Un pacient al Spitalului de Psihiatrie Voila din Câmpina a fost agresat de un asistent medical
UPDATE:
 
În urma probatoriului administrat, faţă de bărbatul de 39 de ani a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând ca mâine să fie prezentat unităţii de parchet competente în vederea luării unei alte măsuri preventive.
STIRE INITIALA:
 
Potrivit IJP Prahova, ” la data de 13 mai a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Câmpina au fost sesizaţi de către administratora unităţii spitaliceşti Voila, cu privire la faptul că un pacient în vârstă de 18 ani ar fi fost agresat sexual de către un asistent medical, de 29 de ani.
 
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de agresiune sexuală.
 
Politiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Câmpina continuă cercetările pentru stabilirea situaţiei de fapt şi luarea măsurilor legale care se impun.”
 
Foto ilustrativ/spitalulvoila.ro