Formaţia Atlantis de la Casa de Cultură a Studenţilor Ploieşti a câştigat premii importante la Sibiu Dance Festival 2021
Casa de Cultură a Studenţilor Sibiu a organizat (la Centrul Cultural” Ion Besoiu) ȋn perioada 24-26 septembrie 2021 o nouă ediţie a Festivalului Studenţesc SIBIU DANS FESTIVAL 2021.
 
Concurenţii au fost înscrişi la secţiunile solo, duet, grup, formaţie, ansamblu care au participat  la o competiţie ce a inclus ritmuri de dans contemporan (balet modern, teatru-dans), show-revue (dansuri de revistă, dansuri cu specific de cabaret), dans de caracter (dansuri folclorice stilizate, dansuri tribal sau de ritual), dans modern (adaptat curentelor coregrafiei şi muzicii contemporane) şi street dance (hip-hop, house, popping, locking, new style, vogueing, tutting, break dance).
 
” Participarea la „SIBIU DANS FESTIVAL” a formaţiei „ATLANTIS” a Casei de Cultură a Studenţilor Ploieşti a fost încununată de succes:
- Locul 1 – Secţiunea Solo – Genul Show – Revue – Alexandru Simion;
- Locul 1 – Secţiunea Grup – Genul Caracter;
- Locul 2 – Secţiunea Duet – Genul Caracter – Oana Dumitru şi Alexandru Simion;
- Locul 3 – Secţiunea Grup – Genul Caracter.
Felicităm din suflet coregrafii şi coordonatorii Ioana şi Alexandru Simion şi pe toţi talentaţii dansatori ai formaţiei „ATLANTIS”!
Mulţumim organizatorilor, Casa de Cultură a Studenţilor Sibiu, pentru invitaţia de a participa la festival, doamnei Director Liliana Popescu şi domnului Hugo Wolff şi îi felicităm pentru organizarea evenimentului şi pentru felul în care au reuşit să adune laolaltă tineri iubitori ai dansului.
De asemenea, adresăm felicitări tuturor formaţiilor participante la eveniment!” apare pe pagina de facebook a CCS Ploiesti
Foto: CCS Ploiesti
P.S.Si noi felicitam formatia ATLANTIS si CCS PLOIESTI pentru premiile castigate.