10 miliarde de copaci vor fi plantati în deşert
Prinţul Mohammed bin Salman dezvăluie planul de împădurire a zonelor deşertice din ţara pe care o conduce. Prin plantarea a 10 miliarde de copaci în deşert urmăreşte reducerea emisiilor de carbon, combaterea poluării şi evitarea degradării solului. Liderul Arabiei Saudite spune că ţara sa va reduce emisiile de carbon cu 50% până în 2030, prin utilizarea surselor regenerabile de energie.
Oficialii de la Riad colaborează cu celelalte state arabe pentru implementarea proiectului Middle East Green Initiative, prin care se urmăreşte plantarea a 40 de miliarde de copaci – cel mai mare program de împădurire din lume, potrivit prinţului.
Nu exită mai multe detalii despre modul în care ambiţiosul proiect va fi dus la bun sfârşit într-o ţară cu resurse limitate de apă.
„Regatul, regiunea şi întreaga lume trebuie să acţioneze mult mai intens şi mai rapid pentru a combate schimbările climatice”, spune Salman.
De când a preluat conducerea, în 2017, Salman a demarat o campanie de modernizare rapidă a ţării, care a fost mult timp guvernată după cutume religioase, iar economia s-a bazat în mare parte pe producţia de petrol.
Ca parte a planului de dezvoltare a turismului, prinţul în vârstă de 35 de ani construieşte un oraş de 33 de ori mai mare decât New York-ul. Viitorul oraş va fi denumit Neom, va costa 400 de miliarde de dolari şi va funcţiona bazându-se 100% pe energie regenerabilă.