ISU Prahova va desfasura un exercitiu de antrenament ,  în cadrul unei societati comerciale  din Parcul Industrial Ploiesti West Park

 

În data de 25.11.2021, începând cu ora 10:00, în cadrul S.C. AQUILA PART PROD COM S.R.L. din Parcul Industrial Ploiesti West Park ( PWP) - Bucharest Northse se desfăşoară un exerciţiu cu forţe şi mijloace în teren pentru antrenarea structurilor de intervenţie în vederea îndeplinirii misiunilor specifice din competenţă, în situaţia producerii unui accident major.

Scenariul exerciţiului de intervenţie se referă la o explozie, urmată de un incendiu în zona buncărului cu recipiente sub presiune care a cuprins un raft metalic pe care se aflau mai multe produse ambalate. În urma evenimentului, din cauza suflului exploziei opt persoane au fost rănite grav. Două dintre acestea au suferit politraumatisme prin lovire-strivire, inclusiv arsuri de gradul III şi IV pe aproximativ 40% din suprafaţa corporală, iar celelalte şase persoane au suferit arsuri de gradul III pe aproximativ 50% din suprafaţa corporală, intoxicate cu fum, inconştiente, blocate în zona B a halei de depozitare, necesitând evacuarea de urgenţă din zona afectată.

Având în vedere riscul propagării incendiului la instalaţiile învecinate, precum şi numărul mare de victime care necesită acordarea primului ajutor, se vor pune în aplicare Planul de Urgenţă Internă şi Externă al obiectivului, Planul Roşu de Intervenţie şi Planul Judeţean de Înştiintare şi Alarmare la nivelul Parcului Industrial Ploiesti West Park.

Din cauza evoluţiei rapide a incendiului şoferul unui autotren aflat la rampa de încărcare – descărcare din zona C a depozitului, încercând să scoată autovehiculul din zona de pericol, la ieşirea din curtea societăţii intră în coliziune cu un autoturism în care se aflau trei persoane. În urma acestui eveniment două persoane sunt accidentate grav, fiind prinse între fiarele contorsionate ale vehicului. A treia persoană a suferit politraumatisme şi contuzii uşoare la cap şi membrele superioare.

Sosite la locul producerii evenimentului, echipajele vor proceda la organizarea operativă a intervenţiei pe sectoare, operaţiunile de salvare şi evacuare a victimelor din zona afectată desfăşurându-se simultan cu acţiunile de localizare şi lichidare a incendiului.

Totodată, 76 de pompieri militari şi 10 elevi cu cinci autospeciale de lucru cu apă şi spumă, două autoscări, două autospeciale de descarcerare, o autospecială pentru transport personal şi victime multiple, o autospecială de intervenţie pentru accidente colective şi calamităţi, cinci ambulanţe SMURD, şase autospeciale de primă intervenţie şi comandă şi două autospeciale de grupă operativă vor asigura intervenţia în situaţia simulată.

Din fericire, este doar scenariul unui exercitiu tactic care are ca scop pregătirea pompierilor şi testarea capacităţii de reacţie, dar şi modul de organizare şi implicare a tuturor structurilor care ar putea fi implicate într-un asemenea eveniment.

Sursa si foto:ISU PRAHOVA