Infracţiuni la regimul rutier, in Prahova
La data de 23 februarie a.c., în jurul orei 20:45, în timp ce desfăşurau activităţi pe linie rutieră pe raza comunei Sângeru, poliţiştii din cadrul Secţiei Rurale de Poliţie Apostolache au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 46 de ani, din comună. 
Din discuţiile purtate cu bărbatul, poliţiştii au constatat faptul că acesta emana halenă alcoolică, motiv pentru care a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat. 
Având în vedere rezultatul testării, bărbatul a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge, ocazie cu care acesta a refuzat recoltarea pentru stabilirea alcoolemie. 
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuz sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
 
 
Tot ieri, în jurul orei 21.00, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Ploieşti, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu în municipiul Ploieşti, au oprit pentru control un autoturism, care circula pe strada Depoului, din direcţia Gării de Sud către strada Rudului. 
Conducătorul auto nu a respectat semnalele de oprire efectuate de către poliţiştii rutieri, efectuând virajul la dreapta pe strada Rudulu, ulterior fiind oprit pe o stradă adiacentă.
În urma verificării în bazele de date, poliţiştii au constatat faptul că tânărul aflat la volanul autoturismului are vârsta de 17 ani şi nu este posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că autoturismul în cauză a fost luat de la domiciliu, fără ca proprietarul acestuia să aibă cunoştinţă de acest aspect.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi furt în scop de folosinţă.
 
În jurul orei 23:10, în timp ce desfăşurau activităţi pe linie rutieră pe DJ 250, în oraşul Boldeşti Scăieni, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier, împreună cu cei ai Poliţiei Oraşului Boldeşti Scăieni au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 33 de ani.
Din discuţiile purtate cu bărbatul, poliţiştii au constatat faptul că acesta emana halenă alcoolică, motiv pentru care a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat. 
Având în vedere rezultatul testării, bărbatul a fost condus la o unitate medicală în vederea prelevării de mostre biologice de sânge. 
 
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.
 
Sursa:IJP Prahova
 
Foto ilustrativ