Duminica, 1 mai a.c., la BISERICA ÎNĂLŢAREA DOMNULUI/EROILOR PLOIEŞTI a avut loc spectacoul de Paşti cu trupa de teatru şi corul bisericii.
Evenimentul intitulat” De la moarte la viaţă” îl va avea în rolul principal pe Horia Bazavan, dirijor fiind Carmen Toţi.
Un spectacol inedit care a combinat teatrul şi muzica de cor.
Conform organizatorilor, aceasta a fost cronica unei spectatoare...
”CRONICĂ LA SPECTACOLUL "DE LA MOARTE LA VIAŢĂ" (BISERICA ÎNĂLŢAREA DOMNULUI PLOIEŞTI, 1 MAI 2022) - de Carmen Toader
Cronica unei Învieri...prea aşteptate
Uneori mă întreb cum aş putea descrie cât mai succint tot ceea ce Iisus, în marea Sa milostivire, a făcut pentru noi. Să fie dragoste? Bucurie? Har?
În dimineaţa Învierii primesc cel mai clar răspuns de la florile care parcă se întrec în a umple aerul aproape palpabil cu cele mai tainice miresme de mir, tămâie şi cer. De la mierlele care viersuiesc într-o veritabilă metafizică a nemuririi. De la foşnetul frunzelor printre care trecem plini de lumină, cu făclii în mâini, ca nişte licurici ai lui Hristos.
TOT CE A FĂCUT IISUS PENTRU NOI ESTE EMOŢIE!
A venit într-o noapte sfântă, în smerenia unui colind, a copilărit în colbul din care a dat viaţă păsărilor, a plâns cu noi, a avut căutări ca noi, a suferit şi a murit pentru noi. Şi toate acestea pentru a ne oferi cel mai de preţ dar: dimineaţa fără de sfârşit a Învierii.
Ne-a purtat pe aripi de îngeri de la moarte la viaţă...
Chiar aşa...De la moarte la viaţă... Inspirată alegere! Într-o seară de mai care va rămâne memorabilă, ca o pecete a celui de dincolo de cuvinte...Actori şi corişti, cu toţii ne-aţi oferit o seară de excepţie! Totul a fost transpus cu atâta măiestrie în vremea lui Iisus...dar mai ales în emoţia lui Iisus...
Însă cel mai mult m-am simţit parte din drama hristică în momentul alegerii... Baraba...sau Iisus...Biserica s-a umplut de vocile celor care strigau un nume sau celălalt...şi atunci m-am simţit cel mai puternic parte din acea mulţime fără chip...care desfigurase Cerul însuşi. Am privit chipul protagonistului acestui rol atât de special...parcă prindeau viaţă rând pe rând icoana Cinei celei de Taină, a Patimilor, a Învierii... Şi am ales greşit...Aşa cum nu a fost doar Iuda vinovat...
Cel necreat care le-a creat pe toate rămăsese trist şi însângerat, îngândurat şi pierdut parcă în memoria Raiului...
Acel tânăr frumos şi sensibil care s-a încumetat să joace poate rolul vieţii sale, înveşmântat într-o pânză albă ca un giulgiu, ne-a purtat inimile sfâşiate de durere pe pietrele din Ghetsimani, printre apostolii adormiţi, la poalele Golgotei. Am simţit parcă şi noi o rană în obraz la sărutul lui Iuda. Parcă şi o durere surdă în coastă, în mâini, în picioare. Am strigat şi noi la Tatăl.
Şi brusc s-a lăsat peste toate o mare tăcere. Întuneric şi tăcere. Apoi îngeri...făclii...Lumină! Mormântul gol!
Omul-actor a jucat rolul Dumnezeului-om! Cât def rumos, de tainic, de minunat!
Şi au reapărut florile...mierlele..primele raze ale Învierii...
Mulţumim tuturor celor care au contribuit la această EMOŢIE! Aţi fost lacrima Domnului pe sufletul nostru răstignit, zâmbetul lui de dincolo de lespedea rece, glasul îngerului, bucuria Mariei!
Mulţumim pentru A FI!”
Foto: BISERICA ÎNĂLŢAREA DOMNULUI/EROILOR PLOIEŞTI
