Uzina Mecanică Plopeni  va produce  muniţie cu efect perforant termobarică (video)
 
Ministrul Economiei, Florin Spătaru şi-a continuat, astăzi, vizita în judeţul Prahova la Electromecanica Ploieşti şi la Uzina Mecanică Plopeni.
La cel de-al doilea obiectiv a fost prezentat proiectul prin care în curând va fi produs la UM Plopeni un nou tip de muniţie.
 
„Am participat, astăzi, la Uzina Mecanică Plopeni, la testarea loviturii perforante termobarice pentru AG-9, în vederea omologării prototipului industrial. Acestă etapă face parte din implementarea proiectului pentru fabricarea, la nivel industrial, a muniţiilor cu efect perforant termobaric destinate aruncătorului de grenade AG-9, prin transferul tehnologic de la Centrul de Cercetare Ştiinţifică pentru Apărare CBRN şi Ecologie, la CN ROMARM SA” , a spus ministrul Spătaru.
 
”Proiectul se referă la muniţia perforant termobarică de calibrul 73 mm. Este un proiect care a demarat în anul 2019, în cadrul Centrului de Cercetare şi Inovare pentru Apărare CBRN şi Ecologie din Agenţia pentru tehnică şi tehnologii militare şi, cu ocazia unei finanţări şi a unei competiţii a Minsterului Cercetării, am avut ocazia să facem transfer tehnologic pe parcursului anului 2020-2022. În această etapă, ne aflăm în faza finală de omologare a produsului şi transferul către fabricaţia de serie la Romarm. Muniţia are deosebite avantaje şi are caracter de noutate pe plan mondial, fiind pentru prima oară când se combină efectul termobaric cu efectul perforant, maximizând astfel efectul distructiv împotriva blindatelor, în special, şi împotriva altor ţinte întâlnite în mediul urban. Muniţia a fost optimizată şi creată special pentru a răspunde nevoilor actuale în mediul operaţional şi este o armă redutabilă cu o capacitate de foc mult sporită faţă de muniţiile cunoscute până acum”, a spus căpitanul Ovidiu Iorga, şeful laboratorului Muniţie şi explozivi al Centrului de Cercetare şi Inovare pentru Apărare CBRN şi Ecologie din cadrul Agenţiei pentru tehnică şi tehnologii militare din MApN
 
Bugetul alocat pentru proiectul respectiv a fost de aproximativ două milioane de lei pentru partea de cercetare, pentru realizarea lotului prototip industrial şi testarea acestuia. Ministrul Economiei a adăugat că proiectul asigura creşterea capacităţii şi competitivităţii economice:
”La Plopeni, a fost testat un produs de importanţă strategică şi cu un potenţial de piaţă ridicat. La momentul actual, muniţiile termobarice sunt produse de un număr restrâns de producători mondiali, iar cele din configuraţia propusă a se vor realiza în cadrul proiectului <<perforant-termobarică>> neaflându-se la această dată, în fabricaţie de serie sau pe lista de export a celor mai mari producători de armament din lume.”
Lovitura perforant-termobarică pentru aruncătorul de grenade AG-9 este o muniţie cu efect combinat de schije şi suflu, având capacitatea de a perfora ţinte de beton, cărămidă, valuri de pământ şi ţinte blindate. Muniţia a fost dezvoltată în 2019, la nivel model experimental, in cadrul Agenţiei de Cercetare pentru Tehnică şi Tehnologii Militare din cadrul MApN, fiind ulterior preluată în fabricaţie în industria de apărare, pe baza unui proiect de transfer tehnologic finanţat de către UEFISCDI şi ROMARM SA.
 
”Termenul general de armă termobarică se referă la orice material energetic care generează la explozie cantităţi foarte mari de energie şi este optimizat pentru pentru a reduce efectul e suflu. Aceasta denumire de efect termobaric se referă la o gamă foarte largă de muniţie. Vă asigur că nu există o asemănare între muniţia noastră şi muniţiile pe care le vedeţi la televizor pentru distrugeri pe suprafeţe mari. Este o muniţie foarte precisă , fiind capabilă să distrugă ţinte militatare, în special vehicule blindate şi alţi inamici acoperiţi în zone de clădiri, fiind capabilă să penetreze foarte bine aceste ţinte şi explodează în interior asigurând neutralizarea oricăror pericole de natură militară.”, a precizat Ovidiu Iorga, şeful laboratorului Muniţie şi explozivi al Centrului de Cercetare şi Inovare pentru Apărare CBRN şi Ecologie din cadrul Agenţiei pentru tehnică şi tehnologii militare din MApN.
 
Uzina Mecanică Plopeni are atribuit de la Ministerul Economiei, de la bugetul de stat, pentru anul 2022, peste 6,5 milioane de lei, bani ce urmează să fie investiţi pentru asimilarea şi fabricarea unei game diversificate de muniţie de artilerie, în scopul satisfacerii necesităţilor forţelor Sistemului Naţional de Apărare şi ale beneficiarilor externi.
 
”La Uzina Mecanică Plopeni avem o situaţie destul dificilă şi financiar. Din câte ştiu de la conducerea companiei au reuşit şi şi-au securizat un împrumut, urmând ca după aceea să vedem care sunt paşii necesari pentru a aduce această companie în stadiu de profit”, a spus Florin Spătaru, ministrul economiei.
 
Dacă înainte Uzina Mecanică Plopeni avea peste 22.000 de angajaţi, în prezent mai are doar 300. Si asta după ce aproximativ 50 de pensioari au fost reangajaţi pentru producţia noului tip de muniţie. Totodată, conducerea companiei a anunţat că va mai face 100 de angajări.