Pentru mine, doamna Anca Craciun este o fiinta - concentrat de bunatate, cu inima angelica, al carui timp se dilata, parca, devenind incomensurabil, pentru a face bine unui numar cat mai mare de copii, adolescenti si tineri cu nevoi speciale, remarcandu-se prin deosebita abilitate de a face din putin, mult, aducand culoarea in viata celor care, inainte de a o cunoaste, era doar intuneric... Ceea ce ma duce cu gandul la marturisirea scriitorului Pierce Brown : "Acasă nu este locul de unde vii, este locul unde găseşti lumină, când totul în jur este întuneric."
Am descoperit-o in timp ce cautam titlul unei carti de citit pentru copii, despre pirati. Atunci, am ajuns pe blogul fiului doamnei Craciun, Sebastian, a carui poveste de viata am avut sansa de a o afla si de a-i aprecia determinarea de a depasi orice bariera, sub semnul profunzimilor inocentei lui, versurilor, literaturii. Adjuvantul miraculos, intre cele mentionate, fiind sustinerea infinita sosita din partea dnei Anca Craciun, din ipostaza mamei care cu iubire declanseaza un munte de forta launtrica si de lumina calda, benefica, acolo unde statul, sistemul medical, privirile reci ale celorlalti (majoritari numeric) descurajeaza... De la blogul fiului ei, am trecut instant pe site-ul Asociatiei Umanitare Freamat de Speranta, a carei fondatoare si presedinta este. Am gasit daruire totala, implicare cu toata inima in fiecare proiect realizat spre folosul si recuperarea tinerilor cu dizabilitati, incat mi-am spus ca-mi doresc sa o cunosc si sa transmit, mai departe, mesajul ei de reusita, dupa ani si ani de munca perpetua, in care s-a autodepasit si cu ajutorul viziunii optimiste, de credinta, definitorii, a mai castigat inca si inca o etapa, daruind celor ce o cauta un terapeutic si atat de necesar freamat de speranta !
Asadar, dialogul pregatit este cu si despre Anca Craciun, mama, kinetoterapeut, fondatoarea Asociatiei Umanitare Freamat de Speranta si organizatoarea evenimentului " Imbratisari gratuite ", ce a avut loc pe 9 noiembrie, incepand cu orele 17 : 00, la " Gradina Mariajelor ", din Campulung Moldovenesc .
" Perfecţiunea nu are de-a face cu arta. Am şi scris odată, că după ce faci un cub perfect trebuie să-i zdrobeşti un colţ ca să se mire toţi de ce nu e perfect acel cub, ce perfect ar fi el dacă nu ar avea zdrobit un colţ. Căci dacă el ar fi perfect nimeni nu l-ar băga în seamă.
Perfecţiunea nu atrage atenţia!"
Nichita Stănescu
Stefania Argeanu : - Cum vi se dezvaluie dvs., dna Anca Craciun, viziunea stanesciana despre perfectiune ?
Ce conexiune ar putea fi intre "perfectiunea" invocata de poetul Nichita Stanescu si cele doua cuvinte - cheie din motto-ul campaniilor pe care le demarati, inclusiv al celei prezente, despre care abia astept sa vorbim : "abilitatea" si " dizabilitatea" ?
Anca Craciun : - Personal, nu cred ca exista ceva perfect, fiindca Dumnezeu însuşi a permis ca propria sa creaţie, la final, sa fie puţin ştirbita luând o coasta din Adam si realizând-o, astfel, pe Eva
Cu siguranţă, dacă ne dorea perfecţi, am fi fost .
Motoul acţiunilor mele prin care susţin ABILITATEA din DIZABILITATE este tocmai aceasta ştirbire, sa spunem, a cuvântului DIZabilitate, de fapt voita şi bine gândită.
Cum nu exista nimic perfect ...nu cred sa existe nici nimic deopotrivă rău şi, de aceea, consider ca în fiecare rău exista şi partea lui de bine .
Realmente, în fiecare dizabilitate se afla şi o abilitate, doar ca, de cele mai multe ori, e precum diamantul ...bine ascunsa şi trebuie foarte multa munca şi perseverenta, sa o aduci la forma ei finala, ce poate fi, apoi, comercializata, apreciata şi lăudată.
Stefania Argeanu : - "Sustin abilitatea din dizabilitate" este motto-ul evenimentelor caritabile pe care le organizati pentru a sustine copiii, adolescentii si tinerii adulti cu dizabilitati ce se adreseaza Asociatiei Freamat de Speranta, a carei fondatoare sunteti. Acest crez frumos, infuzat de o profunda chemare la constientizare, empatie, solidaritate, manifestarea generozitatii launtrice prin alegerea de a fi prezent in viata copiilor pentru care accesul la terapiile neuromotorii constituie o prioritate, insoteste si editia din acest a "Imbratisarilor gratuite".
Dezvaluiti-ne ceva aparte, inedit ( si stiut doar de dvs., pana la aceasta ora ) din organizarea evenimentului amintit.
Anca Craciun : - Evenimentul " Îmbrăţişări Gratuite " s-a născut în 2015, ca un protest al sărbătorilor împrumutate .
Anual a adus cate ceva nou şi a devenit tot mai amplu.
În acest an, îmi doresc sa cresc nota de sensibilitate a comunităţii prin prezentarea a cinci tineri deosebit de talentaţi, ce au dovedit ca, în spatele dizabilitatii de care suferă, ei au descoperit comori .
Sunt 5 tineri, din care 2 nevăzători şi 3 cu paralizie cerebrală,tineri ambiţioşi care lupta cu boala, cu barierele ridicate de societate, cu lipsurile şi neajunsurile şi, în acelaşi timp, reuşesc sa facă performanta la scară mare prin muzica, literatura, arta .
- Stiu ca dvs. sunteti inima organizatoare. Ce parte din intregul tur de forta va place cel mai mult si de ce ?
Totodata, care este partea mai putin placuta si cum o gestionati ?
Îmi place mult sa realizez aceste evenimente de conştientizare... Sunt fericita şi mereu am emoţii mari la fiecare eveniment organizat de către Asociatia Umanitara Freamat de speranta .
Partea cea mai neplăcută este sa constat, an de an, ca la aceste evenimente, din păcate, vin tot cei conştienţi de dizabilitate şi de neşansa de a se fi născut sau de a fi devenit, peste noapte, altfel decât ceilalţi...
Acest eveniment este, de altfel, cu intrarea libera şi ne dorim o prezenta cât mai mare a comunităţii.
Ne dorim sa fim văzuţi, auziţi...aplaudaţi, dacă e cazul ... ne dorim sa fim integraţi în societate.
Ori un eveniment la care fiecare beneficiar al Asociatiei vine cu cei de acasă, care stie cat e de greu, un eveniment la care noi ne aplaudam copii deosebiti, ce, iată, ofera momente excepţionale şi îmbrăţişări gratuite, nu este chiar ceea ce mi-am dorit, de aceea mereu insist pe implicarea comunităţii, a şcolilor şi liceelor, a celor ce au cu adevărat ce invata din aceste momente emoţionante.
- Cum se pot implica cei care citesc dialogul nostru, rezoneaza cu nucleul tematic al Asociatiei Freamat de Speranta, si din diverse motive, nu vor fi prezenti fizic joi, 9 noiembrie, ora 17, la " Gradina Mariajelor", insa doresc sa contribuie financiar la evenimentul " Imbratisari gratuite" ?
Cei ce nu pot fi prezenti fizic la eveniment, ne pot fi alaturi donand o mica suma în contul Asociaţiei Freamăt de Speranţă RO92BTRLRONCRT0308584101, cu specificatia : îmbrăţişări.
Avem certitudinea ca aceste îmbrăţişări se vor transforma în cărămizi pentru construcţia noului centru de recuperare, pe care ne dorim sa-l construim şi pentru care punem, în fiecare an, deoparte banii adunaţi la evenimente .
- Un alt proiect de suflet de-al dvs. este infiintarea Clinicii de recuperare Sf. Nectarie, cu profil unic ca adresabilitate pentru toata zona Moldovei, nu doar a Bucovinei, dupa cum ati marturisit in repetate randuri in interviurile acordate.
In ce stadiu este acum proiectul ?
Ce este esential sa cunoastem, in acest sens ?
Cum se pot implica activ doritorii ?
Proiectul Centrului de Recuperare Sfântul Nectarie este, acum, la nivelul de autorizare pentru începerea construcţiei .
Am achiziţionat 1440 mp şi am demarat lucrări de pregătire a terenului pentru construcţie, fiindca trebuie menţionat ca terenul nu este tocmai cel mai calitativ şi nici în mijlocul oraşului, cum, poate, ar fi fost necesar.
Dorim sa incepem cu clădirea mica ce este formata din 3 camere de cazare şi baie, clădire în care vom caza copiii si părinţii din alte localităţi, pentru a le facilita accesul la terapii.
Apoi, cu ajutorul lui Dumnezeu sa începem şi centrul de recuperare, ce va avea hidroterapie ( bazin interior), doua săli kinetoterapie, o sala de masaj şi una de psihoergoterapie-logopedie, recepţie şi, la etaj, o sala multifuncţională pentru evenimente şi zile de naştere.
Cei ce doresc sa ne fie alaturi o pot face fie ca persoane fizice, donand direct sau completând formularul 230 prin care cei 3,5 % din impozitul pe venit ar putea fi direcţionat spre noi , fie ca persoane juridice, firme ,donand bunuri ce ne folosesc în construcţie sau sponsorizandu-ne cu cei 20 % din impozitul datorat statului, bani care oricum ar pleca la stat şi, asa cum se vede, statul sta nepăsător, din păcate, şi nu face nimic pentru acesti oameni suferinzi.
- Vorbiti-ne, va rog, despre semnificatia Sf.Nectarie in existenta dvs. Intuiesc ca nu este intamplator faptul ca numele ales Clinicii de recuperare, proiectul dvs. de suflet, este numele Sfantului Nectarie...
Sfântul Nectarie a devenit Sfântul ocrotitor al familiei mele, în urma cu 15 ani, când i-au fost aduse moaştele la Hramul Sfintei Parascheva, la Iaşi, pentru prima data în România.
Îl visasem in noaptea dinainte ..., nu-l cunoşteam, nu auzisem deloc.
În visul meu punea mana pe bolnavi şi ii vindeca...eram trista ca nu îl am pe Sebi copilul meu bolnav de tetrapareza cu mine pentru a-l vindecă.
A doua zi, am fost la Cuvioasa Parascheva şi am văzut icoana... L- am recunoscut şi m-am cutremurat...
Au urmat câteva minuni în viata noastră şi am promis Sfantului Nectarie ca, dacă voi mai avea un copil, se va numi Nectatie ...si Sf. mi l-a daruit după 7 ani . Apoi, am reuşit sa fac primul proiect european, un start-up cu o Clinica de recuperare, când am zis ca doresc cu 40000 de euro sa pun pe picioare o clinica de recuperare am fost luata în ras, mi s-a zis ca, poate, un cabinet de masaj ...
Dar nu, eu ştiam ce doresc şi Sfantul mi-a fost alaturi.
Acum 3 ani, pe data de 9 noiembrie, am primit vestea că proiectul nostru de a înfiinţa o întreprindere sociala pentru a ajuta mai mulţi oameni, a fost admis şi primeam încă o finanţare de 100000 euro ...era ziua Sf Nectarie...
Frumos cadou !
De aceea, printr-o conjunctura defel organizata, anul acesta evenimentul va avea loc pe 9 noiembrie, din nou, de ziua Sf Nectarie.
Cred ca are un plan maret cu noi.
- Ce nu stiati despre dvs. inainte de a va implica benefic in viata comunitatii din Campulung si ati aflat acum, dupa zeci ani de daruire, implicare ?
Nu ştiam despre mine ca pot fi atât de puternica, înainte de a ma implica în viata copiilor cu nevoi speciale.
Îmi era mila şi priveam cu oroare terapiile la care era supus fiul meu şi nu credeam ca as fi în stare sa vad copiii plângând şi sa continui sa-i întind şi sa-i modelez, spre a le face bine .
Acum fac şi câte 10...12 ore de terapie pe zi ...
Nu eram bună, la şcoală, la abilitati practice şi evitam sa fac asta...acum fac ornamente şi diferite obiecte hand - made, de care singura ma minunez...
Cred ca avem în noi resurse şi puteri nelimitate pentru a face bine ...totul este sa ne dorim cu adevărat.
- Care sunt adjuvantii terapiei, terapeutului in vindecarea copiilor care sunt adusi de parinti la centrul dvs. ?
Cea mai bună şi eficienta recuperare este atunci când se formează o echipa : copil - părinte - terapeut şi neurolog sau specialist, ortoped, în funcţie de caz.
Continuitatea terapiilor acasă este absolut necesara, adaptarea stilului de viata, a posturarii copilului în orele şcolare...sunt câteva din necesităţile ce trebuiesc respectate pentru a ajunge la succesul de a-i recupera, pe unii parţial, pe alţii definitiv.
- Pe de o parte, sunt familii care dupa aflarea vestii privind dizabilitatea copilului, aleg sa se indeparteze fie treptat, treptat, fie total, din prima.
Pe de alta parte, mai este si situatia in care desi tatal ramane in familie, prezenta sa face mai mult rau decat daca ar fi plecat, prin atitudinea critica asupra sotiei, prin jignirile aduse, prin neimplicarea lui afectiva, morala si financiara in sustinerea caminului. Altfel spus, desi tatal este prezent fizic si in actele de casatorie, in momentele cu adevarat importante, in cele de cursa lunga, care sunt solicitante si care cer responsabilitate si implicare sustinuta, este absent, iar prin atitudinea nebenefica descurajeaza partenera/sotia, creand o atmosfera tensionata, toxica, nefavorabila dezvoltarii armonioase a copilului /a copiilor...
Asa cum spun mereu, din punctul de vedere al familiei unite, cu un copil cu dizabilitati si tot ne-a fost greu ...Inimaginabil de greu este când rămâne un singur părinte sa duca acest greu.
De regula, mama...
Dar am avut şi cazuri când mana a plecat abandonând, şi copilul şi tatal, impreuna cu bunicii paterni, au continuat lupta sau când doar bunicii l-au preluat, dar in aceste cazuri e trist, ca resurse sunt foarte mici, atat financiar, cât şi fizic .
- Sa vorbim despre mediul pe care l-a avut Sebastian Craciun dintotdeauna alaturi de el, atat in procesul de recuperare, cat si in cel de afirmare personala.
Asadar, Sebi a avut parte de o familie ce s-a implicat, in totalitate, in recuperarea lui, de la cel mai mic pana la cel mai mare . Viata noastra a fost intr-adevar agitata, cu multe plimbari la centre de recuperare si nenumarate internari la spitalele de stat, unde a fost luat in evidenta, inca de mic . In paralel, am incercat ca in timpul in care a fost acasa sa fie activ, atat in gradinita, cat si mai apoi, la scoala, liceu , cu colegi de aceeasi varsta cu el. Nu a fost usor sa facem fata, dar cu multa munca si perseverenta, totul e posibil. Perioada adolescentei, cand a devenit, oarecum, persoana publica, a fost foarte aglomerata, fiindca pe langa scoala si terapii, a fost nevoie de implicare sociala, activitati culturale si evenimente unde isi dorea sa fie prezent si care ii aduceau satisfactie .
- Recuperarea începe cu adevărat în familie, atunci când părinţii se implica şi continuă, acasă, ei personal, să facă exerciţiile terapeutice realizate de copil cu sprijinul specialistului - kinetoterapeut, în cabinet. Vă propun să extragem din fraza mea o propoziţie concisa, care concentrează un mesaj cheie pe care să-l aprofundam, şi anume : << Recuperarea începe în familie, când părinţii se implica >> .
Vorbiţi-mi, vă rog, despre rolul familiei, sub semnul lui << impreună >> şi, bineînţeles, despre cât contează intr-un amplu demers terapeutic, de mai bine de 19 ani, ca ambii părinţii să formeze o echipă, susţinându-se reciproc şi transmiţându-le copilului un mesaj tangibil de speranţă împlinită, de vis realizat, cu răbdare, credinţă, iubire.
Da , RECUPERAREA ARE, ASA CUM AM ZIS, LA BAZA O ECHIPA .
Aceasta echipa este intotdeauna formata din parinti-terapeut-neurolog si pacient . Ca un ansamblu pe patru roti , daca una e dezumflata, se produce dezechilibrul .
Am avut nenumarate cazuri in care copilul a avut o evolutie favorabila, in urma recuperarilor, s-au cunoscut progrese, apoi ... a plecat acasa, unde parintele nu a ascultat de sfaturile noastre, a intrerupt terapiile si, in interval de maxim 3 luni, cand a revenit l-a control, s-a constatat pierderea achizitiilor precedente. De aceea, eu personal am diminuat numarul de beneficiari si am tinut aproape pe cei interesati sa obtina rezultate, primindu-i mai des la terapii si ajutandu-i sa faca aceste terapii, gratuite sau subventionate cu 50%, pentru a putea face fata .
Este foarte important ca familia sa fie unita, sa mai existe alti copii in familie, fiindca atunci copilul bolnavior este mereu pus in concurenta cu cel sanatos, este antrenat in activitati cu ceilalti si parintii, de asemenea, nu-si focalizeaza intreaga atentie asupra neputintei si a suferintei .
- Cred că nu greşesc atunci când afirm că majoritatea covârşitoare a familiilor care întâmpină fie probleme de sănătate ale copiilor, fie probleme financiare, se bazează strict pe sprijinul unui singur părinte, care de obicei este mama, întrucât tatăl fie părăseşte familia, abandonand-o, fie absentează fizic, emoţional, afectiv, psihologic, însă este prezent intr-o formă negativă, toxică, descurajand continuu eforturile mamei, minimizandu-i, de fiecare dată, infinita munca .
Să discutăm, aşadar, despre aceste familii formate doar din copil / copii şi mamă, respectiv un bunic/ o bunică, în care întreaga responsabilitate ii revine mamei .
Atunci cand unul din parinti abandoneaza lupta si ramane unul singur sau, si mai grav, copilul este lasat in grija bunicilor, recuperarea este deficitara, fiindca resursele, atat fizice, cat si materiale se epuizeaza rapid . Copilul respectiv creste cu teama de a fi abandonat, simte lipsurile ce provin din incapacitatea celui ramas de a le acoperi, parintele, de multe ori, renunta si el la terapii, fiind obosit sau, mai grav, bolnav .
Starea de disconfort pe care o are cand vede celelalte familii implicate, este mare si se ascund de locurile publice, evenimentele la care ar putea participa cu copilasul bolnav . Devin si ei persoane cu handicap ...un handicap emotional...
- Ca preşedinta a Asociaţiei Freamăt de speranţă şi ca specialist care lucrează direct cu beneficiarul, copil cu dizabilitate fizică / motorie, cunoaşteţi de aproape familiile copiilor pe care ii aveţi la terapie. Procentual vorbind, câţi taţi implicaţi cunoaşteţi ?
Din ce << aluat >> sunt plamaditi aceşti bărbaţi rarisimi ?
Cunosc cativa tati implicati si ii apreciez mereu, ii postez si ma laud cu ei, incurajand si pe altii sa o faca . Sotul meu a fost mereu stalp de sustinere, dar a fost asa cum ii place lui Sebi sa spuna, " omul din umbra ". Nu a participat foarte activ la evenimente, nu a fost mereu alaturi de noi fizic ...dar am gasit de comun acord sa impartim sarcinile, am cautat sa nu intru prea mult in intimitatea de care a avut nevoie si a fost bine . Cred ca e necesar sa avem parte de psiholog, de catyeva sedinte prin care sa invatam sa gestionam situatiile, fiindca eu sunt convinsa ca, in momentul in care primesti diagnosticul unui copil cu nevoi speciale, e absolut necesar sa primesti si un pachet de sedinte la un psiholog, care sa te ajute sa gestionezi situatia, atat in familie, cat si in societate .
- Va propun, la finalul acestui dialog, un citat, care soseste cumva in cheie simetrica. Sunt curioasa sa aflu ce semnificatie trezesc atat urmatoarele randuri, cat si lectura, la modul general, in inima dvs. :
"Lectura este o formă de putere pe care o iei singur, fără să mai fie nevoie de validare din exterior. Este despre tot ceea ce poti controla, atunci când nu poţi controla nimic. Scrisul e forma cea mai percutanta de apărare împotriva uitării- a ta, a altora, a poveştilor noastre- de fiecare dată când scriem ne (re)construim lumea pe baza amintirilor, a senzaţiilor, a emoţiilor şi percepţiilor care au legătură cu un moment anume." Ioana Zenaida Rotariu
Da, lectura este cu adevarat importanta in viata noastra. Eu personal consider ca avem de invatat mereu si din absolut orice . Este important sa scriem, de asemenea, fiindca personal fac din scris arma mea ... Cand am o suparare,scriu, cand sunt bucuroasa scriu, ceea ce scriu cand sunt suparata, imi place sa rup cand ma linistesc si sa arunc in foc sau pe apa ...sa vad cum iert ...imi validez,cumva,iertarea .
Ceea ce scriu la bucurie, apare in postarile mele , deaceea multi din prietenii virtuali care ma cunosc din spatiul online ma vad ca fiind foarte optimista,visatoare ...ei nu vad foile aruncate in foc sau pe apa .
Dar intr-o lume in care e atat de multa tristete, ura si nepasare, sa mai vin si eu sa pun sare pe rana? E bine sa fim oglinda care mareste binele si sa micsoram,pe cat putem,raul .
Dialogul cu dna Anca Craciun este pregatit si realizat de Stefania Argeanu, in exclusivitate pentru publicatia Info Ploiesti City,
noiembrie 2023
