Un şofer din Câmpina a fost reţinut pentru săvârşirea de infracţiuni la regimul rutier
Marţi seară, în jurul orei 22:30, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpina au fost sesizaţi despre producerea unui eveniment rutier soldat cu pagube materiale, care a avut loc pe o stradă din municipiu, şoferul care ar fi produs evenimentul plecând de la faţa locului. 
 
Cu ocazia verificărilor efectuate s-a constatat faptul că, în timp ce se afla la volanul unui autoturism pe strada Sălaj din municipiu, un bărbat în vârstă de 37 de ani din municipiu, ar fi pierdut controlul direcţiei de deplasare şi ar fi intrat în coliziune cu un autoturism care se afla parcat pe marginea părţii carosabile, ulterior plecând de la locul producerii evenimentului. 
 
Poliţiştii au efectuat verificări în vederea depistării bărbatului în cauză, acesta fiind oprit la scurt timp pe strada Oborului din municipiu.
 
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge. 
 
Totodată, cu ocazia verificărilor efectuate în bazele de date a reieşit faptul că bărbatul figurează cu permisul de conducere cu restricţii-SUSPENDAT. 
 
Având în vedere aspectele constatate, faţă de bărbatul în vârstă de 37 de ani a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore urmând ca azi să fie prezentat unităţii de parchet cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive. 
 
Cercetările sunt continuate de poliţiştii Biroului Rutier Câmpina, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului şi conducere a unui vehicul fără permis de conducere.
 
Sursa:IJP Prahova
 
Foto ilustrativ