
Depistat la volan, sub influenţa băuturilor alcoolice
La data de 20 martie a.c., în jurul orei 10.30, poliţiştii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Ploieşti, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au fost sesizaţi cu privire la producerea unui eveniment rutier soldat cu pagube materiale, în care au fost implicate două autoturisme, produs pe strada Constantin Brezeanu, din municipiu.
Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au procedat la testatrea cu aparatul etilotest a celor doi conducători auto, aparatul indicând într-unul dintre cazuri valoarea de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior bărbatul în cauză fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.
Sursă:IPJ Prahova
Foto ilustrativ/adevarul.ro