Un bărbat din Prahova a fost găsit inconştient, cu arsuri grave, după ce i-a luat foc casa.Reactia IJP Prahova
 
Potrivit ISU Prahova, ”azi noapte în jurul orei 03.34, doua echipaje de pompieri au acţionat pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o locuinţă. 
În interiorul acesteia a fost surprinsa o persoana inconstienta cu arsuri de grad 1, 2 şi 3 pe aproximativ 55 din suprafaţa corporală, a fost transportată la UPU Ploieşti. 
Incendiul se manifesta generalizat pe o suprafaţă de 100 mp si a izbucnit din cauza folosirii intenţionate a sursei de aprindere. 
A fost lichidat la ora 05.25.”
 
Reactia IJP Prahova:
 
În urma apariţiei în spaţiul public a articolului ,, Bărbat găsit inconştient, cu arsuri grave, după ce i-a luat foc casa", compartimentul de Relaţii Publice din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova este abilitat să comunice următoarele: 
 
Din primele verificări efectuate, nu rezultă indicii de săvârşire a vreunei infracţiuni cu intenţie. 
 
La stabilirea sursei posibile s-a avut în vedere faptul că victima a fost găsită cu o sursă de aprindere în mână. 
 
Poliţistii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi distrugere din culpă şi continuă cercetările pentru stabilirea condiţiilor şi împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
 
Foto ilustrativ/telegrama.ro