Marea Britanie .Boris Johnson anunţă noile restricţii pe trei niveluri
Oamenilor le va fi interzis pentru patru săptămâni să înnopteze în alte case, în zonele cu o rată ridicată de transmitere a coronavirului. Va fi doar una dintre măsurile pe care le va menţiona premierul Boris Johnson azi, 12 octombrie.
 
Aseară, el a declarat că naţiunea se află într-un „moment critic” şi trebuie făcute mai multe pentru a evita declanşarea unor restricţii majore la nivel naţional.
În cadrul măsurilor din zonele grav afectat de pandemia de COVID-19, scrie The Sun, pub-urile şi barurile vor fi închise, însă restaurantele vor putea să servească în continuare mâncare până la ora 22.00. S-a ajuns la acest compromis în urma reacţiilor liderilor regionali.
 
Restricţiile, care vor fi revizuite lunar, vor afecta cel mai probabil Liverpool, Manchester şi părţi din Yorkshire încă de astăzi.
 
Pe străzile din Manchester, Liverpool, Leeds, Newcastle, dar şi în centrul Londrei, petrecăreţii au ţinut să aibă o ultimă seară de distracţie, înainte de o posibilă închidere a localurilor.
 
Boris Johnson va stabili noi restricţii mai dure dar exclude „un lockdown la nivel naţional”
 
Premierul consideră că noile măsuri, care urmează să fie dezvăluite în această seară, sunt un joc de noroc pentru a evita un nou „lockdown” la nivel naţional.
 
În această dimineaţă, Boris Johnson va avea o întâlnire cu comitetul de urgenţă Cobra al guvernului, pentru a determina ratele exacte ale răspândirii infecţiei cu COVID-19 de la care vor intra în vigoare cele trei niveluri ale restricţiilor- mediu, ridicat şi foarte ridicat.
 
Nivelul 1 – risc mediu – va pune în aplicare măsurile actuale de distanţare socială, „regula celor şase” şi închiderea localurilor la ora 22:00.
 
Zonele din nivelul doi vor avea aceleaşi restricţii, plus interzicerea vizitelor între gospodării.
 
În faţa a treia care se va impune în zonele cu risc „foarte mare”, înnoptările vor fi interzise pentru rezidenţi şi vizitatori. De asemenea, pub-urile şi barurile vor fi obligate să se închidă şi nu se va permite socializarea, nici în interior, nici în aer liber.
 
De asemenea, la acest nivel se aşteaptă închiderea sălilor de sport şi a facilităţilor de agrement. Dar este posibil ca restaurantele să poată servi mâncare până la 22:00, dar fără băutură.
 
Liverpool, Manchester şi părţi din Yorkshire sunt în alertă roşie şi ar putea fi plasate în faza a treia, alături de Exeter.