Un prahovean a fost  reţinut de poliţişti pentru săvârşirea unei infracţiuni la regimul silvic
La data de 30 martie a.c., în jurul orei 17:00, în timp ce desfăşurau activităţi pentru combaterea delictelor silvice pe raza comunei Măgureni, poliţiştii din cadrul Secţiei Rurale de Poliţie Floreşti au depistat un bărbat în vâsrtă de 56 de ani, din comuna Filipeştii de Târg, care transporta cu o autoutilitară, material lemnos.
 
Cu ocazia solicităţii documentelor de provenienţă şi de însoţire ale materialului lemnos, poliţiştii au constatat faptul că bărbatul nu deţine niciun document în acest sens.
 
Materialul lemnos a fost măsurat, reieşind catitatea de 1,863 mc, acesta fiind confiscat şi predat în custodie unui pădurar. 
 
De asemenea, autoutilitara cu care a fost transportată cantitatea de lemne a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor. 
 
Având în vedere aceste aspect, faţă de bărbatul în cauză a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei  de azi să fie prezentat unităţii de parchet cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive. 
 
În cauză, cercetările sunt continuate de către poliţiştii din cadrul Secţiei Rurale de Poliţie Floreşti în cadrul unui dosar penal deschis dub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt de arbori.
 
Sursa:IPJ Prahova
 
Foto ilustrativ/Politia Romana