Ziua Veteranilor de război, celebrată la  Monumentul Eroilor din Cimitirul Militar ”Bolovani” Ploiesti
 
Ziua Veteranilor de Război a fost celebrată vineri, 29 aprilie, la Ploieşti, printr-o ceremonie militară  şi o slujbă religioasă organizate la Monumentull Eroilor din Cimitirul Militar ,,Bolovani”. La eveniment au participat reprezentanţi ai Consiliului Judeţean, ai Primăriei Municipiului Ploieşti, ai Prefecturii Prahova, precum şi militari, veterani de război şi cadre militare în rezervă. 
 La 29 aprilie se sărbătoreşte, în fiecare an, Ziua Veteranilor de Război, instituită prin Hotărârea de Guvern nr. 1222/2007. În toate garnizoanele din ţară au loc ceremonii militare şi religioase la monumentele dedicate eroilor din cel de-Al Doilea Război Mondial, adunări solemne ale asociaţiilor de veterani de război, spectacole şi activităţi de îngrijire a monumentelor şi cimitirelor eroilor. 
 Titlul de ”veteran de război” a fost recunoscut pentru prima dată în ziua de 29 aprilie a anului 1902, când regele Carol I a promulgat, la solicitarea supravieţuitorilor, Înaltul Decret prin care s-a instituit acest titlu, în conformitate cu Convenţia Statelor Europene de la Geneva, în onoarea militarilor acoperiţi de glorie în timpul Războiului de Independenţă (1877-1878).
La articolul 2, Înaltul Decret Regal prevedea: ”Pentru ca fiecărui ostaş veteran să i se asigure liniştea şi ocupaţiunea pentru restul de viaţă, i se vor pune la dispoziţie cele necesare în acest scop, ca stimulent pentru generaţiile viitoare”. Astfel, participanţilor la Războiul de Independenţă li s-au asigurat, pe lângă acest onorant statut, mijloace pentru un trai decent şi diferite înlesniri, în semn de recunoaştere a sacrificiilor lor pe câmpul de luptă.
 
Sursa:CJ PRAHOVA