
La data de 29 martie, în jurul orei 20:00, în timp ce desfăşurau activităţi pe linie rutieră pe raza comunei Vâlcăneşti , poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Plopeni au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism care circula pe DJ 218, însă şoferul autoturismului nu s-a conformat, continuându-şi deplasarea.
Având în vedere aceste aspecte, poliţiştii au procedat la efectuarea de verificări în vederea depistării conducătorului auto, acesta fiind depistat la scurt timp, în persoana unui bărbat în vârstă de 27 de ani din comună, care a declarat că are permisul de conducere suspendat.
Cu ocazia verificărilor efectuate în bazele de date s-a constatat faptul că cele declarate de bărbat se confirmă.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere.
Sursa:IPJ Prahova