Doi bărbaţi din Prahova reţinuţi ieri, pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere fără permis de conducere şi conducere sub influenţa alcoolului
 
La data de 11 decembrie a.c., în jurul orei 18:30, poliţiştii din cadrul Secţiei Rurale de Poliţie Cocorăştii Colţ au fost sesizaţi de către o femeie cu privire la faptul că, autoturismul pe care îl avea staţionat în dreptul locuinţei, a fost acroşat de un alt autoturism, conducătorul acestuia părăsind zona după producerea avariilor. 
 
În urma verificarilor efectuate,  conducătorul auto a fost identificat şi depistat ca fiind un bărbat în vârstă de 37 de ani din comuna Corneşti, care figurează în bazele de date cu permisul de conducere anulat. 
 
Totodată, cu ocazia testării cu aparatul etilotest a bărbatului, acesta a indicat valoarea de 1,29 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge. 
 
Având în vedere aspectele constatate, faţa de bărbatul în vârstă de 37 de ani a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore urmând să fie prezentat unităţii de parchet cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.  
 
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice şi conducere fără permis de conducere. 
 
La data de 11 decembrie a.c., în jurul orei 21:00, poliţiştii din cadrul Secţiei Rurale de Poliţie Drajna au fost sesizaţi de către un bărbat despre faptul că în timp ce conducea autoturismul personal pe raza comunei Măneciu,  un alt autoturism a intrat în coliziune cu el, provocându-i avarii, ulterior plecând de la faţa locului fără să oprească.  
 
În urma verificărilor efectuate, la scurt timp, conducătorul auto în vârstă de 34 de ani, domiciliat în comuna Măneciu a fost identificat şi depistat, recunoscând faptul că a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a intrat în coliziune cu autoturismul mai sus menţionat continuându-şi deplasarea. 
 
Fiindu-i solicitate documentele, bărbatul a declarat poliţiştilor că nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. 
 
Totodată, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat. 
 
Ba mai mult, cu ocazia verificărilor în bazele de date, s-a constatat faptul că autoturismul figurează cu certificatul de înmatriculare suspendat, neavând nici poliţă de asigurare RCA obligatorie. 
 
Având în vedere aspectele constatate, faţă de bărbat a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore urmând să fie prezentat unităţii de parchet cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive. 
 
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice şi conducere fără permis de conducere.
 
Sursa:IJP Prahova
 
Foto ilustrativ