ACŢIUNE RUTIERĂ ÎN MUNICIPIUL CÂMPINA
Ieri, 11 martie a.c.,  în intervalul orar 15.00-17.00, poliţiştii din  cadrul Poliţiei Municipiului Câmpina au desfăşurat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere şi creşterea gradului de vizibilitate al elementului poliţienesc în segmentul stradal.
 
Activităţile au avut loc pe principalele artere din municipiul Câmpina.
 
În cadrul acţiunii, au fost controlate 94 de autovehicule, fiind efectuate în acest context 15 testări cu aparatul etilotest. În urma abaterilor constatate a fost reţinut 1 permis de conducere( pentru neacordare prioritate pietoni).
 
În total au fost aplicate 27 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 8.990 de lei. 
 
Recomandăm conducătorilor auto să respecte prevederile legale, să adapteze permanent viteza la condiţiile de drum şi să conştientizeze faptul că îşi pot pune în pericol atât propria viaţă, cât şi pe cea a celorlalţi participanţi la trafic.
 
Sursa:IPJ Prahova