Un prahovean a fost depistat în timp ce conducea un autoturism sub influenţa substanţelor psihoactive
 
La data de 14 iunie, în jurul orei 21:00, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Ploieşti, în timp ce desfăşurau activităţi pe linie rutieră pe raza municipiului au oprit, pentru control, pe strada Libertăţii un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 30 de ani, din comuna Şirna. 
 
Cu ocazia controlului, poliţiştii au constatat faptul că bărbatul avea un comportament suspect, motiv pentru care a fost testat cu aparatul DrugTest, care a indicat prezenţa unor substanţe susceptibile de a avea efect psihoactiv în organism, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice. 
 
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.
 
Sursa:IJP Prahova
 
Foto cu caracter ilustrativ