FLASH INTERVIU Madalina Dospinescu (Madeleine). “Nu mai am răbdare să fiu dezamăgită de mai multe ori .

Pe Madalina Dospinescu (Madeleine), ploieştenii au avut ocazia să o vadă la spectacolul “Ploieştiul distracţiei “din data de 2 iulie 2017, de pe esplanada Sălii Sporturilor.

Madalina a ţinut să vină special pentru site-ul nostru, ca să susţină un recital, deşi vremea a fost ploioasă a cântat şi dansat pentru ploieşteni.

Şi la Ploieşti Madeleine a dat dovadă de o naturaleţe unică.

 Carismatica blondă, fosta membră a trupei Fo’biden, acum având o carieră solo ne-a acordat cu tot dragul un flash interviu.

GABI DIMA: Sărut mana Madalina şi felicitări. Ce mai face Madeleine? Ce proiecte mai are?

MADELLEINE:

Bună! Madeleine pregăteşte ceva foarte frumos pentru aceasta toamnă, între timp îşi onorează concertele programate şi aşteaptă cu nerăbdare concediul.

GABI DIMA: De curând ai fost la Ploieşti, la spectacolul Ploieştiul distracţiei. Cum a fost?

MADELEINE:

Am fost foarte impresionată de căldură cu care am fost primite, atât eu cât şi fetele mele. Ne- am distrat pe cinste, chiar dacă vremea ne-a făcut o surpriză

GABI DIMA: De când n-ai mai cântat şi dansat în ploaie?

MADELEINE:

Este pentru prima dată când am făcut asta, dar a fost wow, deşi îmi alunecă piciorul în sandale şi părul nu se dezlipea de mine:)))

GABI DIMA: Cea mai tare melodie a ta este...?

MADELEINE:

O să vedeţi în toamnă!

GABI DIMA: Ce defecte ale Madeleine? Personal... calităţile le cunosc.

MADELEINE:

Sunt încăpăţânată şi orgolioasa iar de ceva vreme am început să fiu extrem de pretenţioasă cu oamenii pe care-i aleg să facă parte din viaţa mea. Nu mai am răbdare să fiu dezamăgită de mai multe ori de aceeaşi persoană.

GABI DIMA: Muzica live vs play back.

MADELEINE:

Eu sunt cu play back, deoarece am multă coregrafie, normal am pasaje în care dau live, dar pasaje în care am susţinere în spate.

GABI DIMA: Madeleine dincolo de scenă...

MADELEINE:

Fac piaţa , îmi fac singură curăţenie, mâncare, calc şi merg cu metroul...

GABI DIMA: Cum îţi păstrezi calmul în situaţii limită?

MADELEINE:

În general sunt o fire panicoasă, dar chiar şi aşa, îmi trasez singura linia şi mă gândesc că nimic nu are rezolvare, ABSOLUT NIMIC! Trebuie doar să o găsesc.

GABI DIMA: 3 cuvinte despre Madalina Dospinescu (Madeleine).

MADELEINE:

Atitudine, show, disciplina. Madalina: muncă, simplitate, bucurie

 

GABI DIMA: Ce deteşti la oameni?

MADELEINE:

Înşelătoria.

GABI DIMA: Ultima carte citită/ultimul film văzut...

MADELEINE:

Ultima carte: ULTIMA LUNĂ A LUI NOIEMBRIE, ultimul film: Black Butterfly.

GABI DIMA: Acorda-ţi o notă pe o scară de la 1 la 10.

MADELEINE:

Îi las pe cei din jur.

GABI DIMA: La ce nu renunţi niciodată?

MADELEINE:

La ideea de a găsi frumosul în oameni.

GABI DIMA: Visul tău din copilărie este...?

MADELEINE:

Să cânt  şi lupt pentru el

GABI DIMA: Vei revenii la Ploieşti?

MADELEINE:

Cu cea mai mare plăcere!

GABI DIMA: Un mesaj pentru cititorii nostril, ploieşteni şi fanii tăi.

MADELEINE:

Drăguţilor, vă dau întâlnire pe pagina mea de facebook, unde sunt prezenta zi de zi: https://www.facebook.com/madafobidden/?fref=ts

It's something new... it's more than music... it's about attitude... don't forget... it's MADELEINE!

În rest, vă pup de nu vă vedeţi!

Mult success şi mulţumim Madalinei Dospinescu pentru timpul acordat şi o aşteptam cât de curând să se întoarcă la Ploieşti.

Până atunci rămâneţi pe acest site să aflaţi detalii despre Medeleine.