UN PRAHOVEAN A FOST  REŢINUT PENTRU ÎNCĂLCAREA ORDINULUI DE PROTECŢIE
La data de 29 noiembrie a.c., în jurul orei 19.00, poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Valea Călugărescă au fost sesizaţi de către o femeie din comuna Valea Călugărescă, cu privire la faptul că fostul său concubin a încălcat ordinul de protecţie emis de către Judecătoria Ploieşti la data de 1 octombrie a.c.
În fapt, la data de 27 noiembrie a.c., în jurul orei 22.50, bărbatul s-ar fi deplasat la domiciliul fostei concubine şi ar fi provocat scandal lovindu-i cu piciorul uşa de acces în locuinţă.
Totodată la aceeaşi dată ar fi contactat-o telefonic, provocându-i o stare de temere.
În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că, prin sentinţa civilă emisă de Judecătoria Ploieşti, au fost stabilite obligaţiile, ca bărbatul să nu se apropie la o distanţă mai mică de 200 de metri faţă de fosta sa concubină, precum şi de domiciliul acesteia. 
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectare a ordinului de protecţie, cercetările fiind continuate de către poliţiştii Secţiei nr.10 de poliţie rurală Valea Călugărească.
În urma administrării probatoriului, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de azi să fie prezentat Parchetului de pe Judecătoria Ploieşti, în vederea dispunerii unei alte măsuri preventive.
 
Sursa:IPJ Prahova
Foto ilustrativ/ILnews.ro