Infracţiuni la regimul rutier constatate de poliţiştii prahoveni în ultimele 24 de ore
 
La data de 22 ianuarie a.c., în jurul orei 09:30, în timp ce desfăşurau activităţi pe linie rutieră pe raza de competenţă, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Vălenii de Munte au fost sesizaţi despre faptul că pe raza comunei Predeal Sărari ar fi avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale în care au fost implicate două autoturisme. 
Deplasaţi la faţa lucului, cu ocazia verificărilor efectuate în bazele de date s-a constatat faptul că unul dintre conducătorii auto, o femeie în vârstă de 55 de ani,  domiciliată în municipiul Bucureşti, figurează ca având permisul de conducere suspendat. 
Ba mai mult, cu ocazia verificării autoturismului condus de femeie, s-a constatat faptul că acesta este radiat din circulaţie din luna iulie a anului trecut. 
Având în vedere aspectele constatate, faţă de femeia în vârstă de 55 de ani a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore. 
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere şi punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
Alte infracţiuni la regimul rutier constatate de poliţiştii prahoveni în ultimele 24 de ore
 
La data de 22 ianuarie a.c., în jurul orei 18:00, în timp ce acţionau pe linie de poliţie rutieră, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Urlaţi, au oprit, pentru control un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 48 de ani din comuna Salcia. 
Cu ocazia verificărilor efectuate în bazele de date, s-a constatat faptul că bărbatul nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. 
Ba mai mult, din discuţiile purtate cu bărbatul în cauză, poliţiştii au constatat că acesta emana halenă alcoolică, motiv pentru care au procedat la testarea cu aparatul etilotest a acestuia, care a indicat valoarea de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge. 
Având în vedere aspectele constatate, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi conducere sub influenţa alcoolului. 
 
În aceeaşi zi, în jurul orei 18:00, poliţiştii din cadrul Secţiei nr.1 de Poliţie Ploieşti au fost sesizaţi despre faptul că pe strada Ştrandului din municipiu, se deplasează un autoturism condus de un bărbat care circulă haotic. 
În baza sesizării, poliţiştii au procedat la oprirea regulamentară în trafic a conducătorul auto, un bărbat în vârstă de 58 de ani, domiciliat în municipiu. 
Având în vedere faptul că acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.  
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice. 
 
Tot ieri,  în jurul orei 20:00, în timp ce desfăşurau activităţi pe linie rutieră pe raza municipiului, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Ploieşti au fost sesizaţi despre faptul că din direcţia Păuleşti către Ploieşti, un autoturism condus de un bărbat, circulă haotic. 
În baza sesizării, poliţiştii au identificat atât autoturismul în cauză cât şi conducătorul auto, un tânăr în vârstă de 20 de ani din comuna Dumbrava, în parcarea unui centru comercial din comuna Blejoi, surprinzând momentul în care bărbatul aflat la volanul autoturismului acroşează cu partea din spate a autoturismului un alt autoturism în timp ce efectua manevra de mers înapoi. 
Având în vedere aspectele constatate, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.  
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice. 
 
Tot seara trecută, în jurul orei 23:00, în timp ce desfăşurau activităţi pe linie rutieră pe raza staţiunii, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Azuga au oprit, pentru control,  un autoturism care circula pe strada Sorica, condus de un bărbat în vârstă de 32 de ani, din judeţul Dâmboviţa. 
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, poliţiştii au constatat faptul că bărbatul figurează cu permisul de conducere suspendat. 
Şi în această cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere. 
 
Noaptea trecută, în jurul orei 01:30, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza de competenţă, poliţiştii din cadrul Secţiei Rurale de Poliţie Drajna au oprit, pentru control, un autoturism care se deplasa pe DJ 102 B, de pe raza comunei Poseşti, condus de un tânăr în vârstă de 20 de ani. 
În urma verificarilor efectuate, s-a constatat faptul că tânărul figurează cu permisul de conducere suspendat. 
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere.
 
Sursa:IJP Prahova