Peste 800 de poliţişti prahoveni vor fi prezenţi  la datorie de Sărbătorile Pascale Ortodoxe (video)
 
Pentru a ne bucura în linişte de Sărbătorile Pascale Ortodoxe, peste 800 de poliţişti prahoveni vor fi prezenţi pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică şi prevenirea producerii oricăror evenimente negative.
 
În această perioadă peste 200 de poliţişti vor fi la datorie zilnic în dispozitivul de ordine şi siguranţă publică având ca prioritate prevenirea şi descurajarea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor şi intervenţia rapidă atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale.
 
Poliţiştii vor fi prezenţi în zona lăcaşurilor de cult de pe raza judeţului pentru a preveni orice fel de evenimente nedorite, pentru a fluidiza traficul rutier şi a evita formarea de aglomerări de persoane.
 
Deoarece cu toţii ne dorim să ajungem la destinaţie în siguranţă, poliţişti rutieri vor fi prezenţi, zilnic, pe principalele artere rutiere din judeţul Prahova, în special pe drumurile naţionale, pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră, fluidizarea traficului rutier şi prevenirea producerii unor evenimente nedorite. 
 
Aceştia vor folosi aparate radar, aparate etilotest şi drug test, în vederea depistării şoferilor care încalcă legislaţia rutieră.
 
În caz de nevoie sau dacă aţi asistat ori aveţi cunoştinţă despre comiterea vreunei fapte antisociale, apelaţi cu încredere la cel mai apropiat poliţist, ori sunaţi la numărul unic de urgenţă 112.
 
Sursa:IPJ Prahova