Eugenia Câmpean (80 ani), din Câmpina - îngerul cu chip de OM.MAMĂ a peste 60 de copii orfani sau abandonaţi
 
Dacă ar întreba cineva cum arată îngerii, pentru mai bine de 60 de copii orfani sau abandonaţi, răspunsul ar fi: „ca mama Eugenia“. Pe unii dintre ei i-a crescut de la câteva zile, pe alţii i-a luat când abia învăţau să meargă sau rupeau primele cuvinte, iar „ma-ma“ au spus uitându-se în ochii ei. Pe alţii i-a luat la vârstă şcolară, cu un bagaj traumatic greu de imaginat şi dus. Pe toţi i-a iubit, i-a protejat, i-a îndrumat şi le-a oferit tot ce-a avut ca şi cum ar fi fost copiii ei. N-a dat naştere, însă toată viaţa şi-a dedicat-o lor, sufletelor nevinovate. Întâi ca profesor, iar din anii ’90 ca asistent maternal, sub formă de volntariat, iar în ultimii ani ca angajat. Astăzi, la aproape 80 de ani, mama Eugenia mai are o singură dorinţă, să aibă zile şi putere de a-şi duce misiunea la bun-sfârşit şi cu cei doi copii pe care-i mai are în grijă, Daria şi Nicolae. 
Eugenia Câmpean este un „pionier“ al asistenţei maternale de tip familial, fiind cea care în anii ’90, împreună cu doctorul Emanuela Zaharia, punea bazele primului Centru de tip familial al Asociaţiei „Iubiţi Copiii“. Ambele aveau profesii diferite, dar cu un trunchi comun: OMUL. Una lupta pentru viaţă, din postura de medic, alta lupta să ofere societăţii un om educat, din perspectiva profesorului de Limba şi literatura română. Pentru că înainte de a deveni asistent maternal, mama Eugenia a fost cadru didactic. Ambele au simţit însă că nu oferă suficient copiilor. 
Unii aveau nevoie de mult mai mult. Un cămin, un mediu familial, o masă caldă, o vorbă bună, dar mai ales dragoste…Astfel, Eugenia Câmpean a hotărât ca, pe lângă cadru didactic, să devină şi MAMĂ „de profesie“, la Centrul de tip familial al Asociaţiei „Iubiţi copiii“, din Câmpina. 
„Văzusem prin revistele din afară cum era asistenţa maternală peste hotare. Împreună cu doctoriţa Zaharia, am decis să punem în practică şi aici acest sistem de tip familial pentru copiii abandonaţi. Doctoriţa Zaharia a fost prima care a făcut pasul, chiar înainte de Revoluţie. Eu am avut primul copil în 1990… Primul meu «nou-născut» este trecut acum de 30 de ani. Fiind o necunoscută ceea ce făceam noi, intenţia ne-a fost privită, la acea vreme, cu multă reticenţă“, ne-a mărturisit mama Eugenia.
Asta se întâmpla atunci. Însă cu trecerea anilor, modelul lor a devenit unul de bună practică şi, astfel, au început să apară peste tot în ţară căsuţele de tip familial. Astăzi, sistemul de asistenţă socială se reorganizează după acest principiu. În căsuţele de tip familial, copiii abandonaţi sau care fac parte din familii dezorganizate sau fără posibilităţi să-i crească au şansa la o nouă viaţă, la un alt mediu: unul sănătos, unul din care nu le lipsesc mâncarea, hainele, căldura, educaţia, afecţiunea, sfaturile pentru alegerile bune. Numărul de copii pe care un asistent maternal îl poate avea în grijă este limitat, ceea ce permite o atenţie sporită pentru aceşti copii cu nevoi speciale.  
„Niciun copil nu este rău, ci doar înrăit“
Pe parcursul celor peste 30 de ani, de când a hotărât să aleagă calea aceasta, Eugenia Câmpean a fost mamă pentru mai bine de 60 de copii. Pe mulţi dintre ei i-a luat încă din primele zile de viaţă. Pe cel mai mic dintre copiii ei, aşa cum îi consideră pe toţi, l-a luat din Maternitate la numai 5 zile. Astăzi, se laudă cu Marius ca fiind absolvent al unei facultăţi tehnice şi un om pe picioarele lui. 
Asemenea lui Marius, alţi peste 20 de copii au rămas în grija ei până când şi-au luat viaţa în propriile mâini. Au fost şi situaţii de reintegrare în familie, dar şi de adopţie. Dar, pentru mulţi dintre cei care au fost înfiaţi, tot ea a rămas „MAMA“. În familiile adoptive au avut, poate, de toate, dar ataşamentul şi sufletul cald de care aveau cea mai mare nevoie le-au găsit doar la Câmpina, într-o casă plină de copii, din cartierul Muscel.    
Fraţi de suferinţă, mama Eugenia a încercat să fie pentru toţi şi un bun psiholog. Însă oricât de mult s-a dăruit acestor copii, nu ştie nici astăzi în ce măsură a reuşit să-i elibereze de „bagajul“ greu şi nedrept pe care l-au avut de purtat. Însă, niciodată nu a rămas indiferentă atunci când copiii săi au fost atacaţi de răutăţile celor din jur, apărându-i cu înverşunarea părintească. „Noi, cei de aici, asistenţii maternali, îi reprezentăm într-un fel pe ei, cei care n-au niciun glas, nicio putere. Niciun copil nu este rău, ci doar înrăit de cei din jur, de ceea ce trăieşte, de ceea ce vede“, a completat interlocutoarea noastră.
A căutat să-i pregătească şi intelectual, dar, mai ales, pentru viaţă. Dintre copiii săi, şase au terminat o facultate, iar ceilalţi au studii liceale şi postliceale, fiind oameni cu serviciu, iar unii au deja şi propriile familii.  
Şi face ce face mama Eugenia că reuşeşte aproape tot ceea ce-şi pune în gând. Copiii o respectă şi-o ascultă, iar de iubit…, poate, mai mult decât i-ar fi iubit pe părinţii naturali. „Vin şi mă ajută. Fetele mai fac curăţenie, mai vin şi cu soţii lor şi mă ajută în curte. E suficient să simtă că am nevoie de ceva şi sunt aici. Mă sună să mă întrebe de sănătate, să îşi spună oful sau să mă întrebe de câte o reţetă… Chiar dacă nu am propriii copii, nu mă pot plânge că sunt singură. Sunt oricum, dar numai singură nu!“, ne-a spus zâmbind mama Eugenia. 
„Pentru ei sunt MAMA… Sunt MAMA lor!“
Nu ai cum să răsplăteşti altfel un suflet din care se revarsă numai dragoste, un OM pentru care familia a însemnat căminul din zona Muscel, din Câmpina, cu hărmălaia specifică unei case cu mulţi copii, un OM pentru care nu a existat „nu pot“ sau „nu am“ când a venit vorba despre nevoile celor mici. Pentru ea concediu a fost doar împreună cu copiii ei. Toţi banii câştigaţi i-a împărţit pentru nevoile celor mici. Şi astăzi tot ce câştigă investeşte în pregătirea celor doi copii pe care îi are în grijă: fraţii Nicolae (12 ani) şi Daria (15). „Facem un fel de şcoală paralelă pentru că pandemia şi-a spus cuvântul şi avem de recuperat. Ştiţi, anul viitor fac 80 de ani, eu simt că mai pot şi fac tot efortul să pot pentru că-mi doresc ca Bunul Dumnezeu să mă ajute să-i văd şi pe ei pe picioarele lor. Este singura teamă pe care o am: să nu mi-i ia de sub aripă doar pentru că sunt bătrână şi să le strice rostul“, ne-a mărturisit interlocutoarea noastră, abia stăpânindu-şi lacrimile. 
Şi pentru a ţine pasul cu vremurile, mama Eugenia s-a pus la punct şi cu tehnologia. Ştie cum stau treburile cu reţelele de socializare, dar şi cu întâlnirile online, fiind înscrisă în vreo trei grupuri unde îşi îmbogăţeşte sufletul şi antrenează creierul cu discuţii despre literatură universală şi religie. 
Câteva minute petrecute cu Eugenia Câmpean reprezintă un timp câştigat, unul în care aduni admiraţie pentru un OM care a salvat suflete şi în care înveţi ce înseamnă, cu adevărat, FAPTA. 
La rândul său, e conştientă de iubirea şi respectul celor pe care i-a avut în grijă: „Mă iubesc, pentru ei sunt MAMA… Sunt MAMA lor!“ Iar cât va trăi, ştie că se va ghida după un singur crez: „Şi cine va primi un prunc ca acesta în numele Meu, pe Mine Mă primeşte“ (Sfânta Evanghelie după Matei).
 
Sursa:CJ Prahova