
Joi noaptea, în jurul orei 02:30, în timp ce desfăşurau activităţi pe linie rutieră pe raza municipiului Ploieşti, poliţiştii din cadrul Poliţiei Secţiei nr. 1 de Poliţie Ploieşti au oprit, pentru control, pe strada Gheorghe Doja din municipiu, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 52 de ani, din municipiu, despre care existau informaţii că nu ar deţine permis de conducere.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a constatat faptul că bărbatul nu figurează ca având permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere.
Foto ilustrativ/observatorulph.ro
Sursă: IJP Prahova