
Astăzi, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova – Serviciul Investigaţii Criminale au pus în executare 10 mandate de percheziţie domiciliară, în judeţele Vâlcea şi Alba, la locuinţele unor persoane bănuite de înşelăciune şi spălare a banilor.
Din cercetări, a reieşit faptul că, în perioada august 2020 - martie 2021, persoanele bănuite ar fi oferit utilaje, spre vânzare, prin intermediul unor site-uri de anunţuri.
Ulterior primirii sumelor de bani solicitate prin transfer bancar, acestea nu mai puteau fi contactate de către cumpărători.
Prejudiciul cauzat este de peste 750.000 de lei.
În urma percheziţiilor, au fost descoperite şi ridicate mai multe mijloace materiale de probă, telefoane mobile, 26.000 de euro şi 81.200 de lei.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.
Activităţile au beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Vâlcea şi Alba.
Sursa:IPJ PRAHOVA
FOTO ILUSTRATIV