Silent Shadows. La Ploieşti va avea loc un spectacol inedit
Asociaţia Mozaic Comunitar pregăteşte o vară plină de bucurii oferite gratuit ploieştenilor. Spectacolul senzorial Silent Shadows deschide seria evenimentelor inedite din oraşul nostru. Acesta împleteşte simţurile vizual, sonor şi olfactiv într-o manieră unică. O combinaţie de sunet, instrumentişti, lasere, efecte vizuale şi miros va deconecta total publicul de la cotidian. Evenimentul se va desfăşura la Filarmonica "Paul Constantinescu" din Ploieşti, pe data de 24 mai 2022, începând cu ora 20.00. Prezenţa în sală este nerecomandată minorilor sub 12 ani, iar momentul de începere a spectacolului va depinde de ora la care se va întuneca în totalitate. Până atunci, participanţii se vor bucura de surprize gustative oferite în perioada alocată socializării.
 
Participarea la eveniment este gratuită, în limita celor 200 de locuri din sală.
Dacă vrei să faci parte din experienţă, sună la 0769.999.119 şi, dacă mai sunt locuri, vei primi invitaţii pentru tine şi pentru prietenii tăi. 
 
"Spectacolul senzorial Silent Shadows face parte dintr-o serie de bucurii pe care dorim să le oferim ploieştenilor. Cu toţii avem nevoie de zâmbete sau de momente de linişte ori de voie-bună. Asociaţia noastră sprijină diverse categorii de persoane defavorizate, familii aflate în situaţii delicate, refugiaţi sau comunităţi sărace. Considerăm că a venit momentul să îndreptăm acţiunile noastre şi spre oamenii care, deşi au o situaţie financiară bună, sunt bucuroşi să primească surprize şi stări frumoase. De aceea, invităm ploieştenii să participe la spectacolul nostru oferit gratuit, desigur, în limita locurilor din sală. De asemenea, încurajăm oamenii să ofere, din tot ceea ce au: bucurie, ajutor material sau emoţional, îmbrăţişări şi orice alt gest care poate aduce o stare bună semenilor". 
 
Sursa:Comunicat Cristina Toma-Cochinescu, Preşedintele Asociaţiei Mozaic Comunitar