A fost indentificat  bărbatul care  a agresat sexual o bătrână fără discernământ din Ploieşti
În urma apariţiei în spaţiul public, a unor imagini care ilustrează o femeie în timp ce este atinsă în zona pieptului de către un bărbat, Compartimentul de Relaţii Publice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova este abilitat să comunice următoarele: 
În cauză, a fost constituită echipa operativă, care în urma verificărilor a identificat persoana vătămată, ca fiind vorba de o femeie în vârstă de 89 de ani, din municipiul Ploieşti, fiind audiată în prezenţa reprezentanţilor DGASPC, având în vedere faptul că aceasta este o persoană cu discernământ vizibil diminuat.
Poliţiştii secţiei nr.3 de poliţie Ploieşti, în urma investigaţiilor efectuate au reuşit identificarea şi depistarea persoanei bănuite de comiterea faptei.
Bărbatul în vârstă de 54 de ani, din municipiul Ploieşti a fost condus la sediul unităţii de poliţie pentru a fi audiat.
Cercetările sunt continuate de către poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Ploieşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de agresiune sexuală.
 
Sursa:IPJ Prahova
Foto ilustrativ