îi vine ca o mănuşă.

Sandra Nicoleta Simion este născută pe data de 12 octombrie 2002, la Ploieşti.

Sandra este elevă la Colegiu Tehnic „” Lazăr Edeleanu „Ploieşti.

„Prima pasiune a fost dansul! Am început să dansez de la vârsta de 5 ani, prin dans îmi exprim liber sentimentele şi trăirile. A doua pasiune a mea a fost muzică, iar a treia pasiune şi cea mai mare este să fiu pe terenul de fotbal şi să arbitrez. Am învăţat că tot ceea ce fac, să o fac cu drag. Sunt recunoscătoare tuturor celor ce m-au îndrumat şi m-au susţinut. O să muncesc în continuare pentru a-mi îndeplini obiectivele. „a declarat pentru Info Ploieşti City, Sandra Simion.

CONTINUARE

Deşi îşi împarte timpul între scoala şi arbitraj, Sandra a avut deosebită plăcere să acorde un interviu pentru Info Ploieşti City, bine-nţeles cu aceeaşi carismă cu care deja ne-a obişnuit.

GABRIEL DIMA: 3 cuvinte despre Sandra Simion

SANDRA SIMION: Optimistă, curajoasă, muncitoare.

G.D.: De când arbitrezi şi care a fost primul tău meci?

S.S.: Arbitrez de pe data de 29.08.2018, primul meci a fost la juniori CS Brazi vs ACS Scoala de fotbal Claudiu Toader.

G.D.: Cum se împacă dansul cu arbitrajul? Tu având ca pasiune şi dansul, fiind şi fosta membră Happy Dance.

S.S.: În ultimul timp nu am ajuns la antrenamente, dar dansul va rămâne în continuare pasiunea mea.

G.D.: Cel mai frumos/penibil moment.

S.S.: Cel mai frumos moment a fost când am debutat la arbitraj şi cel mai penibil moment a fost când eram pe scenă, dansăm şi m-am împiedicat.

G.D.: Ce face Sandra Simion în timpul liber?

S.S.: Timpul liber îl petrec cu familia, cu prietenul meu, ascult muzică sau mă uit la seriale.

G.D.: De curând faci parte din echipa Info Ploieşti City? Cum ţi-se pare formatul editorial şi proiectul nostru?

S.S.: Da. De curând fac parte din echipa Info Ploieşti City. Este o echipă unită şi super mişto. Proiectele sunt frumoase.

G.D.: Nu-ţi lipsesc carisma şi zâmbetul în orice situaţie? Cum depăşeşti momentele grele?

S.S.: Întotdeauna o să fiu cu zâmbetul pe buze. Peste momentele grele trec uşor, deoarece sunt încrezătoare şi ştiu că totul se termină cu bine.

G.D.: Ce detesta Sandra Simion la oameni?

S.S.: Minciuna, falsitatea şi nesimţirea.

G.D.: Ce ai visat când ai fost mică?

S.S.: Am visat să ajung poliţista.

G.D.: Ultimul film văzut, ultima carte citită...

S.S.: Ultimul film văzut a fost Momentum şi ultima carte citită a fost Enigma Otiliei.

G.D.: Unde te vezi peste 30 de ani?

S.S.: Peste 30 de ani mă văd la casa mea, cu familia lângă mine şi cu o carieră frumoasă.

G.D.: Ce notă pe o scară de la 1 la 10 ar merita Sandra Simion?

S.S.: 10.

G.D.: Ce gânduri ai pentru anul 2019?

S.S.: Să promovez în arbitraj, să-mi pot ajuta familia in continuare şi să-mi îndeplinesc visele.

G.D.: Un mesaj pentru cititorii noştri şi prahoveni.

S.S.: Mesajul meu pentru cititorii noştri este: să fie mereu cu zâmbetul pe buze, să fie optimişti şi să ne urmărească in continuare site-ul pentru că o să venim cu noi articole.