
Viceprimarii municipiului Ploieşti, domnul Daniel Nicodim şi doamna Magdalena Trofin, au participat la manifestările prilejuite de sărbătorirea “Zilei Independenţei de Stat a României”, marţi, 10 Mai 2022, la Monumentul Vânătorilor de la Gara de Sud.
La manifestările amintite au participat oficialităţi locale şi judeţene. În cadrul evenimentului s-a intonat Imnul Naţional al României şi ”Marşul Carol I” de către Fanfara Consiliului Judeţean Prahova şi a avut loc un Tedeum.
Au fost susţinute alocuţiuni de către reprezentanţii autorităţilor locale şi judeţene, precum şi un moment artistic susţinut de actorul Ilie Gâlea de la Teatrul “Toma Caragiu” Ploieşti.
La finalul manifestării s-au depus coroane, jerbe şi buchete de flori în memoria eroilor ţării noastre.
Ziua de 10 Mai, Ziua Independenţei României, s-a sărbătorit, pentru prima oară, la Ploieşti, după interzicerea acestei sărbători în anul 1947.
Sursa:Primaria Mun.Ploiesti