
La data de 19 aprilie a.c., în jurul orei 14.15, poliţiştii din cadrul Secţiei nr.1 de Poliţie Ploieşti au fost sesizaţi de către o femeie, despre faptul că i-ar fi fost sustraşi, din autoturism, 200 de lei.
Din cercetări a reieşit că femeia din comuna Râfov, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe strada Naţiunii din municipiu, la un moment dat a oprit pentru a permite traversarea străzii, unui grup de tineri. Întrucât aceştia gesticulau, femeia a coborât pentru a le atrage atenţia, moment în care, unul dintre tineri a deschis portiera din faţă, iar din geanta aflată pe banchetă, ar fi sustras 200 de lei.
În urma investigaţiilor şi verificărilor efectuate, poliţiştii au reuşit identificarea şi depistarea persoanelor bănuite, fiind vorba de 4 tineri, cu vârstele cuprinse între 14 şi 16 ani, din municipiul Ploieşti şi comuna Târgşorul Vechi.
Tinerii au fost conduşi la sediul unităţii de poliţie, unde în prezenţa reprezentanţilor legali, au fost audiaţi cu privire la cele întamplate, aceştia din urmă fiind sancţionaţi contravenţional, cu amendă în valoare de 200 de lei fiecare.
Cercetările sunt continuate de către poliţiştii Secţiei nr.1 de Poliţie Ploieşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.
Sursa:IPJ Prahova
Foto ilustrativ/stopinfractori.ro