
Marti, 18 ianuarie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei nr.1 de Poliţie Ploieşti au identificat un tânăr în vârstă de 24 de ani din Ploieşti, bănuit de comiterea infracţiunilor de furt, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos şi accesul ilegal la un sistem informatic.
În fapt, la data de 17 ianuarie a.c,, în jurul orei 16:00, poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 1 de Poliţie Ploieşti au fost sesizaţi prin apel 112 de către o femeie în vârstă de 66 de ani, din municipiu, cu privire la faptul că în intervalul orar 14:00-15:00, în timp ce se afla în incinta unei societăţi comerciale din municipiu, o persoană necunoscută i-ar fi sustras din geanta personală portofelul ce conţinea atât documente personale cât şi trei carduri bancare, care au fost ulterior utilizate pentru efectuarea unor plăţi.
Cu ocazia identificării şi depistării bărbatului, acesta a fost condus la sediul unităţii de poliţie unde a recunoscut faptele comise, prejudiciul fiind recuperat în totalitate de persoana vătămată.
În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos şi accesul ilegal la un sistem informatic.
Sursa:IJP Prahova
Foto ilustrativ/zdp.ro