” Alexis On Tour” a fost un real succes, un adevărat show al dansului
În perioada 22-23 mai a.c. la Casa de Cultură a Sindicatelor din Ploieşti a avut loc Concursul Naţional de dans „Alexis on Tour” 2021, competiţie la care au participat mai multe trupe naţionale de dans şi sute de copii.
La această competiţie trupele de dans din Ploieşti au câştigat zeci de premii.
 
Comunicatul organizatorului:
Cu o organizare atentă şi în detaliu evenimentul nostru Alexis On Tour a fost un real succes, un adevărat show al dansului!
Mulţumiri echipei formate din: staff-ul meu care şi-a oferit toată energia pozitivă pentru acest eveniment, profesorii extraordinari, dansatorii experimentaţi, părinţii iubitori care îşi susţin copiii cu toată inima.
Mulţumesc iubitei mele, Maria care a organizat singură noile secţiuni de modeling śi muzicā sub îndrumarea mea, mai avem de lucrat, suntem pregătiţi sã învãţām mai mult, dupã părerea mea totul a ieśit impecabil (participanţii śi spectatorii bucurându-se foarte mult de aceastã experienţã), şi părinţilor mei pe care îi iubesc enorm.
Pe pământ am 2 îngeri: băieţii mei de la muzică! Rar am întâlnit seriozitatea, disciplina şi profesionalismul de care au dat dovadă!
Mulţumesc Casei de Cultură a Sindicatelor, staff-ului de acolo care a fost trup şi suflet pentru acest eveniment, răspunzând pozitiv tuturor cerinţelor şi exigenţelor noastre.
Îi mulţumesc prezentatoarei mele care din cauza unor probleme de sănătate m-a făcut să prezint festivităţile de premiere, a fost o onoare să pot face asta, iar publicul a fost la înălţime, „aplauze furtunoase”.
Echipa mea este cu siguranţă oglinda mea, cu bune şi rele, la fel ca şi viaţa!
Stimaţi profesori şi minunaţi juraţi, dumneavoastră aţi făcut posibil acest eveniment, încrederea dumneavoastră ne dă forţă de muncă, pentru fericirea dansatorilor care au evoluat extraordinar de mult, nu am mai văzut o asemenea calitate a oamenilor, dansatori profesionişti la care îţi tresărea inima când îi vedeai.
Suntem o echipă tânără, iar organizarea concursurilor de dans este visul nostru.
O echipă unită unde existā înţelegere şi armonie, aceşti oameni fără de care nu aş fi reuşit absolut nimic.
Fiecare persoană prezentă acolo a fost exact la momentul potrivit, mulţumesc Domnului (Dear God) şi întreg universului!
Am lucrat 3 săptămâni de cele mai multe ori zi şi noapte, desfăşurătorul competiţiei a durat 72 de ore constante!
Competiţia noastră a durat aprox. 14 ore /zi :
De la 8.00-22.00-Sâmbătă
8.00-22.49-Duminicã
Am pus toată pasiunea, creativitatea şi timpul în organizarea acestui eveniment măreţ!
Obiectivele noastre principale sunt: promovarea dansatorilor, a dansului în România, vrem să facem performanţã prin organizarea acestor concursuri!
Am avut şcoli participante din: Bucureşti, Ploieşti, Piteşti, Braşov, Tulcea, Galaţi, Focşani, Targoviśte, Craiova śi Slatina.
Mă înclin în faţa tuturor śi nu pot decât să vä mulţumesc, fiecare persoană prezentă la eveniment a fost foarte importantă pentru noi, am încercat să îmbunătăţim śi sã oferim o calitate: profesională, competitivã, suprinzãtoare śi distractivă!
Şcolile care au impresia cã dacă plătesc taxe, o să fim la picioarele lor, sunt rugate să ne evite, considerăm cã prestãm o calitate net superioară prin conceptele śi organizarea (HAND-MADE) la care punem foarte mult suflet śi energie, facem tot posibilul pentru a mulţumi până śi cele mai exigente cerinţe.
Mulţumesc Ploieśti!
Ionuţ Alexandru Popa- Alexis On Tour
 
PARTENER MEDIA AL EVENIMENTULUI A  FOST www.infoploiesticity.ro