Un cerşetor a spart parbrizul unui autoturism, în parcarea unui supermarket din Ploieşti
 
La data de 4 aprilie a.c., la sediul Secţiei nr.4 de Poliţie Ploieşti s-au prezentat un bărbat şi o femeie care au declarat faptul că, în urmă cu puţin timp, în timp ce se aflau în parcarea unui centru comercial din municipiul Ploieşti ar fi avut un conflict verbal cu un bărbat. 
 
Din primele verificări a reieşit faptul că o persoană fără adăpost ar fi apelat la mila celor doi, prin solicitarea de bani iar la refuzul acestora, bărbatul le-ar fi adresat mai multe expresii jignitoare, distrugând totodată cu un obiect contondent geamul uneia dintre portierele autoturismului în care aceştia se aflau. 
 
În baza sesizării,  au fost efectuate verificări în vederea identificării şi depistării  bărbatului în cauză, acesta fiind găsit la scurt timp de poliţişti, fiind vorba de o persoană fără adăpost în vâsrtă de 33 de ani din municipiu, faţă de el fiind luată măsura sancţionării contravenţionale conform Legii nr.61/1991, cu amendă în valoare de 1.000 de lei pentru adresarea de injurii şi expresii jignitoare şi pentru cerşetorie. 
 
Cei doi nu au dorit să depună plângere penală pentru săvârşirea vreunei infracţiuni, fiindu-le adus la cunoştinţă faptul că au dreptul acesta 3 luni din ziua în care persoana vătămată a aflat despre săvârşirea faptei.
 
Sursa:IJP Prahova
Foto zchnews.ro