O femeie a fost reţinută de poliţişti pentru săvârşirea a două infracţiuni la regimul rutier
 
La data de 22 ianuarie a.c., în jurul orei 09:30, în timp ce desfăşurau activităţi pe linie rutieră pe raza de competenţă, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Vălenii de Munte au fost sesizaţi despre faptul că pe raza comunei Predeal Sărari ar fi avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale în care au fost implicate două autoturisme. 
Deplasaţi la faţa lucului, cu ocazia verificărilor efectuate în bazele de date s-a constatat faptul că unul dintre conducătorii auto, o femeie în vârstă de 55 de ani,  domiciliată în municipiul Bucureşti, figurează ca având permisul de conducere suspendat. 
Ba mai mult, cu ocazia verificării autoturismului condus de femeie, s-a constatat faptul că acesta este radiat din circulaţie din luna iulie a anului trecut. 
Având în vedere aspectele constatate, faţă de femeia în vârstă de 55 de ani a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore. 
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere şi punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
 
Sursa:IJP Prahova
 
Foto ilustrativ/botosaninews.ro