Un şofer din Câmpina a fost depistat beat la volan, duminică noapte
 
În noaptea de 29 spre 30 mai a.c., în jurul orei 01:00, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Câmpina, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza municipiului au oprit, pentru control pe Bulevardul Carol I, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 41 de ani, din municipiu. 
 
Întrucât la înmânarea documentelor bărbatul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge. 
 
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.
 
Sursă:IJP  Prahova
 
Foto ilustrativ