Taxi pirat depistat de poliţiştii staţiunii Buşteni
La data de 19 februarie a.c., în jurul orei 10:00, în timp ce efectuau activităţi pe linie rutieră pe raza staţiunii Buşteni, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Buşteni, au identificat pe Bulevardul Independeţei din staţiune un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 58 de ani, însoţit de patru pasageri. 
 
În urma discuţiilor purtate atât cu conducătorul auto cât şi cu pasagerii, a reieşit faptul că aceştia din urmă, urmau să achite o sumă de bani pentru transportul rutier de la Buşteni la Piatra Arsă, fără ca bărbatul să fie autorizat în a transporta persoane. 
 
Având în vedere aspectele constatate, faţă de bărbatul în cauză a fost luată măsura sancţionării sancţionării contravenţionale pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere. 
 
Sursa:IJP  Prahova
 
Foto ilustrativ/zpl.ro